Un moment greu!

Vorbeam într-o postare anterioară despre imaginea instituţiei în media şi iată că, la nici două zile, sistemul penitenciar traversează o nouă criză mediatică majoră.
În astfel de momente grele, noi toţi ar trebui să dăm dovadă de unitate şi să transmitem opiniei publice un mesaj de încredere.
Este simplu să ne apărăm aruncând vina unii pe alţii, este simplu să ne retragem în carapacea noastră, adoptând o atitudine de lipsă de interes. Trebuie să ne pese de noi. Trebuie să înţelegem că asemenea situaţii ne fac rău pe termen lung. S-a putut observa destul de clar cât de rău ne-a afectat criza Gorbunov, care, chiar şi la peste un an distanţă, dăinuie în memoria opiniei publice şi a mediei.
S-a greşit! Este evident că o liberare eronată este un eveniment destul de grav. Este clar că cineva a greşit. Că a greşit doar instanţa de judecată, că am greşit, poate, şi noi, asta nu are importanţă. Eroarea s-a produs. Din tot acest eveniment, va trebui să tragem nişte învăţăminte, cum ar fi :
- să conştientizăm faptul că liberările eronate, situaţia unor aşa zise VIP-uri sau modul de acordare a unor lucrări fără licitaţie reprezintă subiecte de presă cu impact major în ochii opiniei publice ;
- să conştientizăm importanţa şi rolul purtătorilor de cuvânt ;
- să conştientizăm faptul că trebuie să ne îmbunătăţim comunicarea externă, dar mai ales pe cea internă ;
- să învăţăm să ne asumăm responabilitatea faptelor noastre, indiferent de gravitatea consecinţelor pe care acestea le produc ;
- să fim uniţi şi să înţelegem că toţi suntem răspunzători pentru imaginea instituţiei noastre ;
- să conştientizăm că avem nevoie de un plan de gestionare a crizelor mediatice.
Nu pot trece fără să comentez peste un alt aspect, şi anume modul de acţiune al „binevoitorului” care a trimis e-mail-ul redacţiei Ora de foc, în care sesiza faptul că directorul unui penitenciar îşi construieşte o casă, folosindu-se de forţă de muncă contractată de la unitatea pe care o administra.
Oare a procedat bine? Oare nu ne-a făcut rău tuturor? Atacul este “fair play”?
Eu cred ca nu a procedat bine şi cred că a lovit în imaginea tuturor. Din dorinţa unor oameni de a se răzbuna pe unii şefi sau din dorinţa altora de a promova călcând pe cadavre, ajungem în situaţia în care ne va arăta lumea cu degetul pe stradă – “Uite-i şi pe ăia de lucrează la puşcării. Au salarii babane şi fac avere punând hoţii să muncească pentru ei!”.
În postarea anterioară spuneam că este trist că suntem forţaţi să căutăm tot soiul de soluţii să găsim fondurile atât de necesare acoperirii nevoilor sistemului în care activăm.
Una din soluţii a fost şi cea care permite angajaţilor sistemului penitenciar să contracteze, în folos propriu, forţă de muncă de la penitenciar. Au fost colegi care s-au plâns că nu cunoşteau că au această posibilitate şi acuzau conducerea A.N.P. că nu i-a informat. Greşit ! Nu A.N.P. trebuia să le comunice, ci conducerea unităţilor din care fac parte. Directorul unităţii şi şefii de compartimente trebuiau să aducă la cunoştinţa personalului din subordine prevederile unei asemenea decizii. Iată de ce spun că trebuie să ne îmbunătăţim comunicarea internă.
Mai trebuie să înţelegem ceva. Trebuie să înţelegem că nu oricine poate relaţiona cu presa. Avem purtători de cuvânt. Să-i apreciem cum se cuvine. Trebuie să înţelegem că doar directorul general, ca exponent al instituţiei şi purtătorii de cuvânt sunt cei care ar trebui să vorbească în numele instituţiei şi al lucrătorilor din sistem. Informaţiile pe surse şi liderii de opinie informali pot dăuna imaginii noastre, chiar dacă nu asta este intenţia lor.

Voi ce părere aveţi?

Cu deosebită consideraţie,
Muninn.

E trist!

E trist că suntem în criză economică!
E trist că Ministerul Justiţiei şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor nu primesc fonduri suficiente de la Guvernul României!
E trist că suntem obligaţi să căutăm tot soiul de soluţii pentru a obţine fondurile atât de necesare acoperirii nevoilor sistemului penitenciar!
E trist că un director de penitenciar nu ştie să se abţină în a solicita forţă de muncă de la unitatea pe care o administrează (nu are importanţă dacă avea sau nu dreptul legal, domnia sa trebuia să se abţină)!
E trist că suntem acuzaţi pe nedrept că avem salarii imense!
E trist că ne facem rău singuri!
E trist că suntem lipsiţi de iniţiative!
E trist că ne mulţumim cu puţin!
E trist că nu mai punem suflet!
E trist......(mai continuaţi şi voi)!

Cu tristeţe,
Muninn

Despre împuterniciri - pro şi contra

Bună dimineaţa, stimaţi colegi!

Am greşit când am crezut că avem o problemă de imagine. N-avem! Sau dacă avem, nu prea avem soluţii. Cel puţin, asta reiese din "multitudinea de comentarii si propuneri" aferente postării anterioare. Glumesc acum! Postarea a prezentat interes, dar nu pe cât mi-aş fi dorit să văd. Începutul, deşi timid, sper eu să fie totuşi promiţător. Ştiu că există resurse, dar mi-ar plăcea să le şi văd expuse. Sunt convins că ar fi multe persoane interesate să le vadă.
Astăzi, vom dezbate o altă temă de interes major, şi anume : "Împuternicirile - avantaje şi dezavantaje."
Împuternicirile au dat naştere unor discuţii aprinse, mai mult sau mai puţin argumentate, orientate, de regulă, pe anumite persoane. Haideţi să vedem, împreună, dacă această practică, destul de uzuală în ultimii ani, este greşită sau nu.
În rândurile ce urmează, o să prezint modul cum văd eu această modalitate de a acoperi funcţiile de conducere vacante. Desigur că este vorba de părerea mea, dar mi-aş dori să aflu care sunt şi părerile voastre cu privire la acest subiect.
În ultimii ani, împuternicirile au devenit o modalitate facilă pentru diriguitorii sistemului administraţiei penitenciare de a ocupa funcţiile de conducere vacante. În opinia mea, a împuternici un om ce îndeplineşte o funcţie de conducere ale cărei atribuţii exced fişei postului său, este un lucru corect şi moral. Este normal ca un ofiţer de execuţie ce îndeplineşte atribuţii de şef serviciu, să fie remunerat la fel de bine ca un titular al unui asemenea post. Nu poţi să ceri unui om să se dedice unei funcţii, dar fără să-l cointeresezi şi material. Ar fi şi păcat.

Vorbeam despre avantajele şi dezavantajele împuternicirilor, atât cât pot eu vedea. Aşadar,

Avantaje:
- o modalitate facilă de a găsi omul potrivit, la locul potrivit ;
- posibilitatea de a corecta o problemă datorată împuternicirii unei persoane care, ulterior, dovedeşte că nu prea are ce căuta pe acea funcţie ;
- posibilitatea de a crea echipe sudate prin împuternicirea pe funcţii cu oameni compatibili cu restul echipei şi, mai ales, compatibili cu viziunea managerului ;
- efortul financiar mai scăzut, dar e drept că diferenţa este infimă.

Dezavantaje :
- crează animozităţi în rândul ofiţerilor, fiecare considerându-se capabil în a ocupa el acea funcţie de conducere şi apreciind că persoana aleasă pentru a fi împuternicită a fost aleasă pe alte criterii decât cele de performanţă ;
- nu conferă suficientă autoritate persoanelor împuternicite pe funcţii de conducere, acestea nefiind la fel de respectate precum titularii ;
- persoanele împuternicite au tendinţa de a căuta să nu supere pe nimeni prin deciziile luate, de teamă că, la expirarea împuternicirii, se vor întoarce în rândul celor pe care i-au coordonat ;
- crează o problemă de imagine conducerii Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, precum şi directorilor de unităţi, existând ipoteza că persoanele împuternicite ar fi pila unui conducător sau altul ;
- se acoperă un gol, dar se crează un altul, iar deficitul de personal rămâne;
- încărcătura de sarcini a persoanelor din execuţie creşte, aceştia primind spre soluţionare şi lucrările ce aparţineau persoanei împuternicite.

Deşi mai puţin numeroase decât dezavantajele, opinez că avantajele identificate sunt mai importante. Totuşi, nu pot remarca un aspect neglijat până în prezent. În opinia mea, după o perioadă de 6 luni de împuternicire a unei persoane pe o funcţie de conducere, ar trebui să fie făcută o evaluare profundă a modului în care acea persoană a reuşit să se achite de sarcinile funcţiei, precum şi a modului în care aceasta s-a relaţionat atât pe verticală, cât şi pe orizontală.

În prezent, această evaluare este făcută doar de manager, care cere, dacă cere, şi părerea membrilor consiliului de conducere. Solicitarea este oricum pur formală, membrii consiliului de conducere apreciind că oricum nu sunt în măsură să-l evalueze, din punct de vedere profesional, pe candidatul la împuternicire şi merg astfel pe mâna directorului de unitate.

Din punctul meu de vedere, o echipă formată din titulari de funcţii de conducere, desemnată în acest sens, ar putea să evalueze mult mai obiectiv activitatea atât profesională, dar şi pe cea în sfera relaţionării cu inferiorii şi superiorii. O echipă formată din 3 sau 5 şefi de birouri ori servicii, poate chiar de la unităţi învecinate, lăsată 1-2 ore pe zi timp de o săptămână, ar putea să-i contureze directorului o imagine mult mai clară asupra activităţii desfăşurate de un funcţionar ce a fost împuternicit 6 luni pe o funcţie similară.

Evaluarea ar putea consta în urmărirea gradului de îndeplinire a atribuţiilor prevăzute de fişa postului şi, prin sondaj, discuţii individuale cu subordonaţi ai celui evaluat ori prin aplicarea unor chestionare anonime. Având în vedere costurile, cred că o evaluare făcută de o echipă ce lucrează în acelaşi sector de activitate cu cel evaluat, dar din alte unităţi, este utopică. Ar rămâne varianta cu echipa constituită la nivelul unităţii, însă problema ce se ridică este că aceasta ar fi constituită şi din micromanageri din sectoare de activitate ce nu au legătură cu sectorul celui evaluat.

Totuşi, având în faţă fişa postului şi legislaţia aplicabilă domeniului de activitate al candidatului la împuternicire, n-ar fi o misiune imposibilă pentru echipa de evaluatori. Cred că o asemenea evaluare, făcută imediat după primele 6 luni de împuternicire, ar putea scuti sistemul de multe probleme. Imaginea pe care ti-o dă o astfel de evaluare este una cu mult mai completă, decât una bazată pe faptul că cel propus la o nouă împuternicire, în opinia directorului, s-a achitat cu bine de sarcini.

Subiectivismul managerului ar fi cu mult diminuat, iar dezavantajele împuternicirilor s-ar diminua numeric foarte mult.

Totuşi, expunerea de mai sus este o opinie pur personală. Mi-ar plăcea să aud şi alte argumente, fie pro, fie contra.

Voi ce credeţi? Sunt utile împuternicirile? Dacă da, de ce da? , dacă nu, de ce nu?.

Vă mulţumesc pentru atenţia cu care aţi urmărit aceste rânduri!

Cu deosebită consideraţie,

Muninn.

P.S. : Nu uitaţi, vă rog, de invitaţia lansată într-o postare anterioară, de a veni şi voi cu articole, cu idei şi propuneri de calitate. Adresa de mail muninn2009@yahoo.com vă stă la dispoziţie.

Imaginea instituţiei în Mass-Media - dezbatere

Bine v-am regăsit, stimaţi colegi!

Postarea de astăzi debutează cu mulţumiri adresate tuturor cititorilor acestui blog, care, la nici două zile de la lansare, s-au aratat destul de interesati. Dorim să mulţumim, în mod special, şi domnului Huginn, cel care a făcut posibil acest lucru, prin popularizarea blogului pe blogul ce-l administrează.
Stimate domn, mulţumim!

După scurta introducere, vom intra un pic în subiectul zilei de astăzi. Supunem atenţiei dumneavoastră, în vederea unei dezbateri oneste şi argumentate, una din problemele cu care se confruntă sistemul penitenciar, anume „Imaginea instituţiei în ansamblu şi percepţia opiniei publice cu privire la lucrătorul de penitenciare -expunere si calitate”.
Dorim să salutăm iniţiativa doamnei Dana Cenuşă, şeful Biroului Relaţii Publice şi Mass-Media, din cadrul A.N.P., de a organiza o convocare profesională cu toţi purtătorii de cuvânt din penitenciare, convocare ce s-a desfăşurat săptămâna trecută, la Amara. Având în vedere bogata experienţă a doamnei Cenuşă în relaţionarea cu media, considerăm că asemenea convocări profesionale sunt de un real folos purtătorilor de cuvânt, ce beneficiază de o instruire de calitate şi, astfel, sistemul va avea numai de câştigat. Pe viitor, poate la aceste intalniri invitam si specialisti in domeniu din instituţii similare cât şi profesori de la catedra de specialitate. Rugăm pe această cale pe dl. director general Ioan Băla să acorde aceeaşi atenţie şi acestui sector de activitate ca şi la alte Direcţii .
Rolul mass-media in societate a devenit foarte important. Informatiile reprezintă o sursă vitală pentru orice tip de decizie, iar mass-media este principalul mediu de difuzare a acestora. Dincolo de rolul de informare, prin intermediul mass-media se conturează opinii, ideii şi se formează atitudini.
În acest context, considerăm că este primordial ca Administraţia Naţională a Penitenciarelor să treacă la capitolul priorităţi relaţia cu mass-media. Deşi în ultimii ani s-au depus eforturi intense pentru deschiderea instituţiei către opinia publică (activităţi de reintegrare socială desfăşurate în comunitate, reliefate pozitiv în mass-media, unele din ele cu ecouri chiar în presa internaţională), aceşti paşi sunt încă timizi, un mare impediment fiind şi lipsa fondurilor.
Părerea noastră este că instituţia ar trebui să-şi constituie un buget de promovare a imaginii instituţiei. Este criză, este adevărat, însă investiţia în propria imagine va aduce beneficii ce preţuiesc mai mult decât efortul financiar pus în joc. Ar trebui să luăm exemplul celor de la Ministerul Administraţiei şi Internelor. Ei sunt cu mult mai proactivi, noi am rămas mai degrabă reactivi.
Ar trebui să ieşim în media prezentându-le condiţiile grele în care ne desfăşurăm activitatea, astfel încât şi opinia publică să conştientizeze gradul de pericol la care suntem expuşi, să ne vadă şi altfel decât ca fiind “funcţionarii de la puşcării cu salarii grosolane şi pensii nesimţite”.
Ştiu! Veţi spune că prezentarea condiţiilor de muncă ale lucrătorilor de penitenciare nu prezintă interes, audienţa acestor subiecte fiind destul de scăzută şi, pe cale de consecinţă, media nu va fi interesată în promovarea lor. Aşa şi este. Poporul român este interesat mai degrabă de can can, decât de o informare de calitate. Avem totuşi o pârghie. Reprezentanţii mass-media ne solicită extrem de des sprijinul în a le facilita acces la persoane private de libertate considerate VIP-uri şi, urmare a sprijinului nostru, rămân mereu datori. Ar trebui, ca după 5-6 situaţii în care i-am sprijinit, să le reamintim de datorie şi să-i rugăm, la rândul nostru, să ne sprijine cu un articol care să prezinte realitatea penitenciară aşa cum este. Este o propunere, poate că este deja pusă în aplicare. La cum o cunosc eu pe doamna Cenuşă, sunt convins că s-a gîndit la ea.
Prezenta postare doreşte să vină în sprijinul demersurilor şi eforturilor depuse de către purtătorii de cuvânt din unităţi şi lucrătorii Biroului Relaţii Publice şi Mass-Media. Conducerea A.N.P. şi directorii de unităţi trebuie să conştientizeze că relaţia Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi a unităţilor cu presa trebuie în aşa fel construită, încât corpusul de informaţii ce devin publice să provină într-o cât mai mare măsură, direct sau indirect, din interiorul instituţiei. Este vorba de controlul instituţiei într-o mai mică sau mai mare măsură asupra informaţiei, iar o relaţie bună cu presa este indispensabilă pentru realizarea acestui scop. Nu se pune problema de a deţine monopolul informării publicului asupra evenimentelor legate de sistemul penitenciar ; tot timpul vor exista şi alte căi prin care informaţia legată de sistem poate ajunge în atenţia publicului. O relaţie bună cu mass-media duce la câştigarea bunăvoinţei societăţii aupra sistemului penitenciar, în general şi asupra Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi funcţionarilor ce o compun, în particular.

În final, supun atenţiei dumneavoastra cateva aspecte.
Consideraţi că activităţile desfăşurate cu persoanele private de libertate în comunitate, deşi reliefate pozitiv în media locală şi centrală, sunt percepute de opinia publică în mod corect?
Cum trebuie sa reactionam atunci cand un coleg este supus unui pericol sau situatie de exceptie – injurii, atac asupra sa a familiei sau bunurilor sale?
Suntem pregatiti pentru astfel de situatii?
Prezentarea in media a unor evenimente deosebite – atac asupra personalului angajat, descoperirea de bunuri si obiecte interzise, sunt aspecte care pot influenta in pozitiv imaginea lucratorului si a sistemului?

Vă mulţumesc pentru atenţia şi răbdarea cu care aţi citit aceste rânduri!


Cu deosebită consideraţie,

Muninn

Later edit : Iata un exemplu concludent, ce întareşte ceea ce spuneam în cuprinsul articolului. Felicitări!

link : http://www.cancan.ro/actualitate/intern/ei-tin-in-frau-1-200-de-puscariasi-101351.html

În atenţia colegilor din pentienciare!

MANIFEST

Stimaţi colegi,

Postarea de debut a blogului nu ne caracterizează. Ea a fost concepută pentru ca oricine din sistem să realizeze cât de uşor este să arunci cu noroi în oameni, în colegi, fără probe, doar pe baza unor simple speculaţii. Vă garantăm că nu vom mai cădea în această capcană, cu toate riscurile ce decurg de aici. Spun riscuri pentru că am observat că o bună parte a colegilor noştri se bucură de fiecare dată când cineva este luat la ţintă, deci există riscul ca acest blog să nu fie la fel de citit ca haznaua sistemului penitenciar. Oricare dintre noi putem deveni ţinte, inclusiv cei care s-au complăcut până în prezent în această mocirlă. Exemplul s-a putut observa din prima postare. Asta a fost menirea ei.

Stimaţi colegi,

Mă adresez oamenilor de bine din sistem, oamenilor care cred şi sigur au ceva de spus. Mă adresez tuturor celor care vor să pună umărul ca sistemului administraţiei penitenciare să-i fie bine. Mă adresez oamenilor culţi, oamenilor citiţi, oamenilor inteligenţi, fie că sunt agenţi, fie că sunt ofiţeri.

Sistemul penitenciar are peste 12.000 de angajaţi. Vreau să cred că mai mult de jumătate din acest număr sunt oameni educaţi, oameni cu bun simţ. Cu toţii ne confruntăm cu greutăţi acolo unde muncim, indiferent că facem parte din sectorul operativ, din reintegrare socială, logistică ori prevenire. Suntem expuşi, zi de zi, unor pericole imense. Există riscul să fim luaţi ostateci, să fim agresaţi (nu există zi în care cel puţin un coleg să nu fie agresat cel puţin verbal).

Trebuie să facem ceva!

E uşor să aruncăm vina pe şefii noştri, pe Directorul general şi pe adjuncţii săi. E uşor să cerem soluţii, dar să nu venim cu nicio propunere în acest sens. Vreau să cred că în acest sistem există oameni capabili, descoperiţi sau încă nedescoperiţi, oameni care pot veni cu idei, cu propuneri de îmbunătăţire şi eficientizare a activităţii grele pe care o desfăşurăm.

Avem o şansă extraordinară. La conducerea sistemului, ca niciodată în ultimii mulţi ani, se află oameni care s-au ridicat din rândul nostru, oameni capabili, oameni instruiţi. Avem un Director general doctor ce este la curent cu toate realităţile sistemului penitenciar românesc. Ca orice om, şi domnia sa este supus greşelii. N-ar mai fi om altfel.

Haideţi să informăm conducerea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor cu aspectele ce necesită reglementate, cu erorile pe care sunt pe cale să se producă, dar fără patimă şi fără jigniri, aşa cum marea majoritate dintre noi ştie să o facă, cu bun simţ, cu eleganţă şi cu diplomaţie. Am observat un lucru extraordinar. Atunci când Sindicatul Naţional al Lucrătorilor de Penitenciare a luptat alături de conducerea A.N.P., s-a reuşit obţinerea de fonduri pentru sitem, de fonduri pentru personalul ce-şi desfăşoară activitatea în penitenciare.

Doresc să vă felicit, din toată inima, stimate domnule Teoroc, atât pe dumneavoastră, cât şi echipa pe care o conduceţi. Acesta este adevăratul sindicalism. Aşa trebuie să se desfăşoare lupta sindicală. Fără a accepta de bun tot ce vă pune pe masă conducerea ANP (vin şi dumnealor cu ce au la îndemână), solicitările dumneavoastră nu au depăşit niciodată acea limită de eleganţă, diplomaţie şi bun simţ la care am tot făcut referire.

Sunt probleme în sistemul penitenciar. Nimeni nu neagă asta. Sunt mulţi şi cei care încearcă să facă ceva pentru rezolvarea acestor probleme. Sunt ferm convins că împreună putem identifica soluţiile atât de căutate, împreună putem îndrepta ce este rău, împreună ne putem apăra interesele cu mult mai bine.

Haideţi să lăsăm la o parte dihonia ce a cuprins sistemul penitenciar. Nu suntem duşmani. Fiecare ne dorim să trăim mai bine, să avem bani mai mulţi, să lucrăm într-un mediu cu mult mai sigur.

Nu vom rezolva nimic doar atacând tot ce se încearcă a se construi în acest sistem penitenciar. Nu pot trece cu vederea modul de răspuns al unui lider sindical (evident. Din categoria „aşa nu!”), care, cu o agresivitate ieşită din comun, atunci când nu mai are argumente, ameninţă cu instanţele de judecată.

Oameni buni,

Tara noastră trece prin criză. Lumea întreagă se confruntă cu o criză economică fără precedent. Nici sistemul penitenciar nu poate fi o excepţie. Este evident că banii lipsesc. Trebuie căutate soluţii şi, împreună, cred cu tărie, le vom găsi.

Am o mare rugăminte la dumneavoastră, stimaţi colegi. La dumneavoastră cei care gândiţi. La dumneavoastră cei care aveţi idei şi aveţi soluţii. Vă rog să analizaţi, în profunzime, greutăţile pe care le întâmpinaţi la locurile de muncă, vă rog să le aşterneţi pe hârtie sub forma unor articole şi să mi le trimiteţi la adresa de mail muninn2009@yahoo.com. În măsura în care respectă acele criterii de eleganţă şi bun simţ, vă asigur că vor fi publicate. Nu vom publica atacuri la persoană. Acolo unde există probleme punctuale datorate unor manageri ce nu prea au treabă cu actul managerial, vă rog să trimiteţi aceste sesizări la adresa de mail anchete2010@yahoo.com. Sesizările nu vor fi publicate (pentru a nu ne bate joc de imaginea colegilor noştri), dar vor fi înaintate conducerii ANP sau altor instituţii cu atribuţii în acest sens, pentru verificări şi măsuri în consecinţă. Aştept de la domniile voastre articole de substanţă, articole care să demonstreze ca sistemul este populat şi cu oameni de o altă natură.

În speranţa că nu v-am plictisit prea tare, mulţumesc, din tot sufletul, tuturor celor care au avut răbdare să citească această postare până la sfărşit.

Cu deosebită consideraţie,

Muninn.

Din ciclul "De ce mor porcii, Mitică?"

(Această postare este un pamflet şi trebuie tratată ca atare. Orice asemănare cu porcii reali, este pur întâmplătoare. Rugăm porcii să ne ierte.)

Printre cunoscătorii lumii penitenciare, este cunoscut faptul că în penitenciarele craiovene se poartă un mic răzbel. Combatanţii? Alin Popescu & co, pe de o parte şi conducerea Penitenciarelor Craiova (penitenciarul mare) şi Pelendava, pe de altă parte. Să vedem cum s-a scris istoria.

Actul 1
Hăituit de proprii sindicalişti ai căror bani au fost mâncaţi fără nici o justificare, Alin Popescu (pe atunci lider FSANP) decide să-şi folosească din plin pilele politice şi, profitând de bunacredinţă a DGA Ungureanu Tiberiu Firinel, este împuternicit director adjunct pentru siguranţa deţinerii şi regim penitenciar la puşcăria mare din Craiova şi pleacă din postul de lider al sindicatului respectiv. Nu putea permite ca oricine să vină lider al FSANP pentru că s-ar fi descoperit matrapalzâcurile făcute şi neştiute, aşa că a făcut cărţile ca lider peste sindicat să-i vină tovarăşul întru toate, măreţul Sorin Dumitraşcu sau Huginn, după cum se alintă pe blogul pe care-l administrează. Vechi tovarăşi, făcuseră şi desfăcuseră multe prin sistemul penitenciar.

Actul 2
După câteva luni bune, timp în care nu s-a remarcat prin nimic (ba mint, prin prostie, incompetenţă şi libidinoşenie), starostele sectorului operativ este trimis de unde a venit, la Penitenciarul Pelendava, unde trebuia să se îngrijească ca celor de seama lui să nu le lipsească hrana, apa, căldura....

Actul 3
Supărat fiind că este iar tras la răspundere pentru diverse prostii, acesta decide să înfiinţeze un blog, în care ia la ţintă pe toată lumea care nu îi cade în genunchi şi care nu achiesează la doleanţele sale.

Actul 4
Fiind pe punctul de a avea soarta unui alt mare sindicalist, pe bravul său nume doctorul Sergiu Stupu, acesta cere sprijinul tovarăşului său de arme, cine altul decât vestitul Dumitraşcu Sorinel. Cum? Nu ştiţi cine este Dumitraşcu Sorinel? Este acel gâgă al sistemului penitenciar, dat afară pentru incompetenţă, pe care sistemul judiciar s-a chinuit ani buni să-l evacueze din casa pe care şi-o acordase singur, încă de pe vremea când era director general adjunct al ANP.

Actul 5
Porcimea sa sare în ajutorul amicului său şi face presiuni asupra conducerii ANP pe motiv că este interesat de nefasta soartă a porcilor hrăniţi din bugetul de stat în puşcăria pelendaviană. Pozând în protectorul populaţiei porcine, acesta bate din picior şi vrea soluţii pentru salvarea fermei. Cere bani de medicamente, cică pentru săracii porci, "care - mare surpriză - mor". Oare cum mor? Eroic sau tăcut?

Îngrijorat fiind şi eu, la rându-mi, de soarta săracelor suine, m-am gândit că poate există soluţii. Aşa am găsit o reprofilare pentru sărmanele animale, exemplul aici.
Dacă nu se găsesc stăpâni pentru toţi copilaşii, există şi varianta aceasta. Sau asta.
------------------------------------------------------------------------------------------------

Trecând la lucruri serioase (rugăm sistemul penitenciar să ne ierte pentru pamflet), dorim să anunţăm pe această cale, apariţia unui nou blog, a unui nou mijloc de informare şi comunicare. Sperăm ca această apariţie să ajute poporul interesat de soarta sistemului penitenciar să-şi creioneze o imagine cât mai aproape de realitate, ascultând şi o altă părere decât a celor din categoria Sorin Dumitraşcu.

Blogul pe care îl administrează a avut succes pentru că sistemul nu a reuşit să acopere nevoia de comunicare, nevoia de informare. Noi credem că două surse de informare sunt mai bune decât una, aşadar, rugăm toţi oamenii de bună credinţă din sistem, celor care le pasă de soarta acestui sistem, să ajute blogul cu informaţii, informaţii de calitate, care să servească factorilor decizionali în luarea celor mai bune măsuri.

Vă mulţumim !

P.S. Pentru toţi colegii ce doresc să sprijine cu informaţii acest blog, adresa de mail - muninn2009@yahoo.com, vă stă la dispoziţie.