Gânduri.....

Buna dimineaţa, oameni buni!

A trecut o perioadă în care am scris mai rar. Nu am avut tăria. Eram dezamăgit şi trist. Să afli că îţi zboară o bună parte din venituri, îţi piere instantaneu bucuria de a trăi. Partea nasoală este că veniturile astea le aveam de prin 2008, pentru că, în 2009, nu s-a mai pus vreun ban la salariile noastre. Atunci am sperat că ni se vor mări în 2010, acum vom spera că vom reveni la veniturile astea în 2011. Din punctul meu de vedere, puţin probabil.
Am fost supărat, am fost trist, am înjurat de mama focului guvernanţii, însă, într-un târziu, am fost nevoit să accept realitatea. Nu sunt bani! Mă rog, nu sunt suficienţi mai degrabă, iar cei care sunt, e drept, sunt prost administraţi. Asta este senzaţia tuturor. Poate că, totuşi, nu este aşa. În viaţă, am învăţat că nu este bine să fii niciodată categoric atunci când răspunsurile nu se află la tine.
În perioada asta, am încercat să fac o retrospectivă a vieţii mele şi a greşelilor pe care le-am făcut. Şi am constatat că am făcut câteva. Una din greşeli a fost să mă las în grija statului. Altă greşeală capitală a fost să mă împrumut pe la bănci, fără să mă gândesc că mâine este posibil să-mi pierd slujba sau să-mi fie diminuat salariul. Făceam glume pe seama unei rude, care, angajat în mediul privat fiind, cu un salariu de aproximativ 12000 RON, trăia mai prost decât o făceam eu cu un salariu de 4 ori mai mic. Şi eu, şi el aveam credite ipotecare. Al lui ceva mai mare. Timp de 2 ani, ruda mea a achitat, în mod accelerat, aproape întreg creditul, iar eu n-am reuşit să achit nici măcar dobânzile. Când eu mă lăfăiam prin magazine, ruda mea era la buget de austeritate. L-am întrebat de ce face asta, având în vedere că, achitând doar rata, i-ar fi rămas suficienţi bani să trăiască regeşte. Răspunsului lui nu i-am dat importanţa pe care i-o dau acum. Ruda mea mi-a spus că nu se ştie cât timp va avea un asemenea job şi nici câtă vreme va avea un asemenea salariu. Exista posibilitatea ca firma să dea faliment sau ca investitorii să decidă reducerea cheltuielilor pentru maximizarea profitului. Ca angajat la stat, nu am simţit niciodată o asemenea grijă. Până acum....
Mai mult, cu vreo câţiva ani în urmă, citeam o carte extrem de interesantă - "Tată bogat, tată sărac", scrisă de Robert Kiyosaki. M-a captivat. Nu m-am lăsat până nu am citit toate cărţile scrise de acest autor. Fantastice. Omul a prevăzut, în detaliu, că va urma o perioadă de recesiune, exact aşa cum este cea prin care trecem acum. În cărţile respective se vorbea despre economia americană şi sistemul lor de pensii, iar eu nu am crezut nicio clipă că s-ar putea aplica şi economiei noastre, cel puţin nu pe timpul existenţei mele. Dacă luam măsuri din timp, nu aş fi fost nevoit să trec prin greutăţile de acum.
În fine, să închei prima parte a postării într-o notă optimistă.

Oameni buni,
Vom trece noi cu bine şi peste această perioadă grea. Vom învăţa să cheltuim mai puţin. Ne vom reaminti să mergem şi pe jos sau cu mijloacele de transport în comun. Ne vom reaminti că există cizmari care să ne repare perechea de pantofi, pe care eram obişnuiţi să o schimbăm de fiecare dată când nu ne mai plăcea. Vom fi mult mai atenţi cu lucrurile pe care le-am cumpărat de-a lungul vremii, le vom preţui la justa lor valoare. Vom fuma mai puţin sau poate chiar ne vom lăsa definitiv. Ne vom întoarce la bunicii noştri, vom pune umărul la munca în grădină şi ne vom asigura un minim de fructe şi alimente, pe care, în ultima vreme, ne-am obişnuit să le cumpărăm de pe piaţă. Când eram mic, bunicii mei asigurau familiei mele ouă, brânză, carne, roşii, cartofi etc.,. În timp, am renunţat la acest sprijin. Munca la ţară presupunea efort, efort pe care nici eu, nici părinţii mei nu am mai fost dispuşi să-l depunem. Aveam suficienţi bani să cumpărăm produsele de pe piaţă, la ce bun atunci să ne mai gospodărim. Chiar ne-am încurajat părinţii şi bunicii să nu se mai omoare cu munca câmpului, pentru că aveam noi suficienţi bani să le asigurăm şi lor traiul. Eh! Se pare că va trebui să-mi reamintesc cum este să munceşti în grădină.
Nu-i nimic, spunea Laura Stoica..... Voi fi mai sănătos. Nu voi mai fi nevoit să merg la sală pentru a da jos kilogramele luate în surplus şi voi mânca produse cu adevărat naturale.
Să ne bucurăm că suntem sănătoşi şi să mulţumim lui Dumnezeu că nu trecem prin ce trec sărmanii calamitaţi de prin satele moldovene. Să-ţi pierzi o mână, un picior sau să-ţi vezi agoniseala de o viaţă înghiţită de ape, astea sunt cu adevărat probleme.
De-o fi una, de-o fi alta... Ce e scris şi pentru noi,
Bucuroşi le-om duce toate, de e pace, de-i război.
spunea marele Mihai Eminescu şi mare dreptate avea. Sănătoşi să fim, asta vă doresc!

Mă gândisem, iniţial, să scriu şi despre 50%, însă m-am luat cu vorba şi postarea ar deveni prea lungă, aşa că mă văd nevoit să amân postarea pentru mâine seară.
Mi-aş dori foarte mult să văd care sunt părerile dumneavoastră cu privire la acordarea acestui spor. M-ar ajuta în conceperea postării. Aşadar, vă aştept comentariile.

Vă mulţumesc mult pentru atenţie! Vă doresc o zi minunată!

Cu deosebită consideraţie,
Muninn.