Buna dimineata, oameni buni!
Ca intotdeauna, Sorin Dumitrascu este foarte atent la noile proiecte legislative lansate in dezbatere si este mereu cu un pas inaintea tuturor in a afla vesti si noutati legate de sistem. Sa dam Cezarului, ce este al Cezarului.
Sa revin la problema de fond.
Pe scurt, ANP a gasit o formula de modificare a Legii 293, prin care aduce anumite corecturi, benefice in opinia mea., contestate insa de o parte din angajatii sistemului.
Contrar aparentelor, sustinatorii ideii conform careia agentii ar trebui sa poata sa participe la concursurile de ocupare a functiilor de conducere vacante nu sunt foarte multi. Desi s-ar crede ca, in aceasta problema, sistemul s-a impartit in doua tabere, agenti si ofiteri, fiecare cu opinia lui, lucrurile nu stau chiar asa. Sunt mult mai multi agenti care nu sunt de acord cu avansarea direct pe functiile de conducere. Stiu ei ce stiu. Au avut nenumarate exemple de agenti ajunsi sefi, care s-au dovedit a fi departe de ce ar fi trebuit sa fie. Sincer, mi-as dori extrem de tare ca domnul Dumitrascu ori altcineva sa-mi dea si mie un exemplu reusit de sef (birou, serviciu ori director) promovat direct din agent. Eu unul, nu prea stiu. Sunt cateva exemple, din cate cunosc eu, care acum reusesc sa dea ceva randament, dar dupa o lunga perioada (aprox 4 ani) de acomodare cu functia.
Ce vreau eu sa spun este ca marea majoritate a agentilor, cei care stiu foarte bine unde se plaseaza si nu se viseaza maresali, sustin ideea unei promovari corecte, in trepte. Chiar daca pare, asa cum sustin cativa, o discriminare, ideea promovarii in trepte este forma cea mai sanatoasa de a avansa in cariera profesionala.
Totodata, sustin si ideea numirii pe un grad de cel mult inspector (eu as fi mers pe subinspector, dar....) a agentilor ce promoveaza concursul de avansare pe functii de executie, indiferent de varsta. De ce? Pentru ca asta a fost optiunea pe care si-a ales-o la inceput de cariera. A preferat, in locul unor studii de durata, urmate la zi, sa se angajeze ca agent si a preferat sa urmeze, dupa angajare, cursurile unei facultati (FF sau ID). Povestea cu lipsurile materiale sau cu greutatile parintilor de a le asigura fondurile necesare pentru ca ei sa poata urma cursurile de zi ale unei facultati nu tine. Am avut coleg de facultate, orfan de un parinte, cu celalalt destul de amarat ca si posibilitati financiare, care, totusi, a urmat, asa cum este corect si asa cum si-a dorit, cursurile unei facultati de zi, dorindu-si sa fie un ofiter capabil. A si reusit, drept pentru care ma plec in fata lui.
Nu este normal ca, dupa 4-5 ani in care un tanar ofiter a avut in coordonare un agent, sa se trezeasca ca, dupa un concurs cerut de cativa oameni ai sistemului, agentul a urcat pe o functie de conducere, cu un grad de comisar, de exemplu. Nu este logic, nu este moral.
Referitor la celelalte modificari legislative, ma pronunt pe scurt :
- gradele de chestor - modificarile sunt de armonizare a legislatiei specifice sistemului penitenciar cu restul structurilor sistemului de aparare a ordinii publice si sigurantei nationale ;
- aplicarea unor sanctiuni direct de catre conducatorii unitatilor, fara comisie de disciplina - aici ANP a gresit. Directorii, inclusiv directorii generali sunt subiectivi. O comisie de disciplina este cu mult mai obiectiva si impartiala (desi avem cazuri cand ea a fost influentata de manageri). O modificare de rau augur, venita la presiunile directorilor de unitati, care, sustin ei, ca unii subordonati sunt tratati cu multa blandete de comisiile de disciplina. Pai, stimati domni directori, acei angajati nu sunt sanctionati pentru ca fie nu au gresit, asa cum sustineti, fie nu exista probe care sa demonstreze vinovatia acestora. Este normal si logic sa nu fie sanctionati. Mai bine sa scape 10 vinovati, decat sa sanctionati dvs un om nevinovat. Legat de chestiunea cu instanta, sunt de acord cu domnul Dumitrascu. La cat dureaza procesele la noi......
- modificari aduse pe linie sindicala - nu ma pronunt. Tenta este clara si vine ca reactie la protestele organizate de FSANP. Daca este bine sau e rau, consider ca ar merita o dezbatere mai ampla.
Cu deosebita consideratie,
Muninn.
duminică, 13 februarie 2011
sâmbătă, 12 februarie 2011
duminică, 6 februarie 2011
Despre zambet.....
Va salut, oameni buni!
E tarziu, e sambata seara, asa ca o sa fiu destul de scurt. Cred.... :). Am spus de multe ori asta si, mai mereu, m-am tot lungit. E destul de greu sa pastrezi ritmul si sa scrii zilnic cateva cuvinte. Asta e unul din motivele pentru care ii apreciez foarte mult pe cei care gasesc resurse sa scrie.
Astazi, vreau sa va scriu despre zambet. Cumva, cred ca am mai atins, tangential, subiectul.
"Un zâmbet nu costă nimic, dar oferă mult. El îmbogăţeşte pe cei ce-l privesc, fără a-i face mai săraci pe cei ce-l dăruiesc. El ia numai o clipă, dar amintirea sa dăinuie uneori pentru totdeauna. Nimeni nu este atât de bogat sau puternic încât să treacă în viaţă fără el şi nimeni nu este atât de sărac ca acela care poate fi îmbogăţit prin el. Un zâmbet aduce fericire în casă, bunăvoinţă în muncă şi este semnul prieteniei. El aduce odihna celor trudiţi, veselie celor descurajaţi, o rază de soare celor trişti şi necăjiţi. Cu toate acestea zâmbetul nu poate fi cumpărat, cerşit, împrumutat sau furat, pentru că el este ceva ce nu are valoare pentru nimeni până când nu este dăruit. Unii oameni sunt prea obosiţi ca să vă dăruiască un zâmbet. Daruiţi-le voi unul, pentru că nimeni nu are nevoie mai mare de un zâmbet decât acela care nu-l poate dărui".
Iata un sfat din antichitate. Suntem prea tristi, suntem prea garboviti de probleme, de grija zilei de maine. Indiferent de cat de greu va este, va sfatuiesc sa gasiti resursele interne sa zambiti.
Nimic nu e mai frumos, decat un om ce-ti zambeste din toata inima. Cel pe care-l intalnesti nu are, de regula, nicio vina pentru problemele tale. De ce sa nu-l intampini asa cum se cuvine?
Zambeste-i....din tot sufletul! Vei castiga un prieten!
Chiar ca am fost scurt :P. Deh....este week-end si pierd vremea ascultand muzica!
Cu drag,
Muninn.
E tarziu, e sambata seara, asa ca o sa fiu destul de scurt. Cred.... :). Am spus de multe ori asta si, mai mereu, m-am tot lungit. E destul de greu sa pastrezi ritmul si sa scrii zilnic cateva cuvinte. Asta e unul din motivele pentru care ii apreciez foarte mult pe cei care gasesc resurse sa scrie.
Astazi, vreau sa va scriu despre zambet. Cumva, cred ca am mai atins, tangential, subiectul.
"Un zâmbet nu costă nimic, dar oferă mult. El îmbogăţeşte pe cei ce-l privesc, fără a-i face mai săraci pe cei ce-l dăruiesc. El ia numai o clipă, dar amintirea sa dăinuie uneori pentru totdeauna. Nimeni nu este atât de bogat sau puternic încât să treacă în viaţă fără el şi nimeni nu este atât de sărac ca acela care poate fi îmbogăţit prin el. Un zâmbet aduce fericire în casă, bunăvoinţă în muncă şi este semnul prieteniei. El aduce odihna celor trudiţi, veselie celor descurajaţi, o rază de soare celor trişti şi necăjiţi. Cu toate acestea zâmbetul nu poate fi cumpărat, cerşit, împrumutat sau furat, pentru că el este ceva ce nu are valoare pentru nimeni până când nu este dăruit. Unii oameni sunt prea obosiţi ca să vă dăruiască un zâmbet. Daruiţi-le voi unul, pentru că nimeni nu are nevoie mai mare de un zâmbet decât acela care nu-l poate dărui".
Iata un sfat din antichitate. Suntem prea tristi, suntem prea garboviti de probleme, de grija zilei de maine. Indiferent de cat de greu va este, va sfatuiesc sa gasiti resursele interne sa zambiti.
Nimic nu e mai frumos, decat un om ce-ti zambeste din toata inima. Cel pe care-l intalnesti nu are, de regula, nicio vina pentru problemele tale. De ce sa nu-l intampini asa cum se cuvine?
Zambeste-i....din tot sufletul! Vei castiga un prieten!
Chiar ca am fost scurt :P. Deh....este week-end si pierd vremea ascultand muzica!
Cu drag,
Muninn.
marți, 1 februarie 2011
Concursurile....cum de la noi e altfel decat la altii?
Sara buna, oameni buni!
Nu incetez sa ma tot minunez de vreo doua zile de problema generata de raspunsul MJ la solicitarea domnului Sorin Dumitrascu. 140 de comentarii, la doua articole referitoare la participarea agentilor la concursurile pentru ocuparea functiilor de conducere in sistem si este clar ca avem o problema.
Ia sa vedem despre ce e vorba.
a) Mai intai, apare postarea domnului Sorin Dumitrascu cu privire la interpretarea MJ la solicitarea sa prin care cerea un punct de vedere referitor la legislatia aplicabila la concursurile de avansare ale agentilor si ofiterilor, prin concurs din sursa interna ;
b) apar apoi reactiile la un text, evident legal. La reactii, domnul Sorin Dumitrascu revine cu o noua postare, ce genereaza, la randul ei, alte reactii.
Reactiile sunt, in opinia mea, de bun simt si am sa explic mai incolo si de ce.
Se desprind doua idei : cea in care si agentii, si ofiterii ar putea sa participe la concursurile de ocupare a functiilor de conducere, asa cum prevede L293 si cea in care doar ofiterii care au un minim 3 ani vechime in specialitatea functiei si a studiilor pot participa la concurs pentru ocuparea functiilor de conducere.
Este evident ca, legal, are dreptate domnul Dumitrascu. Nu are insa si moral. Pentru mine, este iarasi evident ca actuala conducere a DMRU sau a ANP a realizat ilaritatea situatiei si a cautat o metoda sau o hiba prin care sa ingradeasca aceasta participare. Parerea mea este ca nu au reusit ce si-au propus, insa, din toata aceasta poveste, s-a reusit sa se repuna pe tapet prevederile legate de ocuparea functiilor de conducere din Legea functionarilor publici cu statut special din sistemul administratiei penitenciare.
Desi domnul Sorin Dumitrascu sustine ca nu a avut nicio legatura cu faptul ca legea prevede posibilitatea ca agentii sa participe direct pe functii de conducere, ii reamintesc eu ca a avut. Defapt, sindicatul pe care il conduce a avut suficiente legaturi. Cine doreste, poate observa cui ii apartine initiativa - CLICK AICI.
Ok! Acum un pic la fondul problemei. Din capul locului, fac o precizare : Nu subestimez in niciun fel agentul de penitenciar. Ba din contra, il apreciez pentru tot ce face. Totusi, nu sunt si nu pot fi de acord cu participarea agentilor pe functiile de conducere din penitenciar. Nu este normal, nu este moral, nu este logic. Din prea multe puncte de vedere. O mare parte a opiniilor, le gasiti aici si aici.
Unele imi apartin, cu unele ma declar de acord, pe altele le resping. Eu cred ca avansarea in cariera, ca-i militara, ca-i de fpss sau de simplu functionar public, ar trebui sa se realizeze etapizat, in trepte. Altfel, se duce naiba toata sandramaua.
Am expus in postarea anterioara un set de conditii de accedere pe functiile de conducere, desigur perfectibile, dar, in opinia mea, mai de dorit si cu mult mai putine sanse de a da rateuri in a gasi persoane competente pe functiile vacante.
Nu as dori sa reiau si eu tot ce a spus un anonim intr-un comentariu la una din postarile domnului Dumitrascu, asa ca, oferindu-mi scuzele ca nu i-am cerut permisiunea, o sa postez mai jos opinia dumnealui. Asadar, anonimul :) sustine :
"
" Incheiat citatul.
Asa cum am sustinut si eu anterior, experienta dobandita ca agent nu se poate compara cu experienta dobandita ca ofiter de executie. Domnul Dumitrascu sustine ca, de multe ori, agentii fac munca pe care ar trebui sa o faca ofiterii, doar pentru simplul fapt ca cei din urma ii exploateaza pe cei dintai. Unde? La ce penitenciar? Stiti de ce nu ma declar de acord cu aceasta afirmatie? Pentru ca, daca s-ar fi intamplat asa, sindicatele ar fi intervenit prompt, dar, va zic eu, nu prea e cazul. Dimpotriva, pot sa afirm, din constatari de zi cu zi, ca ofiterii aia de executie stau si 4-5 ore in plus peste program, pe cand agenti, mai rar am vazut. S-a terminat programul legal de 8 ore? Domnul agent, dar si unii ofiteri (nu toti, aici e buba) au plecat acasa. Mai raman cei cu functii de conducere, numiti ori imputerniciti si ofiterii de executie ce doresc sa invete si sa capete experienta pentru a putea concura cu succes pe functiile ce vor fi scoase la concurs. Sunt atat de putine cazuri in care am vazut agenti dispusi sa stea peste program sa capete experienta, invatatura, incat nu pot sa spun decat ca ei constituie exceptii de la regula.
Doar si pentru atat, si nu mi se pare normal ca un agent care, dupa cele 8 ore de program, merge acasa si toceste cele 15 legi ce se vor da la concurs, sa participe in conditii egale cu ofiterul care trage si 10-12-14 ore pe zi.
Din acest motiv, raman la parerea ca era mai bine atunci cand aveam acea rezerva de cadre. Pentru cei mai noi, in rezerva de cadre intrau cei ce demonstrau abilitati si capacitate intelectuala sa poata ocupa functiile deja ocupate, pe masura ce acestea se vacantau.
Fiind in rezerva de cadre, cel selectionat era deja trecut intr-un program de pregatire ce se mula pe specificul functiei pe care urma sa o ocupe in caz de vacantare. Mai mult, atunci cand titularul era in misiuni sau concedii, pretendentul avea ocazia sa se acomodeze din mers cu functia, tinandu-i locul si, astfel, tranzitia era cu mult mai usoara. Nu exista atat haos cum este acum. Sigur ca este posibil sa fii existat si situatii in care anumite persoane erau selectionate in rezerva de cadre pe ochi frumosi, pile sau chiar "sarsanaua" de rigoare, insa, acele situatii, eu le privesc ca fiind exceptii.
Cu riscul ca voi fi acuzat ca sunt de moda veche, asta este opinia mea.
Cu respect,
Muninn.
Nu incetez sa ma tot minunez de vreo doua zile de problema generata de raspunsul MJ la solicitarea domnului Sorin Dumitrascu. 140 de comentarii, la doua articole referitoare la participarea agentilor la concursurile pentru ocuparea functiilor de conducere in sistem si este clar ca avem o problema.
Ia sa vedem despre ce e vorba.
a) Mai intai, apare postarea domnului Sorin Dumitrascu cu privire la interpretarea MJ la solicitarea sa prin care cerea un punct de vedere referitor la legislatia aplicabila la concursurile de avansare ale agentilor si ofiterilor, prin concurs din sursa interna ;
b) apar apoi reactiile la un text, evident legal. La reactii, domnul Sorin Dumitrascu revine cu o noua postare, ce genereaza, la randul ei, alte reactii.
Reactiile sunt, in opinia mea, de bun simt si am sa explic mai incolo si de ce.
Se desprind doua idei : cea in care si agentii, si ofiterii ar putea sa participe la concursurile de ocupare a functiilor de conducere, asa cum prevede L293 si cea in care doar ofiterii care au un minim 3 ani vechime in specialitatea functiei si a studiilor pot participa la concurs pentru ocuparea functiilor de conducere.
Este evident ca, legal, are dreptate domnul Dumitrascu. Nu are insa si moral. Pentru mine, este iarasi evident ca actuala conducere a DMRU sau a ANP a realizat ilaritatea situatiei si a cautat o metoda sau o hiba prin care sa ingradeasca aceasta participare. Parerea mea este ca nu au reusit ce si-au propus, insa, din toata aceasta poveste, s-a reusit sa se repuna pe tapet prevederile legate de ocuparea functiilor de conducere din Legea functionarilor publici cu statut special din sistemul administratiei penitenciare.
Desi domnul Sorin Dumitrascu sustine ca nu a avut nicio legatura cu faptul ca legea prevede posibilitatea ca agentii sa participe direct pe functii de conducere, ii reamintesc eu ca a avut. Defapt, sindicatul pe care il conduce a avut suficiente legaturi. Cine doreste, poate observa cui ii apartine initiativa - CLICK AICI.
Ok! Acum un pic la fondul problemei. Din capul locului, fac o precizare : Nu subestimez in niciun fel agentul de penitenciar. Ba din contra, il apreciez pentru tot ce face. Totusi, nu sunt si nu pot fi de acord cu participarea agentilor pe functiile de conducere din penitenciar. Nu este normal, nu este moral, nu este logic. Din prea multe puncte de vedere. O mare parte a opiniilor, le gasiti aici si aici.
Unele imi apartin, cu unele ma declar de acord, pe altele le resping. Eu cred ca avansarea in cariera, ca-i militara, ca-i de fpss sau de simplu functionar public, ar trebui sa se realizeze etapizat, in trepte. Altfel, se duce naiba toata sandramaua.
Am expus in postarea anterioara un set de conditii de accedere pe functiile de conducere, desigur perfectibile, dar, in opinia mea, mai de dorit si cu mult mai putine sanse de a da rateuri in a gasi persoane competente pe functiile vacante.
Nu as dori sa reiau si eu tot ce a spus un anonim intr-un comentariu la una din postarile domnului Dumitrascu, asa ca, oferindu-mi scuzele ca nu i-am cerut permisiunea, o sa postez mai jos opinia dumnealui. Asadar, anonimul :) sustine :
"
Dle Dumitrașcu,
Textul de lege e clar și fără echivoc, așa bun sau rău cum este. Nu s-a pus problema interpretării în alt sens decât cel prezentat de dumneavoastră. Discuțiile, în majoritatea lor, au avut ca temă nerespectarea unor principii de promovare echilibrate și “cursive”, lipsa unor criterii clare și adecvate de selecție pentru fiecare funcție, impactul creat de actul normativ în forma de astăzi, toate discutate la modul cel mai general. Faptul că ați transpus argumentele aduse, dintr-o dezbatere de principiu într-un așa-zis “război al corpurilor”, ba mai mult, proiectându-le chiar și în plan personal, îmi demonstrează o umbră de subiectivism și nițică patimă. Mai ales că, personal, ați demonstrat că se poate. Dar nu discutăm de excepții…
Dumneavostră susțineți, clar și răspicat, pentru argumentarea egalității de șansă: “De ce n-ar fi concurs liber intre ofiterii si agentii cu acelasi nivel de experienta si de studii?”. La prima vedere, afirmația pare corectă. De fapt, inexactitatea fiind “strecurată” subtil. Dacă până acum nu ați înțeles sau eu nu am fost foarte explicit, vă spun răspicat că sunt întru totul pentru egalitatea de șanse, dar… plecând de la condiții egale. Dacă studiile și modul lor de “absolvire”le voi admite ca fiind la același… nivel, în schimb, despre experiență egală ar fi multe de spus… mult prea multe…
Colegului care, cu emfază, perora despre prevederile constituționale referitoare la egalitatea de șanse, “interpretându-le” într-un mod stricto sensu, i-aș sugera să analizeze acele articole și în contextul (imaginar, prin modificarea legii) acordării de șanse… egale și celor din sursă externă, la concurs direct cu cei din sistem, ba mai mult de atât, acordarea acelorași șanse cu ale lor – cei cu studii superioare, și tot prin modificarea legii (293/2004), și celor având doar bacalaureatul, sau chiar fără…
Am exagerat intenționat tocmai pentru a evidenția importanța egalității condițiilor de la care se pleacă pentru acordarea de șanse egale. O fi zăcând bastonul de mareșal în ranița fiecărui soldat, dar acesta nu e bagheta magică. Acel “baston” (a se citi diploma de licență) nu dă nimănui, așa, brusc… aripi. Aceste aripi cresc încet, pană cu pană și fulg cu fulg, iar zborul se învață cu încercări de la mică înălțime, înălțime ce va crește o dată cu experiența și antrenamentul. Altfel, există riscul frângerii… Și e păcat. Credeți-mă că știu astfel de “zburători”, și mă doare că îi văd aproape striviți și covârșiți de greutatea… stelelor/răspunderilor. Tot așa cum sunt și ofițeri de “carieră” cu… trenul de decolare blocat.
Vă repet ideea că îmi respect toți colegii, indiferent de nume, grad sau funcție, atât timp cât descopăr în ei Omul. În schimb, desfid prostia, aroganța, lipsa bunului simț și a logicii, la fel ca și incompetența, neseriozitatea, necinstea sau lașitatea – indiferent de nume, grad și funcție.
Cu stimă, al dumneavoastrăAsa cum am sustinut si eu anterior, experienta dobandita ca agent nu se poate compara cu experienta dobandita ca ofiter de executie. Domnul Dumitrascu sustine ca, de multe ori, agentii fac munca pe care ar trebui sa o faca ofiterii, doar pentru simplul fapt ca cei din urma ii exploateaza pe cei dintai. Unde? La ce penitenciar? Stiti de ce nu ma declar de acord cu aceasta afirmatie? Pentru ca, daca s-ar fi intamplat asa, sindicatele ar fi intervenit prompt, dar, va zic eu, nu prea e cazul. Dimpotriva, pot sa afirm, din constatari de zi cu zi, ca ofiterii aia de executie stau si 4-5 ore in plus peste program, pe cand agenti, mai rar am vazut. S-a terminat programul legal de 8 ore? Domnul agent, dar si unii ofiteri (nu toti, aici e buba) au plecat acasa. Mai raman cei cu functii de conducere, numiti ori imputerniciti si ofiterii de executie ce doresc sa invete si sa capete experienta pentru a putea concura cu succes pe functiile ce vor fi scoase la concurs. Sunt atat de putine cazuri in care am vazut agenti dispusi sa stea peste program sa capete experienta, invatatura, incat nu pot sa spun decat ca ei constituie exceptii de la regula.
Doar si pentru atat, si nu mi se pare normal ca un agent care, dupa cele 8 ore de program, merge acasa si toceste cele 15 legi ce se vor da la concurs, sa participe in conditii egale cu ofiterul care trage si 10-12-14 ore pe zi.
Din acest motiv, raman la parerea ca era mai bine atunci cand aveam acea rezerva de cadre. Pentru cei mai noi, in rezerva de cadre intrau cei ce demonstrau abilitati si capacitate intelectuala sa poata ocupa functiile deja ocupate, pe masura ce acestea se vacantau.
Fiind in rezerva de cadre, cel selectionat era deja trecut intr-un program de pregatire ce se mula pe specificul functiei pe care urma sa o ocupe in caz de vacantare. Mai mult, atunci cand titularul era in misiuni sau concedii, pretendentul avea ocazia sa se acomodeze din mers cu functia, tinandu-i locul si, astfel, tranzitia era cu mult mai usoara. Nu exista atat haos cum este acum. Sigur ca este posibil sa fii existat si situatii in care anumite persoane erau selectionate in rezerva de cadre pe ochi frumosi, pile sau chiar "sarsanaua" de rigoare, insa, acele situatii, eu le privesc ca fiind exceptii.
Cu riscul ca voi fi acuzat ca sunt de moda veche, asta este opinia mea.
Cu respect,
Muninn.
duminică, 30 ianuarie 2011
Imputerniciri - solutie eficienta? Nu prea.....
Buna seara, oameni buni!
Domnul Sorin Dumitrascu, dupa lupte seculare, a reusit sa obtina un tabel cu numarul de imputerniciti din unitatile teritoriale. Din pacate, tabelul nu contine si numarul de imputerniciri de la nivelul aparatului central. Ar fi interesant de stiut cati imputerniciti sunt si pe acolo.
Despre imputerniciri, am mai scris si anul trecut. Cine doreste sa revada, o poate face aici.
De la postarea de atunci, mi-am completat imaginea referitoare la aceste imputerniciri si mi-am format opinia ca nu sunt bune. Cel imputernicit nu va avea niciodata autoritatea unui titular si asta e doar una din probleme.
Cea mai buna solutie pentru acoperirea posturilor vacante ramane tot concursul, dar nu asa cum s-a desfasurat in ultimii ani. Cred in concursuri, insa conditiile de participare trebuiesc modificate. Nu mi se pare normal sa participe oricine la aceste concursuri. Nu mi se pare normal ca, direct din functie de executie sau, mai rau, direct din agent, sa te cocotezi pe functie de top management, indiferent de cat de inteligent ai fi.
Ce parere aveti de urmatorul tablou :
- conditie de accedere pe functie de ofiter de executie - minim 3 ani vechime in specialitatea postului ;
- conditie de accedere pe functie de sef birou - minim 3 ani ca ofiter de executie in specialitatea postului ;
- conditie de accedere pe functie de sef serviciu - minim 2 ani ca sef birou ;
- conditie de accedere pe functie de director - minim 2 ani ca sef serviciu....
Lista ar putea continua, dar si suferi modificari.
Sunt poate comunist, asa cum ma acuzau unii colegi, insa nu mi se pare normal ca un agent sa ajunga director de penitenciar ( vezi cazul Halchin, la Arad). Ce experienta poate avea un asemenea om? A tocit 10 legi si are un licar de intelgenta, poate, dar nu cred ca asta il si face un bun top manager. Mama invataturii ramane, in opinia mea, EXPERIENTA.
Cu mult respect,
Muninn.
Domnul Sorin Dumitrascu, dupa lupte seculare, a reusit sa obtina un tabel cu numarul de imputerniciti din unitatile teritoriale. Din pacate, tabelul nu contine si numarul de imputerniciri de la nivelul aparatului central. Ar fi interesant de stiut cati imputerniciti sunt si pe acolo.
Despre imputerniciri, am mai scris si anul trecut. Cine doreste sa revada, o poate face aici.
De la postarea de atunci, mi-am completat imaginea referitoare la aceste imputerniciri si mi-am format opinia ca nu sunt bune. Cel imputernicit nu va avea niciodata autoritatea unui titular si asta e doar una din probleme.
Cea mai buna solutie pentru acoperirea posturilor vacante ramane tot concursul, dar nu asa cum s-a desfasurat in ultimii ani. Cred in concursuri, insa conditiile de participare trebuiesc modificate. Nu mi se pare normal sa participe oricine la aceste concursuri. Nu mi se pare normal ca, direct din functie de executie sau, mai rau, direct din agent, sa te cocotezi pe functie de top management, indiferent de cat de inteligent ai fi.
Ce parere aveti de urmatorul tablou :
- conditie de accedere pe functie de ofiter de executie - minim 3 ani vechime in specialitatea postului ;
- conditie de accedere pe functie de sef birou - minim 3 ani ca ofiter de executie in specialitatea postului ;
- conditie de accedere pe functie de sef serviciu - minim 2 ani ca sef birou ;
- conditie de accedere pe functie de director - minim 2 ani ca sef serviciu....
Lista ar putea continua, dar si suferi modificari.
Sunt poate comunist, asa cum ma acuzau unii colegi, insa nu mi se pare normal ca un agent sa ajunga director de penitenciar ( vezi cazul Halchin, la Arad). Ce experienta poate avea un asemenea om? A tocit 10 legi si are un licar de intelgenta, poate, dar nu cred ca asta il si face un bun top manager. Mama invataturii ramane, in opinia mea, EXPERIENTA.
Cu mult respect,
Muninn.
sâmbătă, 29 ianuarie 2011
Birocratie!....sa ne traiesti!
Salutare, oameni buni!
Mai intai, definitiile :
Mai intai, definitiile :
BIROCRAȚÍE, birocrații, s. f. Interpretare și aplicare a legilor, a dispozițiilor, a regulamentelor etc. numai în litera lor, fără preocuparea de a le înțelege spiritul; birocratism, funcționarism. – Din fr. bureaucratie.
Sursa: DEX '98 | Adăugată de paula | Greșeală de tipar | Permalink
BIROCRAȚÍE f. 1) Atitudine caracterizată printr-o respectare exagerată a formalităților sau a regulilor scrise; formalism. 2) Totalitate a birocraților. [Art. birocrația; G.-D. birocrației; Sil. -cra-ți-e] /
Sursa: NODEX | Adăugată de siveco | Greșeală de tipar | Permalink
Stimati colegi,
Azi, in zi de week-end, stau, ma intreb si va intreb si pe voi : Oare doar sistemul nostru penitenciar este asa cum este sau starea lui este consecinta starii intregii societati romanesti? Oare vina este la noi sau vine de undeva de mai sus?
Cateva chestiuni ...
Multitudinea de hartii ce trebuiesc completate, intocmite, redactate, bibilite sau ce dracu mai trebuie sa mai faci cu ele ne sufoca. Comandantii de sectii sunt inglodati in hartii si hartiute. Educatorii si psihologii la fel. Zilnic, in penitenciare, se tine cate o comisie, ca-i de individualizare, ca-i de risc, ca-i de liberare, ca-i de disciplina sau dracu mai stie ce, nici ca mai conteaza. Conteaza ca o buna parte din timp ne-o petrecem intocmind si analizand hartii. Am senzatia ca am uitat care este rolul nostru. Chiar, o intrebare buna : Care mai este rolul nostru? Doar sa custodiem? Cand sa mai ai timp sa reeduci si sa reintegrezi, cand tu nu mai ai timp sa vezi, la fata, obiectul muncii?
Din punctul meu de vedere, daca ar trebui sa te limitezi strict la programul de 8 ore, ar insemna sa abandonezi obiectul muncii, in favoarea hartogariei. Normal ca atunci iti lungesti programul cu 2, 3, 4 ore. Cand programul tau ajunge de 10-12 ore pe zi, cand sa te mai refaci? Cum sa-ti incarci bateriile pentru a doua zi?
Si nu e numai asta. Prostia nu se termina totusi aici. Avem legislatie, pe care, in mod normal, ar trebui sa o respectam. Nu se poate, de multe ori, datorita lipsei de fonduri. Atunci, tu, decidentule, va trebui sa improvizezi, sa carpesti. Daca carpelile tale nu sunt bune si iti bubuie undeva, nu te iarta nici tata mare. Daca te plangi ca nu poti respecta anumite prevederi din lipsa de bani, e clar, nu esti un bun manager si administrator. Daca lasi la o parte formalismul si te orientezi catre rezultate, vei suporta consecintele controalelor care te vor prinde descoperit pe hartii. Ce conteaza ca tu ai rezultate foarte bune? Nu ai intocmit nu stiu ce balarie care oricum nu are nicio consecinta asupra muncii tale, decat ca iti ingreuneaza si mai mult activitatea, esti bun de plata, nene! Daca esti in gratii, te alegi cu cel putin o atentionare scrisa. Daca nu esti, ti-ai futut norocul.
Daca te tii de partea scriptica si esti la punct cu hartiile, nu ai suficiente rezultate si iarasi esti bun de plata. Daca respecti strict prevederile legislative si iese rau ca nu ai fost si tu flexibil mergand in spiritul legii in anumite cazuri si nu pe litera ei, ai parte de : "Ce dracu, ba! Nu te-ai orientat si tu?", deci - lipsa de tact, lipsa de orientare.
E frustrant, dar asta e realitatea societatii romanesti. Ce mai e de facut, oameni buni?
Va urma....
Sa aveti un week-end linistit, placut si odihnitor!
Cu bine,
Muninn.
P.S. (Later edit) - Un om important in viata mea avea o vorba - Mortii se ingroapa cu pamant si vii cu acte!. E un sfat bun. Vreti sa rezistati pe functii, ingropati-va in hartii. Asta nu inseamna ca v-ati si facut cu simt de raspundere treaba, insa aveti o sansa sa ramaneti unde sunteti, in caz de "Doamne fereste!".
joi, 27 ianuarie 2011
Glorie sau.....lantul ce te inconvoaie?
Seara buna, dragii mei!
Lansez o provocare, intrebandu-va scurt : ce va motiveaza sa munciti in sistemul penitenciar? Salariul? Prestanta uniformei? Siguranta locului de munca? Constiinta? Patriotismul? Sunt curios! In ultima perioada, mi-am tot pus aceasta intrebare.
Azi, sunt obosit! Prea multe discutii, multe dintre ele purtate cu peretii. Dureros! Desi ai argumente solide, cel caruia i le impartasesti, nefiind interesat, nu le aude sau daca le aude, nu le asculta.
E frustrant cand vezi oameni tineri, oameni care se presupune ca ar trebui sa aduca acea schimbare de mentalitate, ca se declara invinsi de un sistem invechit. E pacat! Ar trebui sa lupte pentru principii si idealuri, dar presupun ca punga e mai importanta decat valorile si principiile.
Adevarul este ca iti risti prea mult pielea vorbind, cel putin cand esti mic si nu prea contezi. Reusesti sa-ti faci o caruta de dusmani, unii dintre ei oameni grei.
Pe cale de consecinta, invatati din greselile mele :) : Ascultati, plecati capul, aveti rabdare si muscati-va limba, chiar si atunci cand stiti ca aveti dreptate! Veti avea mult mai mult de castigat.
Principiul conform caruia "Capul plecat, sabia nu-l taie, dar cu siguranta, lantul inconvoaie!" e vechi, cei mai multi il cunoasteti si, desi are si un revers al medaliei, multi il aplica cu succes. Ce sa zic? Depinde de ce vreti voi de la viata. Doriti un parcurs lin, dar lipsit de glorie? Atunci, taceti! Doriti glorie, cu riscul de a zbura cat colo cand deranjati, atunci vorbiti, fiti vocali, tineti la principii si idei!
Cu bine,
Muninn.
Lansez o provocare, intrebandu-va scurt : ce va motiveaza sa munciti in sistemul penitenciar? Salariul? Prestanta uniformei? Siguranta locului de munca? Constiinta? Patriotismul? Sunt curios! In ultima perioada, mi-am tot pus aceasta intrebare.
Azi, sunt obosit! Prea multe discutii, multe dintre ele purtate cu peretii. Dureros! Desi ai argumente solide, cel caruia i le impartasesti, nefiind interesat, nu le aude sau daca le aude, nu le asculta.
E frustrant cand vezi oameni tineri, oameni care se presupune ca ar trebui sa aduca acea schimbare de mentalitate, ca se declara invinsi de un sistem invechit. E pacat! Ar trebui sa lupte pentru principii si idealuri, dar presupun ca punga e mai importanta decat valorile si principiile.
Adevarul este ca iti risti prea mult pielea vorbind, cel putin cand esti mic si nu prea contezi. Reusesti sa-ti faci o caruta de dusmani, unii dintre ei oameni grei.
Pe cale de consecinta, invatati din greselile mele :) : Ascultati, plecati capul, aveti rabdare si muscati-va limba, chiar si atunci cand stiti ca aveti dreptate! Veti avea mult mai mult de castigat.
Principiul conform caruia "Capul plecat, sabia nu-l taie, dar cu siguranta, lantul inconvoaie!" e vechi, cei mai multi il cunoasteti si, desi are si un revers al medaliei, multi il aplica cu succes. Ce sa zic? Depinde de ce vreti voi de la viata. Doriti un parcurs lin, dar lipsit de glorie? Atunci, taceti! Doriti glorie, cu riscul de a zbura cat colo cand deranjati, atunci vorbiti, fiti vocali, tineti la principii si idei!
Cu bine,
Muninn.
miercuri, 26 ianuarie 2011
Lipsa opiniei critice - lipsa de curaj sau.....?
Buna seara, oameni buni!
A fost si inca este vremea bilanturilor. Unitatile teritoriale au terminat, iar directiile structurii centrale sunt pe cale sa le finalizeze si ele. Ar fi extrem de interesant de stiut la cate din aceste bilanturi au existat si pareri critice. As paria ca prea putine. Nu ma intelegeti gresit, nu sunt adeptul criticilor distructive. Nu agreez oamenii care critica doar de dragul de a critica, insa, cand li se cer idei si solutii, bat in retragere, spunand ca nu e asta rolul lor si ca pentru asta sunt platiti cei care sunt in drept sa ia decizii. E un punct de vedere pe care, insa, eu nu-l impartasesc. Daca as fi manager, m-ar bucura sa am parte de critici constructive, de un concurs de idei pentru imbunatatirea si eficientizarea muncii. Rar mi s-a intamplat sa intalnesc totusi asemenea manageri. Sunt rari si nu sunt convins ca sunt si foarte apreciati. Desigur, este usor sa cazi in cealalta extrema, cea in care nu mai esti capabil sa iei nicio decizie de unul singur si sa apelezi mereu la CCR sau alte forme de sedinte de consultare. Am intalnit si asemenea manageri. Unitatea se scalda in haos si, Doamne!, toti se rugau sa se sfarseasca odata.
Nu vreau sa divaghez prea mult. Ideea postarii este legata de faptul ca nu ne mai ascultam colegii, indiferent de functia si gradul lor. Daca vreunul indrazneste sa scoata capul, va fi privit ca un element subversiv si se va cauta inlaturarea lui. Sunt convins ca disciplina este buna, insa cand doar ea te guverneaza ca individ, pot sa-ti prevad ca nu vei merge prea departe, decat printr-un frumos concurs de imprejurari.
Am avut sedinta de bilant si am ramas cu un mare regret. Nu am avut curajul, subliniez, nu am avut curajul sa spun ce am avut de spus. O parte din mine imi spune ca am procedat bine - pentru ce sa ma leg eu la cap, daca capul nu ma doare sau ce ma intereseaza pe mine ca sistemul ar putea fi eficientizat? who cares! - , dar cealalta parte a mea ma acuza ca am fost un las, ca poate acolo, undeva in prezidiu, cineva ar fi fost interesat sa auda si altceva decat cum toti ne laudam cu munca noastra. Oare ma insel? Sper totusi ca nu......
Cu bine,
acelasi Muninn.
A fost si inca este vremea bilanturilor. Unitatile teritoriale au terminat, iar directiile structurii centrale sunt pe cale sa le finalizeze si ele. Ar fi extrem de interesant de stiut la cate din aceste bilanturi au existat si pareri critice. As paria ca prea putine. Nu ma intelegeti gresit, nu sunt adeptul criticilor distructive. Nu agreez oamenii care critica doar de dragul de a critica, insa, cand li se cer idei si solutii, bat in retragere, spunand ca nu e asta rolul lor si ca pentru asta sunt platiti cei care sunt in drept sa ia decizii. E un punct de vedere pe care, insa, eu nu-l impartasesc. Daca as fi manager, m-ar bucura sa am parte de critici constructive, de un concurs de idei pentru imbunatatirea si eficientizarea muncii. Rar mi s-a intamplat sa intalnesc totusi asemenea manageri. Sunt rari si nu sunt convins ca sunt si foarte apreciati. Desigur, este usor sa cazi in cealalta extrema, cea in care nu mai esti capabil sa iei nicio decizie de unul singur si sa apelezi mereu la CCR sau alte forme de sedinte de consultare. Am intalnit si asemenea manageri. Unitatea se scalda in haos si, Doamne!, toti se rugau sa se sfarseasca odata.
Nu vreau sa divaghez prea mult. Ideea postarii este legata de faptul ca nu ne mai ascultam colegii, indiferent de functia si gradul lor. Daca vreunul indrazneste sa scoata capul, va fi privit ca un element subversiv si se va cauta inlaturarea lui. Sunt convins ca disciplina este buna, insa cand doar ea te guverneaza ca individ, pot sa-ti prevad ca nu vei merge prea departe, decat printr-un frumos concurs de imprejurari.
Am avut sedinta de bilant si am ramas cu un mare regret. Nu am avut curajul, subliniez, nu am avut curajul sa spun ce am avut de spus. O parte din mine imi spune ca am procedat bine - pentru ce sa ma leg eu la cap, daca capul nu ma doare sau ce ma intereseaza pe mine ca sistemul ar putea fi eficientizat? who cares! - , dar cealalta parte a mea ma acuza ca am fost un las, ca poate acolo, undeva in prezidiu, cineva ar fi fost interesat sa auda si altceva decat cum toti ne laudam cu munca noastra. Oare ma insel? Sper totusi ca nu......
Cu bine,
acelasi Muninn.
marți, 25 ianuarie 2011
Am revenit! ....si nu mai plec....:)
Salutare, oameni buni!
Desi nu s-ar spune, tinand cont de zambetul din titlu, nu sunt deloc vesel. Sunt chiar trist (oh my, iarasi o sa am parte de comentarii, gen : "tristule", "esti un trist"). Si ce daca sunt trist. Ii pasa cuiva? Ei as, ba pe dracu. Ne bucuram cand vedem ca altora nu le merge bine. Ne radem in barba. Nu ne pasa deloc de dei din jur, iar asta este trista realitate a neamului romanesc. Defapt, cred ca asta e realitatea omului de azi, indiferent carei natiuni apartine. Nu mai avem timp de noi, nu mai avem timp sa ne bucuram de nimic.
Am decis sa revin in blogosfera. Nu-mi voi face publicitate, nu voi aminti cuiva de existenta blogului. Cei interesati, il vor cauta si fara promovare.
Trebuie sa vin cu o explicatie legata de ultima postare, cea care a ramas suspendata, in eter. Am primit un mail legat de ce s-a intamplat la Penitenciarul Rahova si la vizita CPT. Ce s-a intamplat acolo, a fost o mizerie, care ar fi meritat dezbatuta la scena deschisa, insa cel ce mi-a trimis acel mail, m-a rugat ulterior sa nu-l public, pentru ca i-as fi facut un deserviciu. Desi interesant, am decis, totusi, sa ma conformez rugamintii.
Citind si recitind ce mi-a fost trimis si, punand cap la cap alte elemente pe care le-am aflat ulterior, pot concluziona totusi ca :
- degeaba muncesti de-ti sar capacele si ajungi in varf, este suficient sa se intample ceva, care, de regula, nu prea tine de tine, dar care ti se poate imputa, ca sa ajungi, intr-o clipita, din "om de exceptional", in "om bun de luatu-i capul" ;
- in viata, fara un dram de noroc, nu vei ajunge departe ;
- istoria se repeta, de asta ar trebui sa tinem cont cu totii. Azi decizi tu sa curmi pe nedrept destinul profesional al cuiva, insa, maine, altul poate face la fel cu tine si tot atat de nedrept. Este frustrant, insa asta e o alta realitate a zilelor noastre. Societatea in care traim este o jungla, populata cu cele mai feroce animale. Cum au simtit gustul sangelui, poti sa fii sigur ca vor ataca in haita, pana nu va ramane o farama din bietul animal ranit.
Vorbeam si continuu sa vorbesc despre schimbare. Inca mai cred in ea, desi simt ca sentimentul paleste pe zi ce trece. Oare sunt un visator? Oare sunt doar un idealist fara speranta? Nu ma pot schimba si asta cred ca va duce, incet - incet, catre un mare rateu profesional.
Poate ca asta imi este soarta, poate ca voi reusi in alte parti, poate ca in alte parti voi avea acel dram de noroc care, mai mereu in acest sistem, mi-a lipsit....poate....parca prea multi de poate.....
Seara buna, dragii mei!
Desi nu s-ar spune, tinand cont de zambetul din titlu, nu sunt deloc vesel. Sunt chiar trist (oh my, iarasi o sa am parte de comentarii, gen : "tristule", "esti un trist"). Si ce daca sunt trist. Ii pasa cuiva? Ei as, ba pe dracu. Ne bucuram cand vedem ca altora nu le merge bine. Ne radem in barba. Nu ne pasa deloc de dei din jur, iar asta este trista realitate a neamului romanesc. Defapt, cred ca asta e realitatea omului de azi, indiferent carei natiuni apartine. Nu mai avem timp de noi, nu mai avem timp sa ne bucuram de nimic.
Am decis sa revin in blogosfera. Nu-mi voi face publicitate, nu voi aminti cuiva de existenta blogului. Cei interesati, il vor cauta si fara promovare.
Trebuie sa vin cu o explicatie legata de ultima postare, cea care a ramas suspendata, in eter. Am primit un mail legat de ce s-a intamplat la Penitenciarul Rahova si la vizita CPT. Ce s-a intamplat acolo, a fost o mizerie, care ar fi meritat dezbatuta la scena deschisa, insa cel ce mi-a trimis acel mail, m-a rugat ulterior sa nu-l public, pentru ca i-as fi facut un deserviciu. Desi interesant, am decis, totusi, sa ma conformez rugamintii.
Citind si recitind ce mi-a fost trimis si, punand cap la cap alte elemente pe care le-am aflat ulterior, pot concluziona totusi ca :
- degeaba muncesti de-ti sar capacele si ajungi in varf, este suficient sa se intample ceva, care, de regula, nu prea tine de tine, dar care ti se poate imputa, ca sa ajungi, intr-o clipita, din "om de exceptional", in "om bun de luatu-i capul" ;
- in viata, fara un dram de noroc, nu vei ajunge departe ;
- istoria se repeta, de asta ar trebui sa tinem cont cu totii. Azi decizi tu sa curmi pe nedrept destinul profesional al cuiva, insa, maine, altul poate face la fel cu tine si tot atat de nedrept. Este frustrant, insa asta e o alta realitate a zilelor noastre. Societatea in care traim este o jungla, populata cu cele mai feroce animale. Cum au simtit gustul sangelui, poti sa fii sigur ca vor ataca in haita, pana nu va ramane o farama din bietul animal ranit.
Vorbeam si continuu sa vorbesc despre schimbare. Inca mai cred in ea, desi simt ca sentimentul paleste pe zi ce trece. Oare sunt un visator? Oare sunt doar un idealist fara speranta? Nu ma pot schimba si asta cred ca va duce, incet - incet, catre un mare rateu profesional.
Poate ca asta imi este soarta, poate ca voi reusi in alte parti, poate ca in alte parti voi avea acel dram de noroc care, mai mereu in acest sistem, mi-a lipsit....poate....parca prea multi de poate.....
Seara buna, dragii mei!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)