Un moment greu!

Vorbeam într-o postare anterioară despre imaginea instituţiei în media şi iată că, la nici două zile, sistemul penitenciar traversează o nouă criză mediatică majoră.
În astfel de momente grele, noi toţi ar trebui să dăm dovadă de unitate şi să transmitem opiniei publice un mesaj de încredere.
Este simplu să ne apărăm aruncând vina unii pe alţii, este simplu să ne retragem în carapacea noastră, adoptând o atitudine de lipsă de interes. Trebuie să ne pese de noi. Trebuie să înţelegem că asemenea situaţii ne fac rău pe termen lung. S-a putut observa destul de clar cât de rău ne-a afectat criza Gorbunov, care, chiar şi la peste un an distanţă, dăinuie în memoria opiniei publice şi a mediei.
S-a greşit! Este evident că o liberare eronată este un eveniment destul de grav. Este clar că cineva a greşit. Că a greşit doar instanţa de judecată, că am greşit, poate, şi noi, asta nu are importanţă. Eroarea s-a produs. Din tot acest eveniment, va trebui să tragem nişte învăţăminte, cum ar fi :
- să conştientizăm faptul că liberările eronate, situaţia unor aşa zise VIP-uri sau modul de acordare a unor lucrări fără licitaţie reprezintă subiecte de presă cu impact major în ochii opiniei publice ;
- să conştientizăm importanţa şi rolul purtătorilor de cuvânt ;
- să conştientizăm faptul că trebuie să ne îmbunătăţim comunicarea externă, dar mai ales pe cea internă ;
- să învăţăm să ne asumăm responabilitatea faptelor noastre, indiferent de gravitatea consecinţelor pe care acestea le produc ;
- să fim uniţi şi să înţelegem că toţi suntem răspunzători pentru imaginea instituţiei noastre ;
- să conştientizăm că avem nevoie de un plan de gestionare a crizelor mediatice.
Nu pot trece fără să comentez peste un alt aspect, şi anume modul de acţiune al „binevoitorului” care a trimis e-mail-ul redacţiei Ora de foc, în care sesiza faptul că directorul unui penitenciar îşi construieşte o casă, folosindu-se de forţă de muncă contractată de la unitatea pe care o administra.
Oare a procedat bine? Oare nu ne-a făcut rău tuturor? Atacul este “fair play”?
Eu cred ca nu a procedat bine şi cred că a lovit în imaginea tuturor. Din dorinţa unor oameni de a se răzbuna pe unii şefi sau din dorinţa altora de a promova călcând pe cadavre, ajungem în situaţia în care ne va arăta lumea cu degetul pe stradă – “Uite-i şi pe ăia de lucrează la puşcării. Au salarii babane şi fac avere punând hoţii să muncească pentru ei!”.
În postarea anterioară spuneam că este trist că suntem forţaţi să căutăm tot soiul de soluţii să găsim fondurile atât de necesare acoperirii nevoilor sistemului în care activăm.
Una din soluţii a fost şi cea care permite angajaţilor sistemului penitenciar să contracteze, în folos propriu, forţă de muncă de la penitenciar. Au fost colegi care s-au plâns că nu cunoşteau că au această posibilitate şi acuzau conducerea A.N.P. că nu i-a informat. Greşit ! Nu A.N.P. trebuia să le comunice, ci conducerea unităţilor din care fac parte. Directorul unităţii şi şefii de compartimente trebuiau să aducă la cunoştinţa personalului din subordine prevederile unei asemenea decizii. Iată de ce spun că trebuie să ne îmbunătăţim comunicarea internă.
Mai trebuie să înţelegem ceva. Trebuie să înţelegem că nu oricine poate relaţiona cu presa. Avem purtători de cuvânt. Să-i apreciem cum se cuvine. Trebuie să înţelegem că doar directorul general, ca exponent al instituţiei şi purtătorii de cuvânt sunt cei care ar trebui să vorbească în numele instituţiei şi al lucrătorilor din sistem. Informaţiile pe surse şi liderii de opinie informali pot dăuna imaginii noastre, chiar dacă nu asta este intenţia lor.

Voi ce părere aveţi?

Cu deosebită consideraţie,
Muninn.