Oameni buni,
Stimaţi colegi,
Dragi prieteni,
Am revenit! După o pauză destul de lungă, am decis să-mi continuu munca de blogger. Sunt multe aspecte, multe nereguli şi multe prostii cărora merită să le acordăm atenţie. Le vom dezbate împreună.
Am primit pe mail un armageddon al penitenciarelor, unul recent. Conform acestuia, în prezent, sistemul penitenciar se confruntă cu o criză fără precedent. Chestiunea este extrem de arzătoare atât la nivel de A.N.P., cât şi la M.J., iar toată lumea caută să-şi salveze scaunele, identificând vinovaţi fără vină asupra cărora să arunce responsabilitatea unor eşecuri. Totuşi, informaţiile nu sunt deocamdată decât zvonuri, aşa că nu are rost să le prezint, nefiind chestiuni concrete şi confirmate. Până vor veni şi unele confirmări, deocamdată, voi sorta materialul primit pe căprării şi îi voi da o formă care să satisfacă şi cerinţele voastre, stimaţi cititori.
Probabil că materialul va fi gata de publicare în câteva zile, cel mult o săptămână. Îmi cer iertare pentru această întârziere, însă aspectele prezentate sunt atât de grave, încât nu vi le pot prezenta fără o minimă verificare şi nici cum sunt în forma actuală.
În speranţa că m-am făcut înţeles, vă mulţumesc pentru atenţie şi vă urez un week-end cât mai plăcut.
Să ne auzim cu bine!
Cu deosebită consideraţie,
Muninn.
sâmbătă, 18 septembrie 2010
joi, 29 iulie 2010
La revedere, oameni buni!
Am întâlnit, în sistemul penitenciar, şi oameni buni, dar şi o mulţime de oameni răi. Cu toate că am avut mult şi încă am de tras din cauza răutăţii unora, nu am încetat niciodată să cred în oameni. Mulţi m-au considerat naiv. Poate că aşa sunt. Poate că nu sunt făcut pentru sistemul acesta. Când o să fiu pe deplin convins că nu mă regăsesc în sistemul penitenciar, voi pleca, indiferent de riscurile pe care le presupune o asemenea decizie.
Am decis să-mi iau adio de la voi. Mă refer, deocamdată, la voi, prietenii şi cititorii mei virtuali. Nu puteam pune punct acestui proiect, fără o postare de rămas bun.
Totuşi, înainte de a închide postarea, aş dori să vă rog ceva.
Stimaţi colegi,
Vă rog să nu abdicaţi de la principiile pe care vi le-au transmis părinţii voştri. Vă rog să nu uitaţi să faceţi bine. Nu aşteptaţi recompense pentru sprijinul şi ajutorul pe care-l oferiţi celor de lângă voi. Consideraţi-o ca fiind o investiţie nerambursabilă. Nu căutaţi alt câştig decât mulţumirea sufletească pe care o veţi simţi ştiind că aţi făcut un bine. Evitaţi oamenii a căror singură preocupare este bârfa. Aceşti oameni sunt oameni mărunţi, care nu au cum să aducă plus valoare în viaţa şi existenţa voastră. Căutaţi oamenii cu principii sănătoase, oamenii de la care puteţi învăţa ceva nou.
Am decis să iau o pauză. Vreau să-mi reevaluez viaţa. să-mi reevaluez cariera. Vreau să fac o schimbare în modul de a gândi. De ani buni, în viaţa mea a primat cariera. Mi-am dat la o parte prieteni, mi-am neglijat familia, încercând să schimb câte ceva. E greu! Nu imposibil, dar e foarte greu. Mi-a cam ajuns şi mie. Vreau să aloc mai mult timp familiei mele, vreau să-mi fac timp să văd un film bun, să citesc o carte. Până acum, toate acestea s-au aflat în plan secund.
Cu toate greutăţile, sunt mulţumit de ce las în urmă. Acolo unde am muncit, am pus suflet şi am încercat, din toate puterile, să aduc un plus climatului de muncă. Indiferent de rolul pe care l-am avut, fie de coordonare, fie de simplu executant, nu cred că mi-am dezamăgit colegii. Mi-a plăcut să văd oamenii zâmbind, să-i văd că muncesc pentru că vor şi cred cu tărie în ceea ce fac. În ce măsură mi-a reuşit, doar ei îşi pot da cu părerea.
Vă mulţumesc tuturor celor ce aţi trecut pe aici!
Vă mulţumesc tuturor celor care m-aţi încurajat şi mi-aţi dat puterea să merg mai departe!
Vă mulţumesc chiar şi vouă, celor ce m-aţi criticat în comentariile voastre. Nu vă port ranchiună, aşa aţi gândit şi aţi crezut voi!
Tuturor, vă doresc să aveţi parte numai de bine!
Cu deosebită consideraţie,
Muninn
Am decis să-mi iau adio de la voi. Mă refer, deocamdată, la voi, prietenii şi cititorii mei virtuali. Nu puteam pune punct acestui proiect, fără o postare de rămas bun.
Totuşi, înainte de a închide postarea, aş dori să vă rog ceva.
Stimaţi colegi,
Vă rog să nu abdicaţi de la principiile pe care vi le-au transmis părinţii voştri. Vă rog să nu uitaţi să faceţi bine. Nu aşteptaţi recompense pentru sprijinul şi ajutorul pe care-l oferiţi celor de lângă voi. Consideraţi-o ca fiind o investiţie nerambursabilă. Nu căutaţi alt câştig decât mulţumirea sufletească pe care o veţi simţi ştiind că aţi făcut un bine. Evitaţi oamenii a căror singură preocupare este bârfa. Aceşti oameni sunt oameni mărunţi, care nu au cum să aducă plus valoare în viaţa şi existenţa voastră. Căutaţi oamenii cu principii sănătoase, oamenii de la care puteţi învăţa ceva nou.
Am decis să iau o pauză. Vreau să-mi reevaluez viaţa. să-mi reevaluez cariera. Vreau să fac o schimbare în modul de a gândi. De ani buni, în viaţa mea a primat cariera. Mi-am dat la o parte prieteni, mi-am neglijat familia, încercând să schimb câte ceva. E greu! Nu imposibil, dar e foarte greu. Mi-a cam ajuns şi mie. Vreau să aloc mai mult timp familiei mele, vreau să-mi fac timp să văd un film bun, să citesc o carte. Până acum, toate acestea s-au aflat în plan secund.
Cu toate greutăţile, sunt mulţumit de ce las în urmă. Acolo unde am muncit, am pus suflet şi am încercat, din toate puterile, să aduc un plus climatului de muncă. Indiferent de rolul pe care l-am avut, fie de coordonare, fie de simplu executant, nu cred că mi-am dezamăgit colegii. Mi-a plăcut să văd oamenii zâmbind, să-i văd că muncesc pentru că vor şi cred cu tărie în ceea ce fac. În ce măsură mi-a reuşit, doar ei îşi pot da cu părerea.
Vă mulţumesc tuturor celor ce aţi trecut pe aici!
Vă mulţumesc tuturor celor care m-aţi încurajat şi mi-aţi dat puterea să merg mai departe!
Vă mulţumesc chiar şi vouă, celor ce m-aţi criticat în comentariile voastre. Nu vă port ranchiună, aşa aţi gândit şi aţi crezut voi!
Tuturor, vă doresc să aveţi parte numai de bine!
Cu deosebită consideraţie,
Muninn
luni, 5 iulie 2010
Gânduri.....
Buna dimineaţa, oameni buni!
A trecut o perioadă în care am scris mai rar. Nu am avut tăria. Eram dezamăgit şi trist. Să afli că îţi zboară o bună parte din venituri, îţi piere instantaneu bucuria de a trăi. Partea nasoală este că veniturile astea le aveam de prin 2008, pentru că, în 2009, nu s-a mai pus vreun ban la salariile noastre. Atunci am sperat că ni se vor mări în 2010, acum vom spera că vom reveni la veniturile astea în 2011. Din punctul meu de vedere, puţin probabil.
Am fost supărat, am fost trist, am înjurat de mama focului guvernanţii, însă, într-un târziu, am fost nevoit să accept realitatea. Nu sunt bani! Mă rog, nu sunt suficienţi mai degrabă, iar cei care sunt, e drept, sunt prost administraţi. Asta este senzaţia tuturor. Poate că, totuşi, nu este aşa. În viaţă, am învăţat că nu este bine să fii niciodată categoric atunci când răspunsurile nu se află la tine.
În perioada asta, am încercat să fac o retrospectivă a vieţii mele şi a greşelilor pe care le-am făcut. Şi am constatat că am făcut câteva. Una din greşeli a fost să mă las în grija statului. Altă greşeală capitală a fost să mă împrumut pe la bănci, fără să mă gândesc că mâine este posibil să-mi pierd slujba sau să-mi fie diminuat salariul. Făceam glume pe seama unei rude, care, angajat în mediul privat fiind, cu un salariu de aproximativ 12000 RON, trăia mai prost decât o făceam eu cu un salariu de 4 ori mai mic. Şi eu, şi el aveam credite ipotecare. Al lui ceva mai mare. Timp de 2 ani, ruda mea a achitat, în mod accelerat, aproape întreg creditul, iar eu n-am reuşit să achit nici măcar dobânzile. Când eu mă lăfăiam prin magazine, ruda mea era la buget de austeritate. L-am întrebat de ce face asta, având în vedere că, achitând doar rata, i-ar fi rămas suficienţi bani să trăiască regeşte. Răspunsului lui nu i-am dat importanţa pe care i-o dau acum. Ruda mea mi-a spus că nu se ştie cât timp va avea un asemenea job şi nici câtă vreme va avea un asemenea salariu. Exista posibilitatea ca firma să dea faliment sau ca investitorii să decidă reducerea cheltuielilor pentru maximizarea profitului. Ca angajat la stat, nu am simţit niciodată o asemenea grijă. Până acum....
Mai mult, cu vreo câţiva ani în urmă, citeam o carte extrem de interesantă - "Tată bogat, tată sărac", scrisă de Robert Kiyosaki. M-a captivat. Nu m-am lăsat până nu am citit toate cărţile scrise de acest autor. Fantastice. Omul a prevăzut, în detaliu, că va urma o perioadă de recesiune, exact aşa cum este cea prin care trecem acum. În cărţile respective se vorbea despre economia americană şi sistemul lor de pensii, iar eu nu am crezut nicio clipă că s-ar putea aplica şi economiei noastre, cel puţin nu pe timpul existenţei mele. Dacă luam măsuri din timp, nu aş fi fost nevoit să trec prin greutăţile de acum.
În fine, să închei prima parte a postării într-o notă optimistă.
Oameni buni,
Vom trece noi cu bine şi peste această perioadă grea. Vom învăţa să cheltuim mai puţin. Ne vom reaminti să mergem şi pe jos sau cu mijloacele de transport în comun. Ne vom reaminti că există cizmari care să ne repare perechea de pantofi, pe care eram obişnuiţi să o schimbăm de fiecare dată când nu ne mai plăcea. Vom fi mult mai atenţi cu lucrurile pe care le-am cumpărat de-a lungul vremii, le vom preţui la justa lor valoare. Vom fuma mai puţin sau poate chiar ne vom lăsa definitiv. Ne vom întoarce la bunicii noştri, vom pune umărul la munca în grădină şi ne vom asigura un minim de fructe şi alimente, pe care, în ultima vreme, ne-am obişnuit să le cumpărăm de pe piaţă. Când eram mic, bunicii mei asigurau familiei mele ouă, brânză, carne, roşii, cartofi etc.,. În timp, am renunţat la acest sprijin. Munca la ţară presupunea efort, efort pe care nici eu, nici părinţii mei nu am mai fost dispuşi să-l depunem. Aveam suficienţi bani să cumpărăm produsele de pe piaţă, la ce bun atunci să ne mai gospodărim. Chiar ne-am încurajat părinţii şi bunicii să nu se mai omoare cu munca câmpului, pentru că aveam noi suficienţi bani să le asigurăm şi lor traiul. Eh! Se pare că va trebui să-mi reamintesc cum este să munceşti în grădină.
Nu-i nimic, spunea Laura Stoica..... Voi fi mai sănătos. Nu voi mai fi nevoit să merg la sală pentru a da jos kilogramele luate în surplus şi voi mânca produse cu adevărat naturale.
Să ne bucurăm că suntem sănătoşi şi să mulţumim lui Dumnezeu că nu trecem prin ce trec sărmanii calamitaţi de prin satele moldovene. Să-ţi pierzi o mână, un picior sau să-ţi vezi agoniseala de o viaţă înghiţită de ape, astea sunt cu adevărat probleme.
De-o fi una, de-o fi alta... Ce e scris şi pentru noi,
Bucuroşi le-om duce toate, de e pace, de-i război.
spunea marele Mihai Eminescu şi mare dreptate avea. Sănătoşi să fim, asta vă doresc!
Mă gândisem, iniţial, să scriu şi despre 50%, însă m-am luat cu vorba şi postarea ar deveni prea lungă, aşa că mă văd nevoit să amân postarea pentru mâine seară.
Mi-aş dori foarte mult să văd care sunt părerile dumneavoastră cu privire la acordarea acestui spor. M-ar ajuta în conceperea postării. Aşadar, vă aştept comentariile.
Vă mulţumesc mult pentru atenţie! Vă doresc o zi minunată!
Cu deosebită consideraţie,
Muninn.
A trecut o perioadă în care am scris mai rar. Nu am avut tăria. Eram dezamăgit şi trist. Să afli că îţi zboară o bună parte din venituri, îţi piere instantaneu bucuria de a trăi. Partea nasoală este că veniturile astea le aveam de prin 2008, pentru că, în 2009, nu s-a mai pus vreun ban la salariile noastre. Atunci am sperat că ni se vor mări în 2010, acum vom spera că vom reveni la veniturile astea în 2011. Din punctul meu de vedere, puţin probabil.
Am fost supărat, am fost trist, am înjurat de mama focului guvernanţii, însă, într-un târziu, am fost nevoit să accept realitatea. Nu sunt bani! Mă rog, nu sunt suficienţi mai degrabă, iar cei care sunt, e drept, sunt prost administraţi. Asta este senzaţia tuturor. Poate că, totuşi, nu este aşa. În viaţă, am învăţat că nu este bine să fii niciodată categoric atunci când răspunsurile nu se află la tine.
În perioada asta, am încercat să fac o retrospectivă a vieţii mele şi a greşelilor pe care le-am făcut. Şi am constatat că am făcut câteva. Una din greşeli a fost să mă las în grija statului. Altă greşeală capitală a fost să mă împrumut pe la bănci, fără să mă gândesc că mâine este posibil să-mi pierd slujba sau să-mi fie diminuat salariul. Făceam glume pe seama unei rude, care, angajat în mediul privat fiind, cu un salariu de aproximativ 12000 RON, trăia mai prost decât o făceam eu cu un salariu de 4 ori mai mic. Şi eu, şi el aveam credite ipotecare. Al lui ceva mai mare. Timp de 2 ani, ruda mea a achitat, în mod accelerat, aproape întreg creditul, iar eu n-am reuşit să achit nici măcar dobânzile. Când eu mă lăfăiam prin magazine, ruda mea era la buget de austeritate. L-am întrebat de ce face asta, având în vedere că, achitând doar rata, i-ar fi rămas suficienţi bani să trăiască regeşte. Răspunsului lui nu i-am dat importanţa pe care i-o dau acum. Ruda mea mi-a spus că nu se ştie cât timp va avea un asemenea job şi nici câtă vreme va avea un asemenea salariu. Exista posibilitatea ca firma să dea faliment sau ca investitorii să decidă reducerea cheltuielilor pentru maximizarea profitului. Ca angajat la stat, nu am simţit niciodată o asemenea grijă. Până acum....
Mai mult, cu vreo câţiva ani în urmă, citeam o carte extrem de interesantă - "Tată bogat, tată sărac", scrisă de Robert Kiyosaki. M-a captivat. Nu m-am lăsat până nu am citit toate cărţile scrise de acest autor. Fantastice. Omul a prevăzut, în detaliu, că va urma o perioadă de recesiune, exact aşa cum este cea prin care trecem acum. În cărţile respective se vorbea despre economia americană şi sistemul lor de pensii, iar eu nu am crezut nicio clipă că s-ar putea aplica şi economiei noastre, cel puţin nu pe timpul existenţei mele. Dacă luam măsuri din timp, nu aş fi fost nevoit să trec prin greutăţile de acum.
În fine, să închei prima parte a postării într-o notă optimistă.
Oameni buni,
Vom trece noi cu bine şi peste această perioadă grea. Vom învăţa să cheltuim mai puţin. Ne vom reaminti să mergem şi pe jos sau cu mijloacele de transport în comun. Ne vom reaminti că există cizmari care să ne repare perechea de pantofi, pe care eram obişnuiţi să o schimbăm de fiecare dată când nu ne mai plăcea. Vom fi mult mai atenţi cu lucrurile pe care le-am cumpărat de-a lungul vremii, le vom preţui la justa lor valoare. Vom fuma mai puţin sau poate chiar ne vom lăsa definitiv. Ne vom întoarce la bunicii noştri, vom pune umărul la munca în grădină şi ne vom asigura un minim de fructe şi alimente, pe care, în ultima vreme, ne-am obişnuit să le cumpărăm de pe piaţă. Când eram mic, bunicii mei asigurau familiei mele ouă, brânză, carne, roşii, cartofi etc.,. În timp, am renunţat la acest sprijin. Munca la ţară presupunea efort, efort pe care nici eu, nici părinţii mei nu am mai fost dispuşi să-l depunem. Aveam suficienţi bani să cumpărăm produsele de pe piaţă, la ce bun atunci să ne mai gospodărim. Chiar ne-am încurajat părinţii şi bunicii să nu se mai omoare cu munca câmpului, pentru că aveam noi suficienţi bani să le asigurăm şi lor traiul. Eh! Se pare că va trebui să-mi reamintesc cum este să munceşti în grădină.
Nu-i nimic, spunea Laura Stoica..... Voi fi mai sănătos. Nu voi mai fi nevoit să merg la sală pentru a da jos kilogramele luate în surplus şi voi mânca produse cu adevărat naturale.
Să ne bucurăm că suntem sănătoşi şi să mulţumim lui Dumnezeu că nu trecem prin ce trec sărmanii calamitaţi de prin satele moldovene. Să-ţi pierzi o mână, un picior sau să-ţi vezi agoniseala de o viaţă înghiţită de ape, astea sunt cu adevărat probleme.
De-o fi una, de-o fi alta... Ce e scris şi pentru noi,
Bucuroşi le-om duce toate, de e pace, de-i război.
spunea marele Mihai Eminescu şi mare dreptate avea. Sănătoşi să fim, asta vă doresc!
Mă gândisem, iniţial, să scriu şi despre 50%, însă m-am luat cu vorba şi postarea ar deveni prea lungă, aşa că mă văd nevoit să amân postarea pentru mâine seară.
Mi-aş dori foarte mult să văd care sunt părerile dumneavoastră cu privire la acordarea acestui spor. M-ar ajuta în conceperea postării. Aşadar, vă aştept comentariile.
Vă mulţumesc mult pentru atenţie! Vă doresc o zi minunată!
Cu deosebită consideraţie,
Muninn.
miercuri, 23 iunie 2010
Înapoi, la ale noastre.....
Dupa cum spuneam şi în postarea anterioară, fraţilor, am înfrânt!
Mişcarea sindicală, deşi sublimă, a lipsit cu desăvârşire. Eh! Am exagerat eu un pic. Au fost grevişti, dar extrem de puţini faţă de câţi ar fi trebuit să fie. Felicitări celor ce au participat. Nu este vina organizatorilor - Teoroc, Neacşu, Stoica, Dumitraşcu sau Lucaci au făcut tot ce le-a stat în puteri să organizeze protestele. Ce folos dacă oamenii nu au ieşit? Ruşine celor care se ascund! Ruşine celor care îşi freacă mâinile de bucurie că liderul de sindicat Y nu a reuşit să mobilizeze pe toţi membrii grupei sindicale. Ce să le facă liderul? Să-i aducă cu arcanul? Mult mai grav şi mult mai de condamnat este atitudinea unor minilideri informali, care, în loc să-şi încurajeze colegii să participe la actiuni, le explicau oamenilor că oricum protestează degeaba, că măsurile oricum se vor aplica şi că vor pierde banii aferenţi unei zile de muncă. Cunosc asemenea persoane şi, sincer, îmi este ruşine că îmi sunt colegi.
După ce acţiunea sindicală a eşuat, după ce Guvernul a supravieţuit unei moţiuni de cenzură, reuşind să treacă prin Parlament mult hulitele măsuri de austeritate, poporul penitenciar s-a întors la ce îl caracterizează mai bine, anume - lupta fratricidă.
Pe surse, Scandal de Gorj (dez)informează şi atacă, din greu, actuala echipă de conducere a Penitenciarului Tg. Jiu - Bălă Constantin şi Boitor Dorinel. Atacuri murdare la adresa celor doi directori, dar un atac şi mai murdar la adresa directorului general al ANP - Băla Ioan. Ca şi cum nu ar fi fost de ajuns, un blog de penitenciare contraatacă furibund, folosind acelaşi tip de atacuri murdare. Sunt "identificaţi" cei care ar avea interes în urma atacurilor pe cei trei şi sunt supuşi unui tratament de acelaşi gen. Îmi e ruşine ca trăiesc într-un asemenea sistem. Îmi este greu să mai ridic capul din pământ când îmi intălnesc prieteni din afara sistemului, care au citit şi ei dejecţiile pe care suntem în stare să le aruncăm unii despre alţii. Din păcate, orice altceva nu face rating. Cititorii de calitate nu se înghesuie să ia poziţie şi, într-o foarte mare măsură, vina de a fi ajuns atât de jos, le aparţine şi lor.
Sunt aproape convins că încă nu am atins pragul cel mai de jos. Sunt convins că nu am văzut şi nu am citit încă totul. După ce vor dispărea cei atacaţi, locul lor va fi luat de alţii (un exemplu concludent - Gabi Rusu de la Penitenciarul Slobozia). Până când, domnilor? Până unde?
Ce părere aţi avea dacă toţi angajaţii sistemului şi-ar făcea blog, atacând, în postările lor, pe oricine îşi asumă o responsabilitate în vreun sector de activitate?
Din fericire (sau să fie din nefericire?), problema atacurilor murdare lansate din anonimat nu este doar problema sistemului penitenciar. Orice domeniu de activitate a fost atins. Dacă şi americanii au această problemă, pentru mine este clar - nu mai e mult, până departe. Răutatea umană a atins cote inimaginabile. Nu mai suntem capabili de respect, nu suntem capabili să fim solidari, nu suntem capabili să iubim. Distrugem orice şi pe oricine. Nu contează cât rău facem şi altor oameni nevinovaţi, nu contează că persoanele atacate au familii, au copii sau părinţi, important este ca noi să ne atingem scopurile - Bălă Constantin să plece de la Tg. Jiu, Băla Ioan şi Ungureanu Tiberiu să plece de la conducerea ANP, Filiş George să fie dat la o parte din DPCT, Gabi Rusu să se întoarcă la Justiţia lui Restaurativă, etc.,.
După ce aceştia vor dispărea, vor urma alţii - oricine deţine vreo funcţie de conducere prin sistemul penitenciar. Este imposibil să nu fie vreun coleg lezat de vreun şef, măcar odată în carieră. Iată un motiv suficient să mai venim cu o postare, cu cât mai murdară, cu atât mai bine....va fi mai eficientă aşa.
Cu deosebită consideraţie pentru colegii care încă au rămas oameni,
Muninn
Mişcarea sindicală, deşi sublimă, a lipsit cu desăvârşire. Eh! Am exagerat eu un pic. Au fost grevişti, dar extrem de puţini faţă de câţi ar fi trebuit să fie. Felicitări celor ce au participat. Nu este vina organizatorilor - Teoroc, Neacşu, Stoica, Dumitraşcu sau Lucaci au făcut tot ce le-a stat în puteri să organizeze protestele. Ce folos dacă oamenii nu au ieşit? Ruşine celor care se ascund! Ruşine celor care îşi freacă mâinile de bucurie că liderul de sindicat Y nu a reuşit să mobilizeze pe toţi membrii grupei sindicale. Ce să le facă liderul? Să-i aducă cu arcanul? Mult mai grav şi mult mai de condamnat este atitudinea unor minilideri informali, care, în loc să-şi încurajeze colegii să participe la actiuni, le explicau oamenilor că oricum protestează degeaba, că măsurile oricum se vor aplica şi că vor pierde banii aferenţi unei zile de muncă. Cunosc asemenea persoane şi, sincer, îmi este ruşine că îmi sunt colegi.
După ce acţiunea sindicală a eşuat, după ce Guvernul a supravieţuit unei moţiuni de cenzură, reuşind să treacă prin Parlament mult hulitele măsuri de austeritate, poporul penitenciar s-a întors la ce îl caracterizează mai bine, anume - lupta fratricidă.
Pe surse, Scandal de Gorj (dez)informează şi atacă, din greu, actuala echipă de conducere a Penitenciarului Tg. Jiu - Bălă Constantin şi Boitor Dorinel. Atacuri murdare la adresa celor doi directori, dar un atac şi mai murdar la adresa directorului general al ANP - Băla Ioan. Ca şi cum nu ar fi fost de ajuns, un blog de penitenciare contraatacă furibund, folosind acelaşi tip de atacuri murdare. Sunt "identificaţi" cei care ar avea interes în urma atacurilor pe cei trei şi sunt supuşi unui tratament de acelaşi gen. Îmi e ruşine ca trăiesc într-un asemenea sistem. Îmi este greu să mai ridic capul din pământ când îmi intălnesc prieteni din afara sistemului, care au citit şi ei dejecţiile pe care suntem în stare să le aruncăm unii despre alţii. Din păcate, orice altceva nu face rating. Cititorii de calitate nu se înghesuie să ia poziţie şi, într-o foarte mare măsură, vina de a fi ajuns atât de jos, le aparţine şi lor.
Sunt aproape convins că încă nu am atins pragul cel mai de jos. Sunt convins că nu am văzut şi nu am citit încă totul. După ce vor dispărea cei atacaţi, locul lor va fi luat de alţii (un exemplu concludent - Gabi Rusu de la Penitenciarul Slobozia). Până când, domnilor? Până unde?
Ce părere aţi avea dacă toţi angajaţii sistemului şi-ar făcea blog, atacând, în postările lor, pe oricine îşi asumă o responsabilitate în vreun sector de activitate?
Din fericire (sau să fie din nefericire?), problema atacurilor murdare lansate din anonimat nu este doar problema sistemului penitenciar. Orice domeniu de activitate a fost atins. Dacă şi americanii au această problemă, pentru mine este clar - nu mai e mult, până departe. Răutatea umană a atins cote inimaginabile. Nu mai suntem capabili de respect, nu suntem capabili să fim solidari, nu suntem capabili să iubim. Distrugem orice şi pe oricine. Nu contează cât rău facem şi altor oameni nevinovaţi, nu contează că persoanele atacate au familii, au copii sau părinţi, important este ca noi să ne atingem scopurile - Bălă Constantin să plece de la Tg. Jiu, Băla Ioan şi Ungureanu Tiberiu să plece de la conducerea ANP, Filiş George să fie dat la o parte din DPCT, Gabi Rusu să se întoarcă la Justiţia lui Restaurativă, etc.,.
După ce aceştia vor dispărea, vor urma alţii - oricine deţine vreo funcţie de conducere prin sistemul penitenciar. Este imposibil să nu fie vreun coleg lezat de vreun şef, măcar odată în carieră. Iată un motiv suficient să mai venim cu o postare, cu cât mai murdară, cu atât mai bine....va fi mai eficientă aşa.
Cu deosebită consideraţie pentru colegii care încă au rămas oameni,
Muninn
miercuri, 16 iunie 2010
Cat adevar......
Victorie, am înfrânt
Guvernul Boc n-a căzut. O mare victorie. Eu mă bucur. Ne merităm soarta, ăsta este cel mai bun guvern de care suntem capabili. Ciocul mic ălora care se opun. Aţi votat în 2008 şi 2009 ce aţi votat, acum suportaţi consecinţele.
Să se taie, să se taie tot, pensii, salarii. La toamnă o să crească taxele şi impozitele. Foarte bine. Prostia se plăteşte, ca şi găleţile sau kilul de orez. Le-aţi luat şi aţi crezut că daţi lovitura. Foarte bine. Acum plătiţi!
O să ajungă euro că n-o să puteţi plăti ratele? Foarte bine, să vă ia casele, maşinile, tot ce aţi cumpărat pe datorie. Treaba voastră. Nu meritaţi milă, datornicilor.
Ce atâtea subvenţii, nu sunteţi în stare să plătiţi întreţinerea? În doi ani o să vă ia casa. De ce staţi la oraş, marş la ţară, cultivaţi cartofi, nu vreţi, o să muriţi de foame. Asta e.
N-aveţi bani de medicamente, o să muriţi. Mai aveţi zile? Nu, zilele sunt pe sfârşite, nu mai aveţi. Cumpăraţi-vă sicrie, prosoape şi batiste. O să aveţi nevoie. De fapt nu voi o să aveţi nevoie, ăia de-o să vă îngroape.
E bună criza asta. Prostia se plăteşte. Şi prostia merge braţ la braţ cu Boc!
Ce, nu vă place regimul? Păi cine l-a votat? Nu Băsescu sau Boc sunt vinovaţi. Ci fiecare dintre voi, eu, tu, toţi cei care am ales. V-aţi pierdut privilegiile, amărâtul ăla de salariu sau de pensie? Foarte bine.
Vreţi solidaritate? Se cheamă milă! Cereţi-o! Să vedem cine o mai oferă.
Să se taie, să se taie tot, pensii, salarii. La toamnă o să crească taxele şi impozitele. Foarte bine. Prostia se plăteşte, ca şi găleţile sau kilul de orez. Le-aţi luat şi aţi crezut că daţi lovitura. Foarte bine. Acum plătiţi!
O să ajungă euro că n-o să puteţi plăti ratele? Foarte bine, să vă ia casele, maşinile, tot ce aţi cumpărat pe datorie. Treaba voastră. Nu meritaţi milă, datornicilor.
Ce atâtea subvenţii, nu sunteţi în stare să plătiţi întreţinerea? În doi ani o să vă ia casa. De ce staţi la oraş, marş la ţară, cultivaţi cartofi, nu vreţi, o să muriţi de foame. Asta e.
N-aveţi bani de medicamente, o să muriţi. Mai aveţi zile? Nu, zilele sunt pe sfârşite, nu mai aveţi. Cumpăraţi-vă sicrie, prosoape şi batiste. O să aveţi nevoie. De fapt nu voi o să aveţi nevoie, ăia de-o să vă îngroape.
E bună criza asta. Prostia se plăteşte. Şi prostia merge braţ la braţ cu Boc!
Ce, nu vă place regimul? Păi cine l-a votat? Nu Băsescu sau Boc sunt vinovaţi. Ci fiecare dintre voi, eu, tu, toţi cei care am ales. V-aţi pierdut privilegiile, amărâtul ăla de salariu sau de pensie? Foarte bine.
Vreţi solidaritate? Se cheamă milă! Cereţi-o! Să vedem cine o mai oferă.
luni, 7 iunie 2010
Despre Guvern şi măsurile asumate!
Buna dimineata!
Criza continua......măsurile întârzie.....ca orice bugetar afectat de diminuări, în sinea mea, m-aş bucura să pice Guvernul. Mă gândesc, totuşi, la ce se va întâmpla după. Să ne aducem aminte ce s-a întâmplat la alegerile prezidenţiale şi la circul cu premierii desemnaţi - ba Negoiţă, ba Croitoru, ba iarăşi Boc. Timp, foarte mult timp, pierdut. Crede cineva că acum va fi altfel? Crede cineva că Băsescu s-a maturizat de la ultimele desemnări? Vă înşelaţi amarnic, stimaţi cititori. Nu s-a schimbat şi nu se va schimba. Are şi de ce. Când o bună parte a populaţiei s-a prins că Băsescu nu e decât spoială, tot s-au mai găsit mulţi care să-l susţină, să-l voteze....
Îmi amintesc, amuzat desigur, cu câtă vehemenţă auzeam oameni care declarau sus şi tare că-l vor vota pe Băsescu, pentru că nu vor ca Geoană să vândă ţara lui Putin. Şi mai toţi erau bugetari.... Nu îi interesa că Băsescu - Boc îşi băteau joc de ei permanent, ei erau convinşi că Geoană ne va vinde ruşilor. Nu mai contau argumentele, ei o ţineau "gaia-maţu" că votează răul cel mai mic.
Nu am fost şi nu voi fi pesedist niciodată. Am crezut foarte mult în Traian Băsescu. L-am votat şi m-am certat cu toţi prietenii mei care erau tentaţi să-l voteze pe Năstase. Şi acum ei îmi reproşează vehemenţa cu care am susţinut candidatul Aliantei Dreptate şi Adevăr.
Recunosc! Am greşit! Iertaţi-mă!
Dacă aş putea da timpul înapoi, aş vota Năstase cu două mâini, cu toate casele, ouăle şi mătuşile lui. În mandatele Preşedintelui Băsescu, am avut de toate, mai puţin reformă, restructurări, relansare economică. Am avut circ cu răpiţi, circ cu bileţele roz, circ cu lovit de copii, numai circ....pâine, nu.
Ca angajat al sistemului de ordine publică şi siguranţă naţională, nu pot să nu constat permanenta bătaie de joc a Preşedintelui, dar mai ales a Primului Ministru, la adresa angajaţilor şi pensionarilor acestui sistem. Şi acum îmi ţiuie în urechi expresiile : "salarii nesimţite", "pensii nesimţite", "vom elimina privilegiile bugetarilor". Desigur, de la adăpostul sutelor de mii/milioanelor de euro din conturi, guvernanţilor le este extrem de uşor să vorbească. Noi, stimaţi guvernanţi, nu avem nici salarii nesimţite şi, cu atât mai puţin, nu avem pensii nesimţite. Acestea sunt decente, deşi "decent" e mult spus, când ne comparăm cu alte state din Uniunea Europeană ai cărei membrii ne mândrim că suntem.
Păcat de activitatea unor miniştrii, care păleşte când priveşti la premier sau la prestanţa Cabinetului, în ansamblul său.
Ce nu realizează "maeştrii" Băsescu şi Boc este vulnerabilitatea pe care o crează sistemului de ordine publică şi siguranţă naţională. Poliţiştii au declarat deja că nu mai sunt dispuşi să-şi rişte viaţa la o diminuare cu 25% a veniturilor lor, iar eu le dau dreptate. Oamenii au rate, oamenii au copii. Niciun părinte nu poate suporta să-şi vadă copilul plângând de foame sau tremurând de frig. Pentru a nu ajunge în acest punct, oamenii vor trece peste orice principiu, vor fi capabili să-şi pericliteze chiar şi libertatea - poliţistul, vameşul, penitenciaristul, profesorii ori medicii, cu toţii vor fi predispuşi să închidă ochii la nedreptăţi sau nereguli, în schimbul unor bani care să le permită să pună ceva pe masa celor de acasă.
Îi poţi condamna, cititorule?
Cu această postare, voi pune punct analizelor politice. Nu vreau să mai vorbesc despre politică pe un blog care se doreşte a fi despre penitenciare. Avem atâtea probleme în sistem care merită să fie dezbătute, dar cum să vorbeşti despre ele când nu te poţi gândi decât că mister Boc îţi va tăia 5-15 milioane de lei din salariu (o estimare proprie, nu daţi cu parul).
Cu deosebită consideraţie,
Muninn
Criza continua......măsurile întârzie.....ca orice bugetar afectat de diminuări, în sinea mea, m-aş bucura să pice Guvernul. Mă gândesc, totuşi, la ce se va întâmpla după. Să ne aducem aminte ce s-a întâmplat la alegerile prezidenţiale şi la circul cu premierii desemnaţi - ba Negoiţă, ba Croitoru, ba iarăşi Boc. Timp, foarte mult timp, pierdut. Crede cineva că acum va fi altfel? Crede cineva că Băsescu s-a maturizat de la ultimele desemnări? Vă înşelaţi amarnic, stimaţi cititori. Nu s-a schimbat şi nu se va schimba. Are şi de ce. Când o bună parte a populaţiei s-a prins că Băsescu nu e decât spoială, tot s-au mai găsit mulţi care să-l susţină, să-l voteze....
Îmi amintesc, amuzat desigur, cu câtă vehemenţă auzeam oameni care declarau sus şi tare că-l vor vota pe Băsescu, pentru că nu vor ca Geoană să vândă ţara lui Putin. Şi mai toţi erau bugetari.... Nu îi interesa că Băsescu - Boc îşi băteau joc de ei permanent, ei erau convinşi că Geoană ne va vinde ruşilor. Nu mai contau argumentele, ei o ţineau "gaia-maţu" că votează răul cel mai mic.
Nu am fost şi nu voi fi pesedist niciodată. Am crezut foarte mult în Traian Băsescu. L-am votat şi m-am certat cu toţi prietenii mei care erau tentaţi să-l voteze pe Năstase. Şi acum ei îmi reproşează vehemenţa cu care am susţinut candidatul Aliantei Dreptate şi Adevăr.
Recunosc! Am greşit! Iertaţi-mă!
Dacă aş putea da timpul înapoi, aş vota Năstase cu două mâini, cu toate casele, ouăle şi mătuşile lui. În mandatele Preşedintelui Băsescu, am avut de toate, mai puţin reformă, restructurări, relansare economică. Am avut circ cu răpiţi, circ cu bileţele roz, circ cu lovit de copii, numai circ....pâine, nu.
Ca angajat al sistemului de ordine publică şi siguranţă naţională, nu pot să nu constat permanenta bătaie de joc a Preşedintelui, dar mai ales a Primului Ministru, la adresa angajaţilor şi pensionarilor acestui sistem. Şi acum îmi ţiuie în urechi expresiile : "salarii nesimţite", "pensii nesimţite", "vom elimina privilegiile bugetarilor". Desigur, de la adăpostul sutelor de mii/milioanelor de euro din conturi, guvernanţilor le este extrem de uşor să vorbească. Noi, stimaţi guvernanţi, nu avem nici salarii nesimţite şi, cu atât mai puţin, nu avem pensii nesimţite. Acestea sunt decente, deşi "decent" e mult spus, când ne comparăm cu alte state din Uniunea Europeană ai cărei membrii ne mândrim că suntem.
Păcat de activitatea unor miniştrii, care păleşte când priveşti la premier sau la prestanţa Cabinetului, în ansamblul său.
Ce nu realizează "maeştrii" Băsescu şi Boc este vulnerabilitatea pe care o crează sistemului de ordine publică şi siguranţă naţională. Poliţiştii au declarat deja că nu mai sunt dispuşi să-şi rişte viaţa la o diminuare cu 25% a veniturilor lor, iar eu le dau dreptate. Oamenii au rate, oamenii au copii. Niciun părinte nu poate suporta să-şi vadă copilul plângând de foame sau tremurând de frig. Pentru a nu ajunge în acest punct, oamenii vor trece peste orice principiu, vor fi capabili să-şi pericliteze chiar şi libertatea - poliţistul, vameşul, penitenciaristul, profesorii ori medicii, cu toţii vor fi predispuşi să închidă ochii la nedreptăţi sau nereguli, în schimbul unor bani care să le permită să pună ceva pe masa celor de acasă.
Îi poţi condamna, cititorule?
Cu această postare, voi pune punct analizelor politice. Nu vreau să mai vorbesc despre politică pe un blog care se doreşte a fi despre penitenciare. Avem atâtea probleme în sistem care merită să fie dezbătute, dar cum să vorbeşti despre ele când nu te poţi gândi decât că mister Boc îţi va tăia 5-15 milioane de lei din salariu (o estimare proprie, nu daţi cu parul).
Cu deosebită consideraţie,
Muninn
sâmbătă, 5 iunie 2010
Vremuri grele
Bine v-am regasit, stimaţi colegi!
Nu am mai scris de multă vreme. Din 12 mai, mai exact. Nu am mai scris pentru ca am fost extrem de dezamăgit şi pentru că am vrut să înţeleg ce se petrece. Diminuarea cu 25% a salariilor bugetarilor şi cu 15% a pensiilor este un fapt deosebit de dureros pentru cei afectaţi şi, deci, implicit şi pentru mine.
De la ultima postare şi până acum s-au petrecut multe şi am avut timp să analizez pe îndelete.
Ce am observat :
- măsurile anunţate de Preşedinte au fost asumate, pe de-a întregul, de către Guvern. Ne convine sau nu, mai mult de 5 milioane de alegători au votat cu Traian Băsescu. Cu siguranţă că au fost şi bugetari care l-au votat, dar asta este o altă poveste ;
- pe data de 31.05.2010, a avut loc greva generală a sectorului public. Sincer, mă aşteptam ca cel puţin 700.000 de bugetari să se afle în grevă, dar, cum spuneam şi altă dată, lipsa de unitate şi-a pus amprenta şi pe această acţiune. Şi când mă gândesc cât de vehemente au fost unele voci, mă gândeam că acesta este prilejul atât de mult aşteptat, dar, evident, m-am înşelat amarnic ;
- Am studiat presa internă şi internaţională şi am ajuns la concluzia că "este groasă, fraţilor". Dacă şi vecina Ungaria a ajuns la conlcuzia că o aşteaptă, cel mai probabil, soarta Greciei, este clar că întreaga Uniune Europeană (şi nu numai) are o problemă ;
- Scrisoarea către FMI a fost asumată de către Guvern. Urmează să treacă prin Parlament şi multă lume îşi spune speranţa în căderea Guvernului, sperând că, astfel, măsurile de reducere a veniturilor sectorului public nu se vor mai aplica.
Despre consecinţele neaplicării măsurii s-a tot scris, aşa că nu voi relua întreaga teză. Ce este de reţinut, totuşi, este faptul că paşi înapoi nu se mai pot face, cel puţin nu fără consecinţe extrem de grave asupra politicii externe.
Să nu lungesc! Eu cred că măsurile vor fi aplicate, cu toată opoziţia sindicatelor şi cu toate că protestele de stradă nu se vor încheia. Eu cred că nu va cădea Guvernul pe moţiunea de cenzură iniţiată de PSD şi PNL, pentru că lipsa unui Guvern în această grea perioadă ar avea consecinţe catastrofale asupra stării economice a ţării.
În concluzie,
Stimaţi colegi, trebuie să strângem cureaua. Nu suntem mai presus de ţările europene. Suntem în recesiune, suntem afectaţi de criza economică şi financiară, iar alte soluţii se pare că nu avem. Chiar dacă ar exista şi alte soluţii, nu mai este timpul necesar pentru dezbaterea şi aplicarea lor. Trebuie să strângem din dinţi şi să sperăm că măsurile de austeritate vor fi ridicate la începutul anului 2011. Oricum, PDL şi actualul Guvern vor plăti la algerile viitoare , cu vârf şi îndesat, incapacitatea lor de a lua măsuri corecte, concrete şi de stimulare a creşterii economice, la timpul când trebuiau luate.
Urmează restructurarea sistemului bugetar. Şi aici sunt optimist. Pe lângă cele aproximativ 3000 de posturi neocupate, s-au adăugat şi alte câteva sute de vacantări ca urmare a pensionării anticipate sau la termen. Faţă de alte sectoare ale sistemului public, noi suntem destul de prost plătiţi. Deşi numeric suntem suficienţi, avem probleme cu diviziunea muncii. Avem funcţii fără o încărcătură deosebită, iar birocraţia ne omoară. Trebuie să facem ordine în propria noastră ogradă.
Aşadar, până la sfărşitul acestui an, va trebui să ne consolăm cu ideea că diminuările se vor aplica. Pentru cei care au rate la bănci şi nu vor mai putea face faţă datoriilor, există soluţia de reeşalonare a creditului iniţial, pe o perioadă mai lungă şi cu rate mai mici sau conexarea tuturor creditelor, într-un singur credit cu o rată mai mică. Se pare că vom avea şi o Lege a falimentului personal (voi studia problema si voi reveni cu o postare, acum nu ştiu exact stadiul în care se află proiectul de Lege. La prima vedere, se pare că a fost aprobată tacit de către Senat), iar asta ne va scuti de executarea silită a bunurilor.
Pentru cei cu un credit masiv pe 25 sau 30 de ani, mai există şi soluţia unei discuţii cu reprezentanţii băncii ce l-au creditat, în sensul identificării unei soluţii, pe perioada determinată de măsurile de austeritate, de plată diminuată a ratelor. Băncile vor fi flexibile şi pentru faptul că nu ar avea cum să-şi recupereze creanţele prin executarea unor bunuri mobile şi imobile, atâta vreme cât preţul lor actual este cu mult mai mic decât valoarea estimată iniţial, iar cumpărătorii lipsesc cu desăvârşire.
Cu toate că perioada se anunţă extrem de dificilă, nu trebuie să disperăm. Trebuie să fim uniţi, trebuie să fim solidari cu toţii, membrii ori nemembrii ai organizaţiilor sindicale.
Va urma.....
Cu deosebită consideraţie,
Muninn
Nu am mai scris de multă vreme. Din 12 mai, mai exact. Nu am mai scris pentru ca am fost extrem de dezamăgit şi pentru că am vrut să înţeleg ce se petrece. Diminuarea cu 25% a salariilor bugetarilor şi cu 15% a pensiilor este un fapt deosebit de dureros pentru cei afectaţi şi, deci, implicit şi pentru mine.
De la ultima postare şi până acum s-au petrecut multe şi am avut timp să analizez pe îndelete.
Ce am observat :
- măsurile anunţate de Preşedinte au fost asumate, pe de-a întregul, de către Guvern. Ne convine sau nu, mai mult de 5 milioane de alegători au votat cu Traian Băsescu. Cu siguranţă că au fost şi bugetari care l-au votat, dar asta este o altă poveste ;
- pe data de 31.05.2010, a avut loc greva generală a sectorului public. Sincer, mă aşteptam ca cel puţin 700.000 de bugetari să se afle în grevă, dar, cum spuneam şi altă dată, lipsa de unitate şi-a pus amprenta şi pe această acţiune. Şi când mă gândesc cât de vehemente au fost unele voci, mă gândeam că acesta este prilejul atât de mult aşteptat, dar, evident, m-am înşelat amarnic ;
- Am studiat presa internă şi internaţională şi am ajuns la concluzia că "este groasă, fraţilor". Dacă şi vecina Ungaria a ajuns la conlcuzia că o aşteaptă, cel mai probabil, soarta Greciei, este clar că întreaga Uniune Europeană (şi nu numai) are o problemă ;
- Scrisoarea către FMI a fost asumată de către Guvern. Urmează să treacă prin Parlament şi multă lume îşi spune speranţa în căderea Guvernului, sperând că, astfel, măsurile de reducere a veniturilor sectorului public nu se vor mai aplica.
Despre consecinţele neaplicării măsurii s-a tot scris, aşa că nu voi relua întreaga teză. Ce este de reţinut, totuşi, este faptul că paşi înapoi nu se mai pot face, cel puţin nu fără consecinţe extrem de grave asupra politicii externe.
Să nu lungesc! Eu cred că măsurile vor fi aplicate, cu toată opoziţia sindicatelor şi cu toate că protestele de stradă nu se vor încheia. Eu cred că nu va cădea Guvernul pe moţiunea de cenzură iniţiată de PSD şi PNL, pentru că lipsa unui Guvern în această grea perioadă ar avea consecinţe catastrofale asupra stării economice a ţării.
În concluzie,
Stimaţi colegi, trebuie să strângem cureaua. Nu suntem mai presus de ţările europene. Suntem în recesiune, suntem afectaţi de criza economică şi financiară, iar alte soluţii se pare că nu avem. Chiar dacă ar exista şi alte soluţii, nu mai este timpul necesar pentru dezbaterea şi aplicarea lor. Trebuie să strângem din dinţi şi să sperăm că măsurile de austeritate vor fi ridicate la începutul anului 2011. Oricum, PDL şi actualul Guvern vor plăti la algerile viitoare , cu vârf şi îndesat, incapacitatea lor de a lua măsuri corecte, concrete şi de stimulare a creşterii economice, la timpul când trebuiau luate.
Urmează restructurarea sistemului bugetar. Şi aici sunt optimist. Pe lângă cele aproximativ 3000 de posturi neocupate, s-au adăugat şi alte câteva sute de vacantări ca urmare a pensionării anticipate sau la termen. Faţă de alte sectoare ale sistemului public, noi suntem destul de prost plătiţi. Deşi numeric suntem suficienţi, avem probleme cu diviziunea muncii. Avem funcţii fără o încărcătură deosebită, iar birocraţia ne omoară. Trebuie să facem ordine în propria noastră ogradă.
Aşadar, până la sfărşitul acestui an, va trebui să ne consolăm cu ideea că diminuările se vor aplica. Pentru cei care au rate la bănci şi nu vor mai putea face faţă datoriilor, există soluţia de reeşalonare a creditului iniţial, pe o perioadă mai lungă şi cu rate mai mici sau conexarea tuturor creditelor, într-un singur credit cu o rată mai mică. Se pare că vom avea şi o Lege a falimentului personal (voi studia problema si voi reveni cu o postare, acum nu ştiu exact stadiul în care se află proiectul de Lege. La prima vedere, se pare că a fost aprobată tacit de către Senat), iar asta ne va scuti de executarea silită a bunurilor.
Pentru cei cu un credit masiv pe 25 sau 30 de ani, mai există şi soluţia unei discuţii cu reprezentanţii băncii ce l-au creditat, în sensul identificării unei soluţii, pe perioada determinată de măsurile de austeritate, de plată diminuată a ratelor. Băncile vor fi flexibile şi pentru faptul că nu ar avea cum să-şi recupereze creanţele prin executarea unor bunuri mobile şi imobile, atâta vreme cât preţul lor actual este cu mult mai mic decât valoarea estimată iniţial, iar cumpărătorii lipsesc cu desăvârşire.
Cu toate că perioada se anunţă extrem de dificilă, nu trebuie să disperăm. Trebuie să fim uniţi, trebuie să fim solidari cu toţii, membrii ori nemembrii ai organizaţiilor sindicale.
Va urma.....
Cu deosebită consideraţie,
Muninn
miercuri, 12 mai 2010
Despre criză! Quo vadis, România?
După ce Preşedintele Băsescu a anunţat măsurile convenite cu FMI, pentru scoaterea României din criză, am rămas, o bună bucată de timp, înlemnit. Nu îmi venea să cred, cum de altfel nu cred nici acum. Oare ce am făcut atât de rău, să merităm o asemenea soartă?
Tac, de zile bune. Ce ai putea să mai spui într-o astfel de conjunctură? Sigur, poţi să chemi la luptă sindicală, să ceri demisia Guvernului. Cu ambele variante sunt şi eu de acord, însă nu sunt eu în măsură sa fac asta. Avem sindicate. Sunt convins că vor găsi resurse pentru a protesta.
Măsurile anunţate sunt cinice. Trebuie să existe şi alte soluţii. Singura mea speranţă, dacă totuşi aceste diminuări se vor menţine, se leagă de durata aplicării lor. Dacă ar fi aplicate doar până la sfârşitul anului, ar mai fi cum ar mai fi, dar dacă acestea se vor menţine şi după 01.01.2011, va fi rău, îngrozitor de rău.
Înainte de a tăia în carne vie, diminuând salariile bugetarilor cu 25% şi pensiile românilor cu 15%, cred că Preşedintele ar trebui, în urma consultării cu partenerii sociali, să caute şi altfel de soluţii, pentru că acestea există, ele trebuie doar căutate.
Cu titlu de exemplu, vă expun o soluţie proprie, care are legătură cu sistemul în care activăm. Ştim cu toţii cât de mulţi bani se cheltuiesc, zi de zi, cu plimbatul persoanelor private de libertate la instanţele de judecată şi între penitenciare, în vederea soluţionării unor afaceri judiciare, multe dintre ele considerate "afaceri fictive". Nu am înţeles nici până în prezent de ce Puterea (oricare a fost ea) nu s-a gândit să modifice legislaţia actuală şi să permită audierea acestor procesomani şi în sistem "teleconferinţă".
Cu bani puţini (montarea unor microfoane şi camere video în penitenciare şi sălile de judecată), s-ar realiza atâtea economii, cu mult mai semnificative decât cheltuielile ocazionate de investiţia în aparatură. Gândiţi-vă cât cheltuim pe combustibil, cât ne costă întreţinerea parcului auto sau cu cât plătim escorte atât de stufoase, ai căror membrii ar putea fi folosiţi, mult mai eficient, în zone în care chiar este nevoie (secţii de deţinere, de pildă). Încet-încet, aceste posturi s-ar putea chiar restructura, nemaifiind nevoie de ele. Cât vă ia să reglementaţi asta, stimaţi guvernanţi?
Poate nu e cea mai bună soluţie, este doar una ce mi-a trecut acum prin minte.
Spuneam că am reuşit să trec, cât de cât, peste stupoarea provocată de trâmbiţatele măsuri anticriză. Sunt şi eu, ca majoritatea dintre voi, un bugetar amanetat către bănci şi mă gândesc, cu groază, la ziua în care îmi va dispărea o sumă consistentă din salariu. Veniturile angajaţilor sistemului penitenciar, deseori catalogate pe nedrept nesimţite, nu sunt deloc unele foarte mari. Comparativ cu salariile celor din celelalte state U.E., ale noastre sunt extrem de mici, deşi preţurile alimentelor, bunurilor şi serviciilor sunt sensibil egale.
Realizez că ne-am afundat într-o situaţie extrem de periculoasă pentru viitorul ţării, dar nu este vina noastră. Nu noi suntem de vină pentru angajările făcute fără cap sau pentru cheltuirea banului public în nesimţire şi fără simţ de răspundere.
Într-o şedinţă ţinută cu uşile închise, T.B. spunea parlamentarilor din arcul guvernamental, citez: "Aveti sansa sa fiti cei care au scos Romania din criza sau cei care au ingropat-o. Daca veti fi cei care veti scoate Romania din criza, veti fi cei care veti culege beneficiile in 2012. Daca nu veti fi cei care veti scoate Romania din criza si vor continua actiunile clientelare bine evidentiate de presa centrala si presa locala, veti fi cei compromisi pentru totdeauna. Ma refer in primul rand la PDL."
Suntem noi de vină că "acţiunile clientelare" s-au tot produs, de la Revoluţie încoace, pe toate mandatele şi că abia acum Traian Băsescu s-a gândit că ar fi bine să ia poziţie? Nu, nu suntem noi de vină, însă noi suntem cei ce plătim preţul. În urma "acţiunilor clientelare", politicieni atât din Opoziţie, dar şi de la Putere (nu dau nume, sunt atât de cunoscuţi....) au conturi doldora de lei şi de valută, au investiţii şi afaceri care le permit un trai de nabab. Buzunarele lor nu vor resimţi criza. Ba au şi tupeul ordinar de a căuta să obţină capital de imagine de pe urma crizei, prin donarea indemnizaţiilor de parlamentari şi miniştri către fonduri de solidaritate. Aş dori să pot ceda şi eu salariul meu de bugetar, însă eu nu am bani din "acţiuni clientelare", eu nu am primit de la Primărie dreptul să pot percepe o taxă celor ce-şi parchează autoturismul pe spaţiul public, eu nu am făcut bani din vănzarea de marmură către instituţia pe care o coordonez etc.,. Aceşti oameni sunt responsabili pentru situaţia gea în care ne aflăm. Ei au guvernat bine, dar doar pentru ei. Ei sunt cei care ar trebui să plătească, nu noi. Ei vin acum să ne dea lecţii de morală şi solidaritate?
Să vă fie ruşine, domnilor!
Observ o altă gugumănie aruncată în spaţiul public de T.B. şi Emil Boc. Se spune, la unison, că România cheltuie mai mult decât produce. Pai ce mai producem NOI, domnilor? Ne mai aparţine ceva? Mai avem ce produce şi unde produce?
România nu are o economie bazată pe producţie şi asta nu de ieri, ci de foarte mulţi ani. Am vândut tot şi nu românilor, ci acestor străini care vin să ne împrumute. În schimbul împrumuturilor lor am fost nevoiţi să cedăm ce aveam, iar acum va trebui să dăm şi ce nu mai avem. Noi suntem, de ani buni, o ţară cu o economie bazată pe consum. Scazi veniturile celor ce-ţi asigurau consumul şi nu-l vei mai avea nici pe acesta. Si uite aşa, ne vom afunda din ce în ce mai rău. Ieri, zile de concediu fără plată, azi, diminuare venituri cu 25%, mâine.....cine mai ştie ce vă mai trece prin cap....
Dacă nu vă pricepeţi să gestionaţi problemele, faceţi loc altora care pot. Pentru mine e clar, voi nu sunteţi capabili!
Cu dezamăgire,
Muninn.
Tac, de zile bune. Ce ai putea să mai spui într-o astfel de conjunctură? Sigur, poţi să chemi la luptă sindicală, să ceri demisia Guvernului. Cu ambele variante sunt şi eu de acord, însă nu sunt eu în măsură sa fac asta. Avem sindicate. Sunt convins că vor găsi resurse pentru a protesta.
Măsurile anunţate sunt cinice. Trebuie să existe şi alte soluţii. Singura mea speranţă, dacă totuşi aceste diminuări se vor menţine, se leagă de durata aplicării lor. Dacă ar fi aplicate doar până la sfârşitul anului, ar mai fi cum ar mai fi, dar dacă acestea se vor menţine şi după 01.01.2011, va fi rău, îngrozitor de rău.
Înainte de a tăia în carne vie, diminuând salariile bugetarilor cu 25% şi pensiile românilor cu 15%, cred că Preşedintele ar trebui, în urma consultării cu partenerii sociali, să caute şi altfel de soluţii, pentru că acestea există, ele trebuie doar căutate.
Cu titlu de exemplu, vă expun o soluţie proprie, care are legătură cu sistemul în care activăm. Ştim cu toţii cât de mulţi bani se cheltuiesc, zi de zi, cu plimbatul persoanelor private de libertate la instanţele de judecată şi între penitenciare, în vederea soluţionării unor afaceri judiciare, multe dintre ele considerate "afaceri fictive". Nu am înţeles nici până în prezent de ce Puterea (oricare a fost ea) nu s-a gândit să modifice legislaţia actuală şi să permită audierea acestor procesomani şi în sistem "teleconferinţă".
Cu bani puţini (montarea unor microfoane şi camere video în penitenciare şi sălile de judecată), s-ar realiza atâtea economii, cu mult mai semnificative decât cheltuielile ocazionate de investiţia în aparatură. Gândiţi-vă cât cheltuim pe combustibil, cât ne costă întreţinerea parcului auto sau cu cât plătim escorte atât de stufoase, ai căror membrii ar putea fi folosiţi, mult mai eficient, în zone în care chiar este nevoie (secţii de deţinere, de pildă). Încet-încet, aceste posturi s-ar putea chiar restructura, nemaifiind nevoie de ele. Cât vă ia să reglementaţi asta, stimaţi guvernanţi?
Poate nu e cea mai bună soluţie, este doar una ce mi-a trecut acum prin minte.
Spuneam că am reuşit să trec, cât de cât, peste stupoarea provocată de trâmbiţatele măsuri anticriză. Sunt şi eu, ca majoritatea dintre voi, un bugetar amanetat către bănci şi mă gândesc, cu groază, la ziua în care îmi va dispărea o sumă consistentă din salariu. Veniturile angajaţilor sistemului penitenciar, deseori catalogate pe nedrept nesimţite, nu sunt deloc unele foarte mari. Comparativ cu salariile celor din celelalte state U.E., ale noastre sunt extrem de mici, deşi preţurile alimentelor, bunurilor şi serviciilor sunt sensibil egale.
Realizez că ne-am afundat într-o situaţie extrem de periculoasă pentru viitorul ţării, dar nu este vina noastră. Nu noi suntem de vină pentru angajările făcute fără cap sau pentru cheltuirea banului public în nesimţire şi fără simţ de răspundere.
Într-o şedinţă ţinută cu uşile închise, T.B. spunea parlamentarilor din arcul guvernamental, citez: "Aveti sansa sa fiti cei care au scos Romania din criza sau cei care au ingropat-o. Daca veti fi cei care veti scoate Romania din criza, veti fi cei care veti culege beneficiile in 2012. Daca nu veti fi cei care veti scoate Romania din criza si vor continua actiunile clientelare bine evidentiate de presa centrala si presa locala, veti fi cei compromisi pentru totdeauna. Ma refer in primul rand la PDL."
Suntem noi de vină că "acţiunile clientelare" s-au tot produs, de la Revoluţie încoace, pe toate mandatele şi că abia acum Traian Băsescu s-a gândit că ar fi bine să ia poziţie? Nu, nu suntem noi de vină, însă noi suntem cei ce plătim preţul. În urma "acţiunilor clientelare", politicieni atât din Opoziţie, dar şi de la Putere (nu dau nume, sunt atât de cunoscuţi....) au conturi doldora de lei şi de valută, au investiţii şi afaceri care le permit un trai de nabab. Buzunarele lor nu vor resimţi criza. Ba au şi tupeul ordinar de a căuta să obţină capital de imagine de pe urma crizei, prin donarea indemnizaţiilor de parlamentari şi miniştri către fonduri de solidaritate. Aş dori să pot ceda şi eu salariul meu de bugetar, însă eu nu am bani din "acţiuni clientelare", eu nu am primit de la Primărie dreptul să pot percepe o taxă celor ce-şi parchează autoturismul pe spaţiul public, eu nu am făcut bani din vănzarea de marmură către instituţia pe care o coordonez etc.,. Aceşti oameni sunt responsabili pentru situaţia gea în care ne aflăm. Ei au guvernat bine, dar doar pentru ei. Ei sunt cei care ar trebui să plătească, nu noi. Ei vin acum să ne dea lecţii de morală şi solidaritate?
Să vă fie ruşine, domnilor!
Observ o altă gugumănie aruncată în spaţiul public de T.B. şi Emil Boc. Se spune, la unison, că România cheltuie mai mult decât produce. Pai ce mai producem NOI, domnilor? Ne mai aparţine ceva? Mai avem ce produce şi unde produce?
România nu are o economie bazată pe producţie şi asta nu de ieri, ci de foarte mulţi ani. Am vândut tot şi nu românilor, ci acestor străini care vin să ne împrumute. În schimbul împrumuturilor lor am fost nevoiţi să cedăm ce aveam, iar acum va trebui să dăm şi ce nu mai avem. Noi suntem, de ani buni, o ţară cu o economie bazată pe consum. Scazi veniturile celor ce-ţi asigurau consumul şi nu-l vei mai avea nici pe acesta. Si uite aşa, ne vom afunda din ce în ce mai rău. Ieri, zile de concediu fără plată, azi, diminuare venituri cu 25%, mâine.....cine mai ştie ce vă mai trece prin cap....
Dacă nu vă pricepeţi să gestionaţi problemele, faceţi loc altora care pot. Pentru mine e clar, voi nu sunteţi capabili!
Cu dezamăgire,
Muninn.
vineri, 7 mai 2010
Luaţi ce e bun!
Stimaţi colegi,
Cu toate că am sperat că voi vedea şi completări la postarea de azi, acestea nu au mai sosit. Vă înţeleg! Suntem ocupaţi, suntem grăbiţi, citim şi ne vedem de ale noastre. Totuşi, părerile voastre contează. Contează pentru cititorii blogului, contează şi pentru mine. Realizez astfel şi eu că efortul depus nu este unul în van.
Uneori, m-am gândit să renunţ. E greu să pregăteşti o postare, altfel decât una de genul primului articol al acestui blog. E greu să o concepi. Totuşi, am mers înainte şi probabil că voi mai merge. Câtă vreme cred că am ceva de spus şi câtă vreme se va găsi cineva interesat să citească, voi continua să o fac. Mai scriu şi pentru colegii tineri ce sunt la început de drum. Îmi amintesc că mi-am dorit şi eu să pot întreba pe cineva, ceva despre sistemul penitenciar. Cum să mă port? Ce decizie să iau la un moment dat? Cum e mai bine să procedez într-o anume situaţie?
Răspunsurile le-am găsit, mai târziu, în oameni de calitate, oameni de valoare, atât agenţi, cât şi ofiţeri. Pe lângă nonvalori, sunt mulţi în faţa cărora merită să-ţi scoţi pălăria şi să le strângi mâna cu putere şi căldură. Sunt convins că oricare dintre noi a întâlnit şi astfel de oameni. De fapt, doar ei mi-au dat mereu tăria să pot merge mai departe. De la fiecare am căutat să iau ce e mai bun. În ce măsură am şi reuşit, nu ştiu să vă spun, dar încerc mereu să rămân pe aceeaşi linie.
Nu mi-e ruşine să recunosc că încă învăţ. Învăţ de la agentul de pe secţie, de la lucrătorul de evidenţă deţinuţi, de la şeful de punct de lucru, de la şeful de escortă, de la educatori, de la psihologi, de la şefii de servicii şi de la directori. De la fiecare am câte ceva de învăţat. În orice compartiment găseşti cel puţin câte un lucrător destoinic, un profesionist, pe lângă care toţi ceilalţi se formează. Durează ceva până îi găsesc, dar apoi ascult cu nesaţ orice doresc să-mi spună despre activitatea pe care o desfăşoară.
O mică paranteză,
Ca tânăr angajat, am avut norocul să fiu îndrumat de unul din cei mai destoinici subofiţeri ai sistemului. Nu am să-l uit niciodată! Deşi venisem să-i iau "ciolanul", nea Gabi m-a sprijinit şi m-a învăţat tot ce ştia domnia sa. Fiind încă prea tânăr, de multe ori, din entuziasm, aveam tendinţa de a lua decizii pripite, dar norocul meu a fost că "nea Gabi" era acolo. Mă corecta din priviri şi îmi explica apoi unde greşeam. Un om deosebit, un caracter deosebit. Nu l-am auzit niciodată criticându-şi colegii, ba chiar lua poziţie ori de câte ori observa vreun coleg alunecând în această direcţie. Nu mi-a fost şi nu îmi va fi niciodată ruşine să recunosc că îi datorez atâtea. M-a format, m-a încurajat, m-a sprijinit. După vreo două - trei săptămâni de acomodare, nea Gabi a plecat în concediu. M-am trezit singur, în faţa unor documente importante, în faţa unor situaţii dificile, iar nea Gabi nu mai era acolo să mă sfătuiască. Încet-încet, mi-am luat soarta în propriile-mi mâini şi a trebuit să înfrunt şi singur problemele. Recunosc, totuşi, că l-am mai sunat de câteva ori bune pe nea Gabi, atunci când simţeam că exista riscul să greşesc sau când aveam dubii cu privire la o situaţie sau alta.
Cu toate că a rămas doar subofiţer, ca şi calitate umană depăşea, cu mult, mulţi ofiţeri cu care am relaţionat de-a lungul vremii.
Pentru tot ce m-ai învăţat şi pentru modul cum m-ai format, îţi mulţumesc, nea Gabi!
Stimaţi colegi,
Sunt convins că şi voi aţi întâlnit astfel de oameni! Pe cei mai tineri, îi sfătuiesc să caute să-i găsească pe profesionişti şi să-i asculte cu interes. De cele mai multe ori, ideile bune le primeşti de unde poate că nici nu te aştepţi. Important este să rămâi deschis şi să nu crezi că eşti deţinătorul adevărului absolut. Să nu trăieşti niciodată cu impresia că tu ştii tot şi că nimeni nu gândeşte mai bine decât tine. Este cea mai mare greşeală pe care o poţi comite.
Să nu-ţi fie ruşine să întrebi! Nu-ţi vor cădea galoanele!
Rămâi optimist, indiferent de cât de negru e norul! Nu uita că, după orice furtună, obligatoriu iese şi soarele.
Zâmbeşte colegilor tăi! Nu zâmbi fals, ci fă-o din tot sufletul.
Contrar unor opinii, tinere coleg, a fi elegant şi diplomat, nu te face un linguşitor. A fi dispus să-ţi sacrifici din timpul tău liber pentru rezolvarea unor sarcini de serviciu, nu te face o slugă a şefilor tăi. Dacă tu te simţi bine făcând astea, nu ţine cont de cârcotelile unor neaveniţi. Întotdeauna vor exista şi astfel de specimene. Nu le da importanţă, oricum nu ei îţi dau de mâncare.
Dacă ţi-ai terminat treaba şi vezi că alţi colegi ai tăi încă mai au, nu pregeta să-i ajuţi! Poate că va veni şi vremea în care tu vei avea nevoie de ajutorul lor.
Respectă, dacă vrei să fii respectat!
Dăruieşte, dacă vrei să primeşti!
În final, vă propun tuturor să ascultaţi melodia de la link-ul de mai jos :
http://www.youtube.com/watch?v=IrCq7ZyEdfs
Ascultati-o ori de câte ori vă este greu!
Cu deosebită consideraţie,
Muninn.
Cu toate că am sperat că voi vedea şi completări la postarea de azi, acestea nu au mai sosit. Vă înţeleg! Suntem ocupaţi, suntem grăbiţi, citim şi ne vedem de ale noastre. Totuşi, părerile voastre contează. Contează pentru cititorii blogului, contează şi pentru mine. Realizez astfel şi eu că efortul depus nu este unul în van.
Uneori, m-am gândit să renunţ. E greu să pregăteşti o postare, altfel decât una de genul primului articol al acestui blog. E greu să o concepi. Totuşi, am mers înainte şi probabil că voi mai merge. Câtă vreme cred că am ceva de spus şi câtă vreme se va găsi cineva interesat să citească, voi continua să o fac. Mai scriu şi pentru colegii tineri ce sunt la început de drum. Îmi amintesc că mi-am dorit şi eu să pot întreba pe cineva, ceva despre sistemul penitenciar. Cum să mă port? Ce decizie să iau la un moment dat? Cum e mai bine să procedez într-o anume situaţie?
Răspunsurile le-am găsit, mai târziu, în oameni de calitate, oameni de valoare, atât agenţi, cât şi ofiţeri. Pe lângă nonvalori, sunt mulţi în faţa cărora merită să-ţi scoţi pălăria şi să le strângi mâna cu putere şi căldură. Sunt convins că oricare dintre noi a întâlnit şi astfel de oameni. De fapt, doar ei mi-au dat mereu tăria să pot merge mai departe. De la fiecare am căutat să iau ce e mai bun. În ce măsură am şi reuşit, nu ştiu să vă spun, dar încerc mereu să rămân pe aceeaşi linie.
Nu mi-e ruşine să recunosc că încă învăţ. Învăţ de la agentul de pe secţie, de la lucrătorul de evidenţă deţinuţi, de la şeful de punct de lucru, de la şeful de escortă, de la educatori, de la psihologi, de la şefii de servicii şi de la directori. De la fiecare am câte ceva de învăţat. În orice compartiment găseşti cel puţin câte un lucrător destoinic, un profesionist, pe lângă care toţi ceilalţi se formează. Durează ceva până îi găsesc, dar apoi ascult cu nesaţ orice doresc să-mi spună despre activitatea pe care o desfăşoară.
O mică paranteză,
Ca tânăr angajat, am avut norocul să fiu îndrumat de unul din cei mai destoinici subofiţeri ai sistemului. Nu am să-l uit niciodată! Deşi venisem să-i iau "ciolanul", nea Gabi m-a sprijinit şi m-a învăţat tot ce ştia domnia sa. Fiind încă prea tânăr, de multe ori, din entuziasm, aveam tendinţa de a lua decizii pripite, dar norocul meu a fost că "nea Gabi" era acolo. Mă corecta din priviri şi îmi explica apoi unde greşeam. Un om deosebit, un caracter deosebit. Nu l-am auzit niciodată criticându-şi colegii, ba chiar lua poziţie ori de câte ori observa vreun coleg alunecând în această direcţie. Nu mi-a fost şi nu îmi va fi niciodată ruşine să recunosc că îi datorez atâtea. M-a format, m-a încurajat, m-a sprijinit. După vreo două - trei săptămâni de acomodare, nea Gabi a plecat în concediu. M-am trezit singur, în faţa unor documente importante, în faţa unor situaţii dificile, iar nea Gabi nu mai era acolo să mă sfătuiască. Încet-încet, mi-am luat soarta în propriile-mi mâini şi a trebuit să înfrunt şi singur problemele. Recunosc, totuşi, că l-am mai sunat de câteva ori bune pe nea Gabi, atunci când simţeam că exista riscul să greşesc sau când aveam dubii cu privire la o situaţie sau alta.
Cu toate că a rămas doar subofiţer, ca şi calitate umană depăşea, cu mult, mulţi ofiţeri cu care am relaţionat de-a lungul vremii.
Pentru tot ce m-ai învăţat şi pentru modul cum m-ai format, îţi mulţumesc, nea Gabi!
Stimaţi colegi,
Sunt convins că şi voi aţi întâlnit astfel de oameni! Pe cei mai tineri, îi sfătuiesc să caute să-i găsească pe profesionişti şi să-i asculte cu interes. De cele mai multe ori, ideile bune le primeşti de unde poate că nici nu te aştepţi. Important este să rămâi deschis şi să nu crezi că eşti deţinătorul adevărului absolut. Să nu trăieşti niciodată cu impresia că tu ştii tot şi că nimeni nu gândeşte mai bine decât tine. Este cea mai mare greşeală pe care o poţi comite.
Să nu-ţi fie ruşine să întrebi! Nu-ţi vor cădea galoanele!
Rămâi optimist, indiferent de cât de negru e norul! Nu uita că, după orice furtună, obligatoriu iese şi soarele.
Zâmbeşte colegilor tăi! Nu zâmbi fals, ci fă-o din tot sufletul.
Contrar unor opinii, tinere coleg, a fi elegant şi diplomat, nu te face un linguşitor. A fi dispus să-ţi sacrifici din timpul tău liber pentru rezolvarea unor sarcini de serviciu, nu te face o slugă a şefilor tăi. Dacă tu te simţi bine făcând astea, nu ţine cont de cârcotelile unor neaveniţi. Întotdeauna vor exista şi astfel de specimene. Nu le da importanţă, oricum nu ei îţi dau de mâncare.
Dacă ţi-ai terminat treaba şi vezi că alţi colegi ai tăi încă mai au, nu pregeta să-i ajuţi! Poate că va veni şi vremea în care tu vei avea nevoie de ajutorul lor.
Respectă, dacă vrei să fii respectat!
Dăruieşte, dacă vrei să primeşti!
În final, vă propun tuturor să ascultaţi melodia de la link-ul de mai jos :
http://www.youtube.com/watch?v=IrCq7ZyEdfs
Ascultati-o ori de câte ori vă este greu!
Cu deosebită consideraţie,
Muninn.
miercuri, 5 mai 2010
Despre şefi şi despre şefie!
De-a lungul vremii, în sistemul penitenciar, am vazut şefi, şefuţi şi şefuleţi, oameni de toate categoriile, de la cei de toată isprava - stimaţi şi apreciaţi de majoritatea colaboratorilor, până la cei de cea mai de jos speţă umană. De altfel, sistemul penitenciar este plin de şefi. Majoritatea angajaţilor sunt şefi, pornind de la cel mai mic şef ("O escortă este formată din cel puţin doi agenţi, din care unul este şef") şi terminând cu domnul director general.
Noi suferim de şefie. Dorim să ne alinte lumea ca şefi, să ne linguşească, să se uite la noi ca la zei. Nu toată lumea este aşa, dar marea majoritate se încadrează în descriere.
În sistemul penitenciar, am văzut oameni care au pus şi pun mult suflet la locul de muncă, oameni care construiesc (nu la construcţii ma refer), oameni care sudează echipe, oameni care îşi lasă o părticică din viaţa lor, la locul de muncă, dar am văzut şi oameni fără caracter, oameni superficiali, oameni perverşi, a căror singură preocupare a fost să dea în şeful lor, în colegul de lângă, chiar şi în cei pe care îi coordonează, de teamă că aceştia ar putea să le ia, cândva, locul de şef.
Din nefericire, cei din prima categorie devin din ce în ce mai puţini.
Pe bună dreptate, suntem aproape lipsiţi de repere morale.
Cei pe care încă îi mai avem, trebuie să dispară. Nu contează cum, ei trebuie "să ne lase". Să ne lase, să ce? Să ne guvernăm cum ştim noi, vine şi răspunsul. Şi, de cele mai multe ori, lipsa de experienţă, lipsa de pregătire profesională, lipsa de caracter, te duc la ratare. Să zici mersi dacă scapi doar revocat din funcţie. Există marea şansă să fii dat chiar pe mâna Parchetului. Asta se întâmplă dacă dorinţa de a te realiza material este cea care te mână pe tine în luptă.
Stimaţi colegi,
Stimaţi actuali şi viitori şefi,
Fiţi conştienţi de rolul pe care îl aveţi! Încercaţi să deveniţi, dacă nu sunteţi, repere morale! Fiţi flexibili! Fiţi umani! Fiţi corecţi, oneşti şi cinstiţi! Sudaţi echipa pe care o coordonaţi! Implicaţi-vă colaboratorii în munca pe care o desfăşuraţi! Delegaţi din actul managerial! Identificaţii pe cei ce au calităţile de mai sus, încurajaţi-i şi sprijiniţi-i să-şi dorească să promoveze la rândul lor în posturi de şefi, să înveţe că trebuie să-şi asume responsabilităţi! Apreciaţi de fiecare dată, cu o vorbă bună, rezultatele! Atrageţi atenţia când s-a greşit, dacă eroarea este neintenţionată sau se datorează volumului mare de activităţi sau lipsei de personal! Nu vă mai grăbiţi cu sesizările către comisiile de disciplină! Dacă greşeala este repetată sau a fost făcută din cauza lipsei de interes sau a relei intenţii, atunci da, sesizaţi comisia! Stimulaţi-vă colegii, ori de câte ori aveţi ocazia! Încurajaţi-le efortul, călăuziţi-le paşii!
Nu încurajaţi nemunca! Nu încurajaţi fuga de răspundere! Nu încurajaţi lipsa de verticalitate! Fiţi fermi când e vorba de principii!
Poate că, prin ce voi spune acum, îmi voi pune o bună parte din opinia publică penitenciară în cap, dar îmi asum riscul. La nivel de sistem penitenciar s-a comis, după părerea mea, o greşeală. La presiunea sindicatelor, s-a permis tuturor angajaţilor sistemului să poată candida pe funcţii de şefi, de la şefi de birouri, până la directori. Mare eroare! Acest tip de promovare extrem de rapidă, pentru unii de la agent în postul de pază, în şef serviciu pe nu ştiu unde, a dăunat extrem de mult sistemului penitenciar. În prezent, eroarea s-a corectat, dar mulţi din cei promovaţi ca urmare a erorii au rămas. Sigur, sunt şi oameni de calitate printre cei care au promovat atunci, dar incomparabil mai puţini decât ne-am fi dorit. Cinste celor care au fost suficient de maturi, să poată face faţă în posturile în care au promovat.
Nu e vorba aici de discriminare faţă de agenţi, de exemplu, ci de o promovare în trepte. Trecerea prea bruscă de la funcţii de execuţie, la funcţii de top management a creat o multitudine de probleme. Exemplele sunt nenumărate, însă eu nu le voi oferi, pentru că nu ţintesc să atac un om sau altul. Aici discutăm de principii.
Mai tinerilor mei colegi ofiţeri şi agenţi,
Învăţaţi să aveţi răbdare. Experienţa se câştigă arzănd etapă, cu etapă şi nu sărind peste ele. O să vină şi vremea voastră, dacă vă veţi dovedi oameni de calitate. Poate că aveţi neşansa să aveţi lângă voi un şef care nu apreciază calităţile punctate în postare. Nu-i nimic, nu disperaţi! Aveţi timp! Tineţi minte, timpul curge în favoarea voastră şi în defavoarea lor. Azi pot să fie, mâine probabil că vă vor părăsi, la fel de repede precum au venit. Dacă voi sunteţi valoroşi, cineva vă va vedea. Totul este să rămâneţi calmi, să munciţi cu pasiune şi cu sârg. Dacă veţi constata că un om a promovat pe alte principii deccât competenţa şi calităţile lui morale şi intelectuale, nu-l copiaţi! Poate că, copiindu-l, veţi avea succesul aşteptat, însă calitatea voastră umană va fi iremediabil afectată. Un compromis atrage, după sine, un altul şi tot aşa, până veţi constata că întreaga dumneavoastră carieră este construită numai pe compromisuri morale.
Nu vă doriţi să accedeţi pe funcţii, prin "săpatul" celor ce le ocupă. Este cea mai dăunătoare modalitate de a promova. Ne distruge ca oameni. Azi o veţi face dumneavoastră, mâine o vor face alţii cu dumneavoastră. Unde ajungem aşa? Motive se vor găsi, iar dacă nu se vor găsi, se vor inventa. Ce contează că veţi fi subiectul unei erori şi victima unui complot? Mai bine zis, pentru cine mai contează?
Nu există o reţetă care să alunge dezamăgirea. Dezamăgiţi probabil că aţi fost şi probabil că veţi mai fi. Tot ce contează este să nu lăsaţi ca dezamăgirea să afecteze calitatea muncii voastre. Atunci veţi suferi dezamăgire, după dezamăgire.
Despre şefi şi şefie, putem discuta la infinit, dar, totuşi, cam atât pentru azi.
Închei cu o rugăminte :
Fiţi buni şi fiţi morali!
Cu deosebită consideraţie,
Muninn.
Noi suferim de şefie. Dorim să ne alinte lumea ca şefi, să ne linguşească, să se uite la noi ca la zei. Nu toată lumea este aşa, dar marea majoritate se încadrează în descriere.
În sistemul penitenciar, am văzut oameni care au pus şi pun mult suflet la locul de muncă, oameni care construiesc (nu la construcţii ma refer), oameni care sudează echipe, oameni care îşi lasă o părticică din viaţa lor, la locul de muncă, dar am văzut şi oameni fără caracter, oameni superficiali, oameni perverşi, a căror singură preocupare a fost să dea în şeful lor, în colegul de lângă, chiar şi în cei pe care îi coordonează, de teamă că aceştia ar putea să le ia, cândva, locul de şef.
Din nefericire, cei din prima categorie devin din ce în ce mai puţini.
Pe bună dreptate, suntem aproape lipsiţi de repere morale.
Cei pe care încă îi mai avem, trebuie să dispară. Nu contează cum, ei trebuie "să ne lase". Să ne lase, să ce? Să ne guvernăm cum ştim noi, vine şi răspunsul. Şi, de cele mai multe ori, lipsa de experienţă, lipsa de pregătire profesională, lipsa de caracter, te duc la ratare. Să zici mersi dacă scapi doar revocat din funcţie. Există marea şansă să fii dat chiar pe mâna Parchetului. Asta se întâmplă dacă dorinţa de a te realiza material este cea care te mână pe tine în luptă.
Stimaţi colegi,
Stimaţi actuali şi viitori şefi,
Fiţi conştienţi de rolul pe care îl aveţi! Încercaţi să deveniţi, dacă nu sunteţi, repere morale! Fiţi flexibili! Fiţi umani! Fiţi corecţi, oneşti şi cinstiţi! Sudaţi echipa pe care o coordonaţi! Implicaţi-vă colaboratorii în munca pe care o desfăşuraţi! Delegaţi din actul managerial! Identificaţii pe cei ce au calităţile de mai sus, încurajaţi-i şi sprijiniţi-i să-şi dorească să promoveze la rândul lor în posturi de şefi, să înveţe că trebuie să-şi asume responsabilităţi! Apreciaţi de fiecare dată, cu o vorbă bună, rezultatele! Atrageţi atenţia când s-a greşit, dacă eroarea este neintenţionată sau se datorează volumului mare de activităţi sau lipsei de personal! Nu vă mai grăbiţi cu sesizările către comisiile de disciplină! Dacă greşeala este repetată sau a fost făcută din cauza lipsei de interes sau a relei intenţii, atunci da, sesizaţi comisia! Stimulaţi-vă colegii, ori de câte ori aveţi ocazia! Încurajaţi-le efortul, călăuziţi-le paşii!
Nu încurajaţi nemunca! Nu încurajaţi fuga de răspundere! Nu încurajaţi lipsa de verticalitate! Fiţi fermi când e vorba de principii!
Poate că, prin ce voi spune acum, îmi voi pune o bună parte din opinia publică penitenciară în cap, dar îmi asum riscul. La nivel de sistem penitenciar s-a comis, după părerea mea, o greşeală. La presiunea sindicatelor, s-a permis tuturor angajaţilor sistemului să poată candida pe funcţii de şefi, de la şefi de birouri, până la directori. Mare eroare! Acest tip de promovare extrem de rapidă, pentru unii de la agent în postul de pază, în şef serviciu pe nu ştiu unde, a dăunat extrem de mult sistemului penitenciar. În prezent, eroarea s-a corectat, dar mulţi din cei promovaţi ca urmare a erorii au rămas. Sigur, sunt şi oameni de calitate printre cei care au promovat atunci, dar incomparabil mai puţini decât ne-am fi dorit. Cinste celor care au fost suficient de maturi, să poată face faţă în posturile în care au promovat.
Nu e vorba aici de discriminare faţă de agenţi, de exemplu, ci de o promovare în trepte. Trecerea prea bruscă de la funcţii de execuţie, la funcţii de top management a creat o multitudine de probleme. Exemplele sunt nenumărate, însă eu nu le voi oferi, pentru că nu ţintesc să atac un om sau altul. Aici discutăm de principii.
Mai tinerilor mei colegi ofiţeri şi agenţi,
Învăţaţi să aveţi răbdare. Experienţa se câştigă arzănd etapă, cu etapă şi nu sărind peste ele. O să vină şi vremea voastră, dacă vă veţi dovedi oameni de calitate. Poate că aveţi neşansa să aveţi lângă voi un şef care nu apreciază calităţile punctate în postare. Nu-i nimic, nu disperaţi! Aveţi timp! Tineţi minte, timpul curge în favoarea voastră şi în defavoarea lor. Azi pot să fie, mâine probabil că vă vor părăsi, la fel de repede precum au venit. Dacă voi sunteţi valoroşi, cineva vă va vedea. Totul este să rămâneţi calmi, să munciţi cu pasiune şi cu sârg. Dacă veţi constata că un om a promovat pe alte principii deccât competenţa şi calităţile lui morale şi intelectuale, nu-l copiaţi! Poate că, copiindu-l, veţi avea succesul aşteptat, însă calitatea voastră umană va fi iremediabil afectată. Un compromis atrage, după sine, un altul şi tot aşa, până veţi constata că întreaga dumneavoastră carieră este construită numai pe compromisuri morale.
Nu vă doriţi să accedeţi pe funcţii, prin "săpatul" celor ce le ocupă. Este cea mai dăunătoare modalitate de a promova. Ne distruge ca oameni. Azi o veţi face dumneavoastră, mâine o vor face alţii cu dumneavoastră. Unde ajungem aşa? Motive se vor găsi, iar dacă nu se vor găsi, se vor inventa. Ce contează că veţi fi subiectul unei erori şi victima unui complot? Mai bine zis, pentru cine mai contează?
Nu există o reţetă care să alunge dezamăgirea. Dezamăgiţi probabil că aţi fost şi probabil că veţi mai fi. Tot ce contează este să nu lăsaţi ca dezamăgirea să afecteze calitatea muncii voastre. Atunci veţi suferi dezamăgire, după dezamăgire.
Despre şefi şi şefie, putem discuta la infinit, dar, totuşi, cam atât pentru azi.
Închei cu o rugăminte :
Fiţi buni şi fiţi morali!
Cu deosebită consideraţie,
Muninn.
luni, 3 mai 2010
Divergenţa Pază - Reeducare, o falsă problemă!
Sigur, titlul nu este unul complet, dar am folosit termenii folosiţi de întreg sistemul penitenciar, atunci când se referă la cele două componente de bază, aşa că pe acestea le vom folosi pe cuprinsul întregii postări.
Mai de demult, Paza era considerată ca fiind pilonul principal al sistemului. Ulterior, Reeducarea a câştigat din ce în ce mai mult teren, pentru ca, în prezent, să devină, în ochii multor colegi, mai importantă decât sectorul operativ. Pentru nostalgici şi pentru cei vârstnici, importanţa acordată Reeducării a fost şi este un lucru rău. Totuşi, privind în ansamblu, ar trebui să înţelegem că ambele sectoare sunt extrem de importante în angrenajul sistemului. Ele nu se exclud, ci se completează.
Desigur că divergenţele dintre cele două compartimente sunt mai vădite în unele unităţi, în altele mai puţin, poate chiar că există şi unităţi unde armonia dintre Pază şi Reeducare este una desăvârşită. Eu nu am întâlnit, dar poate că voi da.
Tangenţe cu Reeducarea nu am prea avut, decât cele date de împletirea activităţilor acestui compartiment cu cele din Pază, drept pentru care opinia mea nu va fi una completă. Pe cale de consecinţă, vă rog pe voi să completaţi tabloul prin comentarii sau postări trimise pe mail.
Există, în rândul colegilor mei din Pază, diverse opinii conform cărora :
- Reeducarea nu are habar de greutăţile pe care le întâmpină Paza ;
- deţinuţii (accentuez termenul) nu pot fi reintegraţi în societate prin programe socio-educative ;
- deţinuţilor le trebuie o bătaie bună ; doar aşa ei vor fi cuminţi şi îşi vor executa pedeapsa fără evenimente ;
- Reeducarea se îngroapă în hărtii ;
- Reeducarea nu face nimic ;
- etc.,.
Aceste opinii sunt, în principiu, fundamental greşite. Sigur că orice compartiment îşi are propriile uscături. Sigur că şi în Reeducare există oameni lipsiţi de profesionalism. Sigur că birocraţia îngroapă de multe ori bunele intenţii ale colegilor din Reeducare, dar acest lucru este valabil pentru toate sectoarele de activitate. Este ceva specific sistemului public, în general.
Ce nu am putut să înţeleg vreodată, a fost, este şi va fi acea atitudine războinică a multor colegi, cei care încă consideră că bătaia este ruptă din Rai. Durerea este şi mai mare când constat că şi colegi foarte tineri gândesc în acest mod.
Oameni buni,
Trebuie să înţelegem că majoritatea populaţiei carcerale provine din familii dezorganizate, din familii în care violenţa a primat, din familii de alcoolici sau din familii în care părinţii nu s-au prea interesat de soarta copiilor lor, şamd.
În general, toţi cei care au provenit din astfel de familii s-au format ca oameni pe stradă, în anturaje obscure. Au învăţat că pentru a obţine ceva, trebuie să ţipi, să dai cu pumnul. Alţii suferă de lipsă de afecţiune şi, pentru a fi în centrul atenţiei, sunt în stare să apeleze deseori la autoagresiune.
Ce trebuie să înţelegem noi, paziştii mai ales, şi care este rostul acestei postări?
Trebuie să înţelegem că noi toţi suntem responsabili de reeducarea şi resocializarea persoanelor private de libertate. Trebuie să înţelegem că fără eforturi conjugate din partea tuturor, munca depusă de colegii din Reeducare nu va avea succesul aşteptat şi urmărit. Trebuie să înţelegem că noi trebuie să fim MODELE de conduită, de profesionalism. Persoanele private de libertate trebuie să găsească în noi ce nu au reuşit să găsească în familiile din care provin. Noi trebuie, în orice împrejurare, să nu abdicăm de la principiile sănătoase pe care părinţii noştri ni le-au transmis.
Prin sistemul penitenciar circula la un moment dat o vorbă - "În loc să copieze deţinuţii ce e bun la noi, am copiat noi tot ce a fost mai rău la ei". Nu peste tot e la fel, dar avem colegi care au copiat mult din comportamentul celor pe care îi au în custodie. Totuşi, nimic nu este pierdut. Încă.
Dacă liderii de opinie (formali sau informali) vor conştientiza faptul că ei trebuie să fie modele de conduită pentru colegii de care vorbeam mai sus, mai avem o şansă. Câtă vreme cei care au un cuvânt de spus vor încuraja atitudinea de bălăcăreală, săpatul colegilor şi şefilor în vederea unei ascensiuni facile, promovarea fără o bază solidă de cunoştinţe şi experienţă, ne vom afunda din rău, în mai rău.
Cu deosebită consideraţie,
Muninn.
P.S. - Oarecum în antiteză cu ceea ce am spus mai sus, aş dori să supun atenţiei dumneavoastră o situaţie extrem de gravă în care unul din colegii noştri s-a aflat acum două zile. Pe scurt, într-o cameră de deţinere a avut loc o altercaţie fizică între două persoane private de libertate. Colegul nostru, aflat în serviciul de supraveghere, decide că este cazul să intervină, deschide uşa camerei de deţinere şi încearcă să-i despartă pe combatanţi. Unul dintre agresori, folosindu-se de un obiect înţepător (cuţit improvizat, din câte reţin), îl atacă şi pe colegul nostru. Din fericire, fără urmări grave.
Iată, stimaţi colegi, o situaţie de dezbătut, o situaţie în care oricare dintre noi se poate afla.
Oare uniforma pe care o purtăm este suficientă în a ne apăra, în situaţii similare? Oare suntem lipsiţi de pregătirea necesară pentru a acţiona în situaţii de acest gen? Oare suntem dotaţi suficient? Oare intervenţia în situaţii de criză a rămas încă o necunoscută pentru mulţi dintre noi?
Mai de demult, Paza era considerată ca fiind pilonul principal al sistemului. Ulterior, Reeducarea a câştigat din ce în ce mai mult teren, pentru ca, în prezent, să devină, în ochii multor colegi, mai importantă decât sectorul operativ. Pentru nostalgici şi pentru cei vârstnici, importanţa acordată Reeducării a fost şi este un lucru rău. Totuşi, privind în ansamblu, ar trebui să înţelegem că ambele sectoare sunt extrem de importante în angrenajul sistemului. Ele nu se exclud, ci se completează.
Desigur că divergenţele dintre cele două compartimente sunt mai vădite în unele unităţi, în altele mai puţin, poate chiar că există şi unităţi unde armonia dintre Pază şi Reeducare este una desăvârşită. Eu nu am întâlnit, dar poate că voi da.
Tangenţe cu Reeducarea nu am prea avut, decât cele date de împletirea activităţilor acestui compartiment cu cele din Pază, drept pentru care opinia mea nu va fi una completă. Pe cale de consecinţă, vă rog pe voi să completaţi tabloul prin comentarii sau postări trimise pe mail.
Există, în rândul colegilor mei din Pază, diverse opinii conform cărora :
- Reeducarea nu are habar de greutăţile pe care le întâmpină Paza ;
- deţinuţii (accentuez termenul) nu pot fi reintegraţi în societate prin programe socio-educative ;
- deţinuţilor le trebuie o bătaie bună ; doar aşa ei vor fi cuminţi şi îşi vor executa pedeapsa fără evenimente ;
- Reeducarea se îngroapă în hărtii ;
- Reeducarea nu face nimic ;
- etc.,.
Aceste opinii sunt, în principiu, fundamental greşite. Sigur că orice compartiment îşi are propriile uscături. Sigur că şi în Reeducare există oameni lipsiţi de profesionalism. Sigur că birocraţia îngroapă de multe ori bunele intenţii ale colegilor din Reeducare, dar acest lucru este valabil pentru toate sectoarele de activitate. Este ceva specific sistemului public, în general.
Ce nu am putut să înţeleg vreodată, a fost, este şi va fi acea atitudine războinică a multor colegi, cei care încă consideră că bătaia este ruptă din Rai. Durerea este şi mai mare când constat că şi colegi foarte tineri gândesc în acest mod.
Oameni buni,
Trebuie să înţelegem că majoritatea populaţiei carcerale provine din familii dezorganizate, din familii în care violenţa a primat, din familii de alcoolici sau din familii în care părinţii nu s-au prea interesat de soarta copiilor lor, şamd.
În general, toţi cei care au provenit din astfel de familii s-au format ca oameni pe stradă, în anturaje obscure. Au învăţat că pentru a obţine ceva, trebuie să ţipi, să dai cu pumnul. Alţii suferă de lipsă de afecţiune şi, pentru a fi în centrul atenţiei, sunt în stare să apeleze deseori la autoagresiune.
Ce trebuie să înţelegem noi, paziştii mai ales, şi care este rostul acestei postări?
Trebuie să înţelegem că noi toţi suntem responsabili de reeducarea şi resocializarea persoanelor private de libertate. Trebuie să înţelegem că fără eforturi conjugate din partea tuturor, munca depusă de colegii din Reeducare nu va avea succesul aşteptat şi urmărit. Trebuie să înţelegem că noi trebuie să fim MODELE de conduită, de profesionalism. Persoanele private de libertate trebuie să găsească în noi ce nu au reuşit să găsească în familiile din care provin. Noi trebuie, în orice împrejurare, să nu abdicăm de la principiile sănătoase pe care părinţii noştri ni le-au transmis.
Prin sistemul penitenciar circula la un moment dat o vorbă - "În loc să copieze deţinuţii ce e bun la noi, am copiat noi tot ce a fost mai rău la ei". Nu peste tot e la fel, dar avem colegi care au copiat mult din comportamentul celor pe care îi au în custodie. Totuşi, nimic nu este pierdut. Încă.
Dacă liderii de opinie (formali sau informali) vor conştientiza faptul că ei trebuie să fie modele de conduită pentru colegii de care vorbeam mai sus, mai avem o şansă. Câtă vreme cei care au un cuvânt de spus vor încuraja atitudinea de bălăcăreală, săpatul colegilor şi şefilor în vederea unei ascensiuni facile, promovarea fără o bază solidă de cunoştinţe şi experienţă, ne vom afunda din rău, în mai rău.
Cu deosebită consideraţie,
Muninn.
P.S. - Oarecum în antiteză cu ceea ce am spus mai sus, aş dori să supun atenţiei dumneavoastră o situaţie extrem de gravă în care unul din colegii noştri s-a aflat acum două zile. Pe scurt, într-o cameră de deţinere a avut loc o altercaţie fizică între două persoane private de libertate. Colegul nostru, aflat în serviciul de supraveghere, decide că este cazul să intervină, deschide uşa camerei de deţinere şi încearcă să-i despartă pe combatanţi. Unul dintre agresori, folosindu-se de un obiect înţepător (cuţit improvizat, din câte reţin), îl atacă şi pe colegul nostru. Din fericire, fără urmări grave.
Iată, stimaţi colegi, o situaţie de dezbătut, o situaţie în care oricare dintre noi se poate afla.
Oare uniforma pe care o purtăm este suficientă în a ne apăra, în situaţii similare? Oare suntem lipsiţi de pregătirea necesară pentru a acţiona în situaţii de acest gen? Oare suntem dotaţi suficient? Oare intervenţia în situaţii de criză a rămas încă o necunoscută pentru mulţi dintre noi?
duminică, 2 mai 2010
Dialog cu domnul ministru Predoiu!
Ministrul Justiţiei, Cătălin Marian Predoiu, se va afla luni, 03.05.2010, ora 12.00, în dialog cu cititorii Hotnews.ro.
Deşi tema anunţată este situaţia Agenţiei Naţionale de Integritate şi alte măsuri de reformare a sistemului judiciar, să sperăm că vor fi acceptate şi întrebările referitoare la soarta sistemului penitenciar.
Cei interesaţi îi pot adresa domnului ministru întrebări, dar care trebuie să respecte regulile stabilite de Hotnews, şi anume :
http://www.hotnews.ro/stiri-politic-7191891-ministrul-justitiei-catalin-predoiu-discuta-online-cititorii-hotnews-luni-incepand-ora-12-00.htm .
Cu deosebită consideraţie,
Muninn.
Deşi tema anunţată este situaţia Agenţiei Naţionale de Integritate şi alte măsuri de reformare a sistemului judiciar, să sperăm că vor fi acceptate şi întrebările referitoare la soarta sistemului penitenciar.
Cei interesaţi îi pot adresa domnului ministru întrebări, dar care trebuie să respecte regulile stabilite de Hotnews, şi anume :
- Pentru a păstra coerenţa şi relevanţa discuţiei, nu vor fi validate comentariile care nu se refera la temele anuntate, care nu contin intrebari sau care constau in atacuri la persoana.
- Sunteti rugaţi sa nu adresati mai mult de doua intrebari pentru a da posibilitatea invitatului să răspunda la cât mai multe probleme ridicate de cititori. Postările lungi sau care conţin mai mult de două întrebări nu vor fi validate.
http://www.hotnews.ro/stiri-politic-7191891-ministrul-justitiei-catalin-predoiu-discuta-online-cititorii-hotnews-luni-incepand-ora-12-00.htm .
Cu deosebită consideraţie,
Muninn.
vineri, 30 aprilie 2010
Un moment greu!
Vorbeam într-o postare anterioară despre imaginea instituţiei în media şi iată că, la nici două zile, sistemul penitenciar traversează o nouă criză mediatică majoră.
În astfel de momente grele, noi toţi ar trebui să dăm dovadă de unitate şi să transmitem opiniei publice un mesaj de încredere.
Este simplu să ne apărăm aruncând vina unii pe alţii, este simplu să ne retragem în carapacea noastră, adoptând o atitudine de lipsă de interes. Trebuie să ne pese de noi. Trebuie să înţelegem că asemenea situaţii ne fac rău pe termen lung. S-a putut observa destul de clar cât de rău ne-a afectat criza Gorbunov, care, chiar şi la peste un an distanţă, dăinuie în memoria opiniei publice şi a mediei.
S-a greşit! Este evident că o liberare eronată este un eveniment destul de grav. Este clar că cineva a greşit. Că a greşit doar instanţa de judecată, că am greşit, poate, şi noi, asta nu are importanţă. Eroarea s-a produs. Din tot acest eveniment, va trebui să tragem nişte învăţăminte, cum ar fi :
- să conştientizăm faptul că liberările eronate, situaţia unor aşa zise VIP-uri sau modul de acordare a unor lucrări fără licitaţie reprezintă subiecte de presă cu impact major în ochii opiniei publice ;
- să conştientizăm importanţa şi rolul purtătorilor de cuvânt ;
- să conştientizăm faptul că trebuie să ne îmbunătăţim comunicarea externă, dar mai ales pe cea internă ;
- să învăţăm să ne asumăm responabilitatea faptelor noastre, indiferent de gravitatea consecinţelor pe care acestea le produc ;
- să fim uniţi şi să înţelegem că toţi suntem răspunzători pentru imaginea instituţiei noastre ;
- să conştientizăm că avem nevoie de un plan de gestionare a crizelor mediatice.
Nu pot trece fără să comentez peste un alt aspect, şi anume modul de acţiune al „binevoitorului” care a trimis e-mail-ul redacţiei Ora de foc, în care sesiza faptul că directorul unui penitenciar îşi construieşte o casă, folosindu-se de forţă de muncă contractată de la unitatea pe care o administra.
Oare a procedat bine? Oare nu ne-a făcut rău tuturor? Atacul este “fair play”?
Eu cred ca nu a procedat bine şi cred că a lovit în imaginea tuturor. Din dorinţa unor oameni de a se răzbuna pe unii şefi sau din dorinţa altora de a promova călcând pe cadavre, ajungem în situaţia în care ne va arăta lumea cu degetul pe stradă – “Uite-i şi pe ăia de lucrează la puşcării. Au salarii babane şi fac avere punând hoţii să muncească pentru ei!”.
În postarea anterioară spuneam că este trist că suntem forţaţi să căutăm tot soiul de soluţii să găsim fondurile atât de necesare acoperirii nevoilor sistemului în care activăm.
Una din soluţii a fost şi cea care permite angajaţilor sistemului penitenciar să contracteze, în folos propriu, forţă de muncă de la penitenciar. Au fost colegi care s-au plâns că nu cunoşteau că au această posibilitate şi acuzau conducerea A.N.P. că nu i-a informat. Greşit ! Nu A.N.P. trebuia să le comunice, ci conducerea unităţilor din care fac parte. Directorul unităţii şi şefii de compartimente trebuiau să aducă la cunoştinţa personalului din subordine prevederile unei asemenea decizii. Iată de ce spun că trebuie să ne îmbunătăţim comunicarea internă.
Mai trebuie să înţelegem ceva. Trebuie să înţelegem că nu oricine poate relaţiona cu presa. Avem purtători de cuvânt. Să-i apreciem cum se cuvine. Trebuie să înţelegem că doar directorul general, ca exponent al instituţiei şi purtătorii de cuvânt sunt cei care ar trebui să vorbească în numele instituţiei şi al lucrătorilor din sistem. Informaţiile pe surse şi liderii de opinie informali pot dăuna imaginii noastre, chiar dacă nu asta este intenţia lor.
Voi ce părere aveţi?
Cu deosebită consideraţie,
Muninn.
În astfel de momente grele, noi toţi ar trebui să dăm dovadă de unitate şi să transmitem opiniei publice un mesaj de încredere.
Este simplu să ne apărăm aruncând vina unii pe alţii, este simplu să ne retragem în carapacea noastră, adoptând o atitudine de lipsă de interes. Trebuie să ne pese de noi. Trebuie să înţelegem că asemenea situaţii ne fac rău pe termen lung. S-a putut observa destul de clar cât de rău ne-a afectat criza Gorbunov, care, chiar şi la peste un an distanţă, dăinuie în memoria opiniei publice şi a mediei.
S-a greşit! Este evident că o liberare eronată este un eveniment destul de grav. Este clar că cineva a greşit. Că a greşit doar instanţa de judecată, că am greşit, poate, şi noi, asta nu are importanţă. Eroarea s-a produs. Din tot acest eveniment, va trebui să tragem nişte învăţăminte, cum ar fi :
- să conştientizăm faptul că liberările eronate, situaţia unor aşa zise VIP-uri sau modul de acordare a unor lucrări fără licitaţie reprezintă subiecte de presă cu impact major în ochii opiniei publice ;
- să conştientizăm importanţa şi rolul purtătorilor de cuvânt ;
- să conştientizăm faptul că trebuie să ne îmbunătăţim comunicarea externă, dar mai ales pe cea internă ;
- să învăţăm să ne asumăm responabilitatea faptelor noastre, indiferent de gravitatea consecinţelor pe care acestea le produc ;
- să fim uniţi şi să înţelegem că toţi suntem răspunzători pentru imaginea instituţiei noastre ;
- să conştientizăm că avem nevoie de un plan de gestionare a crizelor mediatice.
Nu pot trece fără să comentez peste un alt aspect, şi anume modul de acţiune al „binevoitorului” care a trimis e-mail-ul redacţiei Ora de foc, în care sesiza faptul că directorul unui penitenciar îşi construieşte o casă, folosindu-se de forţă de muncă contractată de la unitatea pe care o administra.
Oare a procedat bine? Oare nu ne-a făcut rău tuturor? Atacul este “fair play”?
Eu cred ca nu a procedat bine şi cred că a lovit în imaginea tuturor. Din dorinţa unor oameni de a se răzbuna pe unii şefi sau din dorinţa altora de a promova călcând pe cadavre, ajungem în situaţia în care ne va arăta lumea cu degetul pe stradă – “Uite-i şi pe ăia de lucrează la puşcării. Au salarii babane şi fac avere punând hoţii să muncească pentru ei!”.
În postarea anterioară spuneam că este trist că suntem forţaţi să căutăm tot soiul de soluţii să găsim fondurile atât de necesare acoperirii nevoilor sistemului în care activăm.
Una din soluţii a fost şi cea care permite angajaţilor sistemului penitenciar să contracteze, în folos propriu, forţă de muncă de la penitenciar. Au fost colegi care s-au plâns că nu cunoşteau că au această posibilitate şi acuzau conducerea A.N.P. că nu i-a informat. Greşit ! Nu A.N.P. trebuia să le comunice, ci conducerea unităţilor din care fac parte. Directorul unităţii şi şefii de compartimente trebuiau să aducă la cunoştinţa personalului din subordine prevederile unei asemenea decizii. Iată de ce spun că trebuie să ne îmbunătăţim comunicarea internă.
Mai trebuie să înţelegem ceva. Trebuie să înţelegem că nu oricine poate relaţiona cu presa. Avem purtători de cuvânt. Să-i apreciem cum se cuvine. Trebuie să înţelegem că doar directorul general, ca exponent al instituţiei şi purtătorii de cuvânt sunt cei care ar trebui să vorbească în numele instituţiei şi al lucrătorilor din sistem. Informaţiile pe surse şi liderii de opinie informali pot dăuna imaginii noastre, chiar dacă nu asta este intenţia lor.
Voi ce părere aveţi?
Cu deosebită consideraţie,
Muninn.
joi, 29 aprilie 2010
E trist!
E trist că suntem în criză economică!
E trist că Ministerul Justiţiei şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor nu primesc fonduri suficiente de la Guvernul României!
E trist că suntem obligaţi să căutăm tot soiul de soluţii pentru a obţine fondurile atât de necesare acoperirii nevoilor sistemului penitenciar!
E trist că un director de penitenciar nu ştie să se abţină în a solicita forţă de muncă de la unitatea pe care o administrează (nu are importanţă dacă avea sau nu dreptul legal, domnia sa trebuia să se abţină)!
E trist că suntem acuzaţi pe nedrept că avem salarii imense!
E trist că ne facem rău singuri!
E trist că suntem lipsiţi de iniţiative!
E trist că ne mulţumim cu puţin!
E trist că nu mai punem suflet!
E trist......(mai continuaţi şi voi)!
Cu tristeţe,
Muninn
E trist că Ministerul Justiţiei şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor nu primesc fonduri suficiente de la Guvernul României!
E trist că suntem obligaţi să căutăm tot soiul de soluţii pentru a obţine fondurile atât de necesare acoperirii nevoilor sistemului penitenciar!
E trist că un director de penitenciar nu ştie să se abţină în a solicita forţă de muncă de la unitatea pe care o administrează (nu are importanţă dacă avea sau nu dreptul legal, domnia sa trebuia să se abţină)!
E trist că suntem acuzaţi pe nedrept că avem salarii imense!
E trist că ne facem rău singuri!
E trist că suntem lipsiţi de iniţiative!
E trist că ne mulţumim cu puţin!
E trist că nu mai punem suflet!
E trist......(mai continuaţi şi voi)!
Cu tristeţe,
Muninn
marți, 27 aprilie 2010
Despre împuterniciri - pro şi contra
Bună dimineaţa, stimaţi colegi!
Am greşit când am crezut că avem o problemă de imagine. N-avem! Sau dacă avem, nu prea avem soluţii. Cel puţin, asta reiese din "multitudinea de comentarii si propuneri" aferente postării anterioare. Glumesc acum! Postarea a prezentat interes, dar nu pe cât mi-aş fi dorit să văd. Începutul, deşi timid, sper eu să fie totuşi promiţător. Ştiu că există resurse, dar mi-ar plăcea să le şi văd expuse. Sunt convins că ar fi multe persoane interesate să le vadă.
Astăzi, vom dezbate o altă temă de interes major, şi anume : "Împuternicirile - avantaje şi dezavantaje."
Împuternicirile au dat naştere unor discuţii aprinse, mai mult sau mai puţin argumentate, orientate, de regulă, pe anumite persoane. Haideţi să vedem, împreună, dacă această practică, destul de uzuală în ultimii ani, este greşită sau nu.
În rândurile ce urmează, o să prezint modul cum văd eu această modalitate de a acoperi funcţiile de conducere vacante. Desigur că este vorba de părerea mea, dar mi-aş dori să aflu care sunt şi părerile voastre cu privire la acest subiect.
În ultimii ani, împuternicirile au devenit o modalitate facilă pentru diriguitorii sistemului administraţiei penitenciare de a ocupa funcţiile de conducere vacante. În opinia mea, a împuternici un om ce îndeplineşte o funcţie de conducere ale cărei atribuţii exced fişei postului său, este un lucru corect şi moral. Este normal ca un ofiţer de execuţie ce îndeplineşte atribuţii de şef serviciu, să fie remunerat la fel de bine ca un titular al unui asemenea post. Nu poţi să ceri unui om să se dedice unei funcţii, dar fără să-l cointeresezi şi material. Ar fi şi păcat.
Vorbeam despre avantajele şi dezavantajele împuternicirilor, atât cât pot eu vedea. Aşadar,
Avantaje:
- o modalitate facilă de a găsi omul potrivit, la locul potrivit ;
- posibilitatea de a corecta o problemă datorată împuternicirii unei persoane care, ulterior, dovedeşte că nu prea are ce căuta pe acea funcţie ;
- posibilitatea de a crea echipe sudate prin împuternicirea pe funcţii cu oameni compatibili cu restul echipei şi, mai ales, compatibili cu viziunea managerului ;
- efortul financiar mai scăzut, dar e drept că diferenţa este infimă.
Dezavantaje :
- crează animozităţi în rândul ofiţerilor, fiecare considerându-se capabil în a ocupa el acea funcţie de conducere şi apreciind că persoana aleasă pentru a fi împuternicită a fost aleasă pe alte criterii decât cele de performanţă ;
- nu conferă suficientă autoritate persoanelor împuternicite pe funcţii de conducere, acestea nefiind la fel de respectate precum titularii ;
- persoanele împuternicite au tendinţa de a căuta să nu supere pe nimeni prin deciziile luate, de teamă că, la expirarea împuternicirii, se vor întoarce în rândul celor pe care i-au coordonat ;
- crează o problemă de imagine conducerii Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, precum şi directorilor de unităţi, existând ipoteza că persoanele împuternicite ar fi pila unui conducător sau altul ;
- se acoperă un gol, dar se crează un altul, iar deficitul de personal rămâne;
- încărcătura de sarcini a persoanelor din execuţie creşte, aceştia primind spre soluţionare şi lucrările ce aparţineau persoanei împuternicite.
Deşi mai puţin numeroase decât dezavantajele, opinez că avantajele identificate sunt mai importante. Totuşi, nu pot remarca un aspect neglijat până în prezent. În opinia mea, după o perioadă de 6 luni de împuternicire a unei persoane pe o funcţie de conducere, ar trebui să fie făcută o evaluare profundă a modului în care acea persoană a reuşit să se achite de sarcinile funcţiei, precum şi a modului în care aceasta s-a relaţionat atât pe verticală, cât şi pe orizontală.
În prezent, această evaluare este făcută doar de manager, care cere, dacă cere, şi părerea membrilor consiliului de conducere. Solicitarea este oricum pur formală, membrii consiliului de conducere apreciind că oricum nu sunt în măsură să-l evalueze, din punct de vedere profesional, pe candidatul la împuternicire şi merg astfel pe mâna directorului de unitate.
Din punctul meu de vedere, o echipă formată din titulari de funcţii de conducere, desemnată în acest sens, ar putea să evalueze mult mai obiectiv activitatea atât profesională, dar şi pe cea în sfera relaţionării cu inferiorii şi superiorii. O echipă formată din 3 sau 5 şefi de birouri ori servicii, poate chiar de la unităţi învecinate, lăsată 1-2 ore pe zi timp de o săptămână, ar putea să-i contureze directorului o imagine mult mai clară asupra activităţii desfăşurate de un funcţionar ce a fost împuternicit 6 luni pe o funcţie similară.
Evaluarea ar putea consta în urmărirea gradului de îndeplinire a atribuţiilor prevăzute de fişa postului şi, prin sondaj, discuţii individuale cu subordonaţi ai celui evaluat ori prin aplicarea unor chestionare anonime. Având în vedere costurile, cred că o evaluare făcută de o echipă ce lucrează în acelaşi sector de activitate cu cel evaluat, dar din alte unităţi, este utopică. Ar rămâne varianta cu echipa constituită la nivelul unităţii, însă problema ce se ridică este că aceasta ar fi constituită şi din micromanageri din sectoare de activitate ce nu au legătură cu sectorul celui evaluat.
Totuşi, având în faţă fişa postului şi legislaţia aplicabilă domeniului de activitate al candidatului la împuternicire, n-ar fi o misiune imposibilă pentru echipa de evaluatori. Cred că o asemenea evaluare, făcută imediat după primele 6 luni de împuternicire, ar putea scuti sistemul de multe probleme. Imaginea pe care ti-o dă o astfel de evaluare este una cu mult mai completă, decât una bazată pe faptul că cel propus la o nouă împuternicire, în opinia directorului, s-a achitat cu bine de sarcini.
Subiectivismul managerului ar fi cu mult diminuat, iar dezavantajele împuternicirilor s-ar diminua numeric foarte mult.
Totuşi, expunerea de mai sus este o opinie pur personală. Mi-ar plăcea să aud şi alte argumente, fie pro, fie contra.
Voi ce credeţi? Sunt utile împuternicirile? Dacă da, de ce da? , dacă nu, de ce nu?.
Vă mulţumesc pentru atenţia cu care aţi urmărit aceste rânduri!
Cu deosebită consideraţie,
Muninn.
P.S. : Nu uitaţi, vă rog, de invitaţia lansată într-o postare anterioară, de a veni şi voi cu articole, cu idei şi propuneri de calitate. Adresa de mail muninn2009@yahoo.com vă stă la dispoziţie.
Imaginea instituţiei în Mass-Media - dezbatere
Bine v-am regăsit, stimaţi colegi!
Stimate domn, mulţumim!
După scurta introducere, vom intra un pic în subiectul zilei de astăzi. Supunem atenţiei dumneavoastră, în vederea unei dezbateri oneste şi argumentate, una din problemele cu care se confruntă sistemul penitenciar, anume „Imaginea instituţiei în ansamblu şi percepţia opiniei publice cu privire la lucrătorul de penitenciare -expunere si calitate”.
Dorim să salutăm iniţiativa doamnei Dana Cenuşă, şeful Biroului Relaţii Publice şi Mass-Media, din cadrul A.N.P., de a organiza o convocare profesională cu toţi purtătorii de cuvânt din penitenciare, convocare ce s-a desfăşurat săptămâna trecută, la Amara. Având în vedere bogata experienţă a doamnei Cenuşă în relaţionarea cu media, considerăm că asemenea convocări profesionale sunt de un real folos purtătorilor de cuvânt, ce beneficiază de o instruire de calitate şi, astfel, sistemul va avea numai de câştigat. Pe viitor, poate la aceste intalniri invitam si specialisti in domeniu din instituţii similare cât şi profesori de la catedra de specialitate. Rugăm pe această cale pe dl. director general Ioan Băla să acorde aceeaşi atenţie şi acestui sector de activitate ca şi la alte Direcţii .
Rolul mass-media in societate a devenit foarte important. Informatiile reprezintă o sursă vitală pentru orice tip de decizie, iar mass-media este principalul mediu de difuzare a acestora. Dincolo de rolul de informare, prin intermediul mass-media se conturează opinii, ideii şi se formează atitudini.
În acest context, considerăm că este primordial ca Administraţia Naţională a Penitenciarelor să treacă la capitolul priorităţi relaţia cu mass-media. Deşi în ultimii ani s-au depus eforturi intense pentru deschiderea instituţiei către opinia publică (activităţi de reintegrare socială desfăşurate în comunitate, reliefate pozitiv în mass-media, unele din ele cu ecouri chiar în presa internaţională), aceşti paşi sunt încă timizi, un mare impediment fiind şi lipsa fondurilor.
Părerea noastră este că instituţia ar trebui să-şi constituie un buget de promovare a imaginii instituţiei. Este criză, este adevărat, însă investiţia în propria imagine va aduce beneficii ce preţuiesc mai mult decât efortul financiar pus în joc. Ar trebui să luăm exemplul celor de la Ministerul Administraţiei şi Internelor. Ei sunt cu mult mai proactivi, noi am rămas mai degrabă reactivi.
Ar trebui să ieşim în media prezentându-le condiţiile grele în care ne desfăşurăm activitatea, astfel încât şi opinia publică să conştientizeze gradul de pericol la care suntem expuşi, să ne vadă şi altfel decât ca fiind “funcţionarii de la puşcării cu salarii grosolane şi pensii nesimţite”.
Ştiu! Veţi spune că prezentarea condiţiilor de muncă ale lucrătorilor de penitenciare nu prezintă interes, audienţa acestor subiecte fiind destul de scăzută şi, pe cale de consecinţă, media nu va fi interesată în promovarea lor. Aşa şi este. Poporul român este interesat mai degrabă de can can, decât de o informare de calitate. Avem totuşi o pârghie. Reprezentanţii mass-media ne solicită extrem de des sprijinul în a le facilita acces la persoane private de libertate considerate VIP-uri şi, urmare a sprijinului nostru, rămân mereu datori. Ar trebui, ca după 5-6 situaţii în care i-am sprijinit, să le reamintim de datorie şi să-i rugăm, la rândul nostru, să ne sprijine cu un articol care să prezinte realitatea penitenciară aşa cum este. Este o propunere, poate că este deja pusă în aplicare. La cum o cunosc eu pe doamna Cenuşă, sunt convins că s-a gîndit la ea.
Prezenta postare doreşte să vină în sprijinul demersurilor şi eforturilor depuse de către purtătorii de cuvânt din unităţi şi lucrătorii Biroului Relaţii Publice şi Mass-Media. Conducerea A.N.P. şi directorii de unităţi trebuie să conştientizeze că relaţia Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi a unităţilor cu presa trebuie în aşa fel construită, încât corpusul de informaţii ce devin publice să provină într-o cât mai mare măsură, direct sau indirect, din interiorul instituţiei. Este vorba de controlul instituţiei într-o mai mică sau mai mare măsură asupra informaţiei, iar o relaţie bună cu presa este indispensabilă pentru realizarea acestui scop. Nu se pune problema de a deţine monopolul informării publicului asupra evenimentelor legate de sistemul penitenciar ; tot timpul vor exista şi alte căi prin care informaţia legată de sistem poate ajunge în atenţia publicului. O relaţie bună cu mass-media duce la câştigarea bunăvoinţei societăţii aupra sistemului penitenciar, în general şi asupra Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi funcţionarilor ce o compun, în particular.
În final, supun atenţiei dumneavoastra cateva aspecte.
Consideraţi că activităţile desfăşurate cu persoanele private de libertate în comunitate, deşi reliefate pozitiv în media locală şi centrală, sunt percepute de opinia publică în mod corect?
Cum trebuie sa reactionam atunci cand un coleg este supus unui pericol sau situatie de exceptie – injurii, atac asupra sa a familiei sau bunurilor sale?
Suntem pregatiti pentru astfel de situatii?
Prezentarea in media a unor evenimente deosebite – atac asupra personalului angajat, descoperirea de bunuri si obiecte interzise, sunt aspecte care pot influenta in pozitiv imaginea lucratorului si a sistemului?
Vă mulţumesc pentru atenţia şi răbdarea cu care aţi citit aceste rânduri!
Cu deosebită consideraţie,
Muninn
Later edit : Iata un exemplu concludent, ce întareşte ceea ce spuneam în cuprinsul articolului. Felicitări!
link : http://www.cancan.ro/actualitate/intern/ei-tin-in-frau-1-200-de-puscariasi-101351.html
duminică, 25 aprilie 2010
În atenţia colegilor din pentienciare!
MANIFEST
Stimaţi colegi,
Postarea de debut a blogului nu ne caracterizează. Ea a fost concepută pentru ca oricine din sistem să realizeze cât de uşor este să arunci cu noroi în oameni, în colegi, fără probe, doar pe baza unor simple speculaţii. Vă garantăm că nu vom mai cădea în această capcană, cu toate riscurile ce decurg de aici. Spun riscuri pentru că am observat că o bună parte a colegilor noştri se bucură de fiecare dată când cineva este luat la ţintă, deci există riscul ca acest blog să nu fie la fel de citit ca haznaua sistemului penitenciar. Oricare dintre noi putem deveni ţinte, inclusiv cei care s-au complăcut până în prezent în această mocirlă. Exemplul s-a putut observa din prima postare. Asta a fost menirea ei.
Stimaţi colegi,
Mă adresez oamenilor de bine din sistem, oamenilor care cred şi sigur au ceva de spus. Mă adresez tuturor celor care vor să pună umărul ca sistemului administraţiei penitenciare să-i fie bine. Mă adresez oamenilor culţi, oamenilor citiţi, oamenilor inteligenţi, fie că sunt agenţi, fie că sunt ofiţeri.
Sistemul penitenciar are peste 12.000 de angajaţi. Vreau să cred că mai mult de jumătate din acest număr sunt oameni educaţi, oameni cu bun simţ. Cu toţii ne confruntăm cu greutăţi acolo unde muncim, indiferent că facem parte din sectorul operativ, din reintegrare socială, logistică ori prevenire. Suntem expuşi, zi de zi, unor pericole imense. Există riscul să fim luaţi ostateci, să fim agresaţi (nu există zi în care cel puţin un coleg să nu fie agresat cel puţin verbal).
Trebuie să facem ceva!
E uşor să aruncăm vina pe şefii noştri, pe Directorul general şi pe adjuncţii săi. E uşor să cerem soluţii, dar să nu venim cu nicio propunere în acest sens. Vreau să cred că în acest sistem există oameni capabili, descoperiţi sau încă nedescoperiţi, oameni care pot veni cu idei, cu propuneri de îmbunătăţire şi eficientizare a activităţii grele pe care o desfăşurăm.
Avem o şansă extraordinară. La conducerea sistemului, ca niciodată în ultimii mulţi ani, se află oameni care s-au ridicat din rândul nostru, oameni capabili, oameni instruiţi. Avem un Director general doctor ce este la curent cu toate realităţile sistemului penitenciar românesc. Ca orice om, şi domnia sa este supus greşelii. N-ar mai fi om altfel.
Haideţi să informăm conducerea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor cu aspectele ce necesită reglementate, cu erorile pe care sunt pe cale să se producă, dar fără patimă şi fără jigniri, aşa cum marea majoritate dintre noi ştie să o facă, cu bun simţ, cu eleganţă şi cu diplomaţie. Am observat un lucru extraordinar. Atunci când Sindicatul Naţional al Lucrătorilor de Penitenciare a luptat alături de conducerea A.N.P., s-a reuşit obţinerea de fonduri pentru sitem, de fonduri pentru personalul ce-şi desfăşoară activitatea în penitenciare.
Doresc să vă felicit, din toată inima, stimate domnule Teoroc, atât pe dumneavoastră, cât şi echipa pe care o conduceţi. Acesta este adevăratul sindicalism. Aşa trebuie să se desfăşoare lupta sindicală. Fără a accepta de bun tot ce vă pune pe masă conducerea ANP (vin şi dumnealor cu ce au la îndemână), solicitările dumneavoastră nu au depăşit niciodată acea limită de eleganţă, diplomaţie şi bun simţ la care am tot făcut referire.
Sunt probleme în sistemul penitenciar. Nimeni nu neagă asta. Sunt mulţi şi cei care încearcă să facă ceva pentru rezolvarea acestor probleme. Sunt ferm convins că împreună putem identifica soluţiile atât de căutate, împreună putem îndrepta ce este rău, împreună ne putem apăra interesele cu mult mai bine.
Haideţi să lăsăm la o parte dihonia ce a cuprins sistemul penitenciar. Nu suntem duşmani. Fiecare ne dorim să trăim mai bine, să avem bani mai mulţi, să lucrăm într-un mediu cu mult mai sigur.
Nu vom rezolva nimic doar atacând tot ce se încearcă a se construi în acest sistem penitenciar. Nu pot trece cu vederea modul de răspuns al unui lider sindical (evident. Din categoria „aşa nu!”), care, cu o agresivitate ieşită din comun, atunci când nu mai are argumente, ameninţă cu instanţele de judecată.
Oameni buni,
Tara noastră trece prin criză. Lumea întreagă se confruntă cu o criză economică fără precedent. Nici sistemul penitenciar nu poate fi o excepţie. Este evident că banii lipsesc. Trebuie căutate soluţii şi, împreună, cred cu tărie, le vom găsi.
Am o mare rugăminte la dumneavoastră, stimaţi colegi. La dumneavoastră cei care gândiţi. La dumneavoastră cei care aveţi idei şi aveţi soluţii. Vă rog să analizaţi, în profunzime, greutăţile pe care le întâmpinaţi la locurile de muncă, vă rog să le aşterneţi pe hârtie sub forma unor articole şi să mi le trimiteţi la adresa de mail muninn2009@yahoo.com. În măsura în care respectă acele criterii de eleganţă şi bun simţ, vă asigur că vor fi publicate. Nu vom publica atacuri la persoană. Acolo unde există probleme punctuale datorate unor manageri ce nu prea au treabă cu actul managerial, vă rog să trimiteţi aceste sesizări la adresa de mail anchete2010@yahoo.com. Sesizările nu vor fi publicate (pentru a nu ne bate joc de imaginea colegilor noştri), dar vor fi înaintate conducerii ANP sau altor instituţii cu atribuţii în acest sens, pentru verificări şi măsuri în consecinţă. Aştept de la domniile voastre articole de substanţă, articole care să demonstreze ca sistemul este populat şi cu oameni de o altă natură.
În speranţa că nu v-am plictisit prea tare, mulţumesc, din tot sufletul, tuturor celor care au avut răbdare să citească această postare până la sfărşit.
Cu deosebită consideraţie,
Muninn.
Din ciclul "De ce mor porcii, Mitică?"
(Această postare este un pamflet şi trebuie tratată ca atare. Orice asemănare cu porcii reali, este pur întâmplătoare. Rugăm porcii să ne ierte.)
Printre cunoscătorii lumii penitenciare, este cunoscut faptul că în penitenciarele craiovene se poartă un mic răzbel. Combatanţii? Alin Popescu & co, pe de o parte şi conducerea Penitenciarelor Craiova (penitenciarul mare) şi Pelendava, pe de altă parte. Să vedem cum s-a scris istoria.
Actul 1
Hăituit de proprii sindicalişti ai căror bani au fost mâncaţi fără nici o justificare, Alin Popescu (pe atunci lider FSANP) decide să-şi folosească din plin pilele politice şi, profitând de bunacredinţă a DGA Ungureanu Tiberiu Firinel, este împuternicit director adjunct pentru siguranţa deţinerii şi regim penitenciar la puşcăria mare din Craiova şi pleacă din postul de lider al sindicatului respectiv. Nu putea permite ca oricine să vină lider al FSANP pentru că s-ar fi descoperit matrapalzâcurile făcute şi neştiute, aşa că a făcut cărţile ca lider peste sindicat să-i vină tovarăşul întru toate, măreţul Sorin Dumitraşcu sau Huginn, după cum se alintă pe blogul pe care-l administrează. Vechi tovarăşi, făcuseră şi desfăcuseră multe prin sistemul penitenciar.
Actul 2
După câteva luni bune, timp în care nu s-a remarcat prin nimic (ba mint, prin prostie, incompetenţă şi libidinoşenie), starostele sectorului operativ este trimis de unde a venit, la Penitenciarul Pelendava, unde trebuia să se îngrijească ca celor de seama lui să nu le lipsească hrana, apa, căldura....
Actul 3
Supărat fiind că este iar tras la răspundere pentru diverse prostii, acesta decide să înfiinţeze un blog, în care ia la ţintă pe toată lumea care nu îi cade în genunchi şi care nu achiesează la doleanţele sale.
Actul 4
Fiind pe punctul de a avea soarta unui alt mare sindicalist, pe bravul său nume doctorul Sergiu Stupu, acesta cere sprijinul tovarăşului său de arme, cine altul decât vestitul Dumitraşcu Sorinel. Cum? Nu ştiţi cine este Dumitraşcu Sorinel? Este acel gâgă al sistemului penitenciar, dat afară pentru incompetenţă, pe care sistemul judiciar s-a chinuit ani buni să-l evacueze din casa pe care şi-o acordase singur, încă de pe vremea când era director general adjunct al ANP.
Actul 5
Porcimea sa sare în ajutorul amicului său şi face presiuni asupra conducerii ANP pe motiv că este interesat de nefasta soartă a porcilor hrăniţi din bugetul de stat în puşcăria pelendaviană. Pozând în protectorul populaţiei porcine, acesta bate din picior şi vrea soluţii pentru salvarea fermei. Cere bani de medicamente, cică pentru săracii porci, "care - mare surpriză - mor". Oare cum mor? Eroic sau tăcut?
Îngrijorat fiind şi eu, la rându-mi, de soarta săracelor suine, m-am gândit că poate există soluţii. Aşa am găsit o reprofilare pentru sărmanele animale, exemplul aici.
Dacă nu se găsesc stăpâni pentru toţi copilaşii, există şi varianta aceasta. Sau asta.
------------------------------------------------------------------------------------------------
Trecând la lucruri serioase (rugăm sistemul penitenciar să ne ierte pentru pamflet), dorim să anunţăm pe această cale, apariţia unui nou blog, a unui nou mijloc de informare şi comunicare. Sperăm ca această apariţie să ajute poporul interesat de soarta sistemului penitenciar să-şi creioneze o imagine cât mai aproape de realitate, ascultând şi o altă părere decât a celor din categoria Sorin Dumitraşcu.
Blogul pe care îl administrează a avut succes pentru că sistemul nu a reuşit să acopere nevoia de comunicare, nevoia de informare. Noi credem că două surse de informare sunt mai bune decât una, aşadar, rugăm toţi oamenii de bună credinţă din sistem, celor care le pasă de soarta acestui sistem, să ajute blogul cu informaţii, informaţii de calitate, care să servească factorilor decizionali în luarea celor mai bune măsuri.
Vă mulţumim !
P.S. Pentru toţi colegii ce doresc să sprijine cu informaţii acest blog, adresa de mail - muninn2009@yahoo.com, vă stă la dispoziţie.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)