Am revenit! ....si nu mai plec....:)

Salutare, oameni buni!

Desi nu s-ar spune, tinand cont de zambetul din titlu, nu sunt deloc vesel. Sunt chiar trist (oh my, iarasi o sa am parte de comentarii, gen : "tristule", "esti un trist"). Si ce daca sunt trist. Ii pasa cuiva? Ei as, ba pe dracu. Ne bucuram cand vedem ca altora nu le merge bine. Ne radem in barba. Nu ne pasa deloc de dei din jur, iar asta este trista realitate a neamului romanesc. Defapt, cred ca asta e realitatea omului de azi, indiferent carei natiuni apartine. Nu mai avem timp de noi, nu mai avem timp sa ne bucuram de nimic.
Am decis sa revin in blogosfera. Nu-mi voi face publicitate, nu voi aminti cuiva de existenta blogului. Cei interesati, il vor cauta si fara promovare.
Trebuie sa vin cu o explicatie legata de ultima postare, cea care a ramas suspendata, in eter. Am primit un mail legat de ce s-a intamplat la Penitenciarul Rahova si la vizita CPT. Ce s-a intamplat acolo, a fost o mizerie, care ar fi meritat dezbatuta la scena deschisa, insa cel ce mi-a trimis acel mail, m-a rugat ulterior sa nu-l public, pentru ca i-as fi facut un deserviciu. Desi interesant, am decis, totusi, sa ma conformez rugamintii.
Citind si recitind ce mi-a fost trimis si, punand cap la cap alte elemente pe care le-am aflat ulterior, pot concluziona totusi ca :
- degeaba muncesti de-ti sar capacele si ajungi in varf, este suficient sa se intample ceva, care, de regula, nu prea tine de tine, dar care ti se poate imputa, ca sa ajungi, intr-o clipita, din "om de exceptional", in "om bun de luatu-i capul" ;
- in viata, fara un dram de noroc, nu vei ajunge departe ;
- istoria se repeta, de asta ar trebui sa tinem cont cu totii. Azi decizi tu sa curmi pe nedrept destinul profesional al cuiva, insa, maine, altul poate face la fel cu tine si tot atat de nedrept. Este frustrant, insa asta e o alta realitate a zilelor noastre. Societatea in care traim este o jungla, populata cu cele mai feroce animale. Cum au simtit gustul sangelui, poti sa fii sigur ca vor ataca in haita, pana nu va ramane o farama din bietul animal ranit.
Vorbeam si continuu sa vorbesc despre schimbare. Inca mai cred in ea, desi simt ca sentimentul paleste pe zi ce trece. Oare sunt un visator? Oare sunt doar un idealist fara speranta? Nu ma pot schimba si asta cred ca va duce, incet - incet, catre un mare rateu profesional.
Poate ca asta imi este soarta, poate ca voi reusi in alte parti, poate ca in alte parti voi avea acel dram de noroc care, mai mereu in acest sistem, mi-a lipsit....poate....parca prea multi de poate.....


Seara buna, dragii mei!